De-a lungul ultimilor 15 ani Pomohaci a vândut şi a cumpărat o grămadă de apartamente în nume personal sau prin interpuşi, arată Ziar de Cluj. Într-unul dintre articolele precedente sursa a menționat braşovean care i-a dat lui Pomohaci 92.000  de euro în bacnote noi nouţe de 500 de euro pentru un apartament în centrul Braşovului.

Astăzi s-a ajuns la dovezi concrete despre averea imobiliară incredibilă pe care o are Pomohaci la Cluj-Napoca. În această primă parte a dezvăluirilor Ziar de Cluj prezintă o salbă de 8 apartamente situate în cele mai bune zone ale Clujului a căror valoare cumulată depăşeşte un milion de euro.

 

 

De unde ai banii astia, popo?

 

Întrebarea care se pune este una firească. Care sunt sursele de venit reale declarate la Fisc ale acestui impostor care ruşinează prin bogăţie pe mulţi preoţi ortodocşi? Câte dintre aceste apartamente provin de la victime ale “farmecelor” lui Pomohaci? Investigăm în acest moment trei cazuri de persoane care susţin că Pomohaci le-a fraierit să îşi doneze averile în numele bisericii, averi pe care şi le-ar fi însuşit insa in nume personal.

Hărăpăreţul preot suspendat, Cristian Pomohaci a dezvoltat o obsesie pentru cumpăratul de apartamente. Nu s-a mulţumit să cumpere câte unul într-un imobil, ci avem 2 cazuri în care, în imobile de lux, a cumpărat câte 3 si 4 apartamente ca un mare latifundiar ce şi este.

Nota: Pentru fiecare locatie, am ales cate o poza reprezentativa cu Pomohaci in preajma oamenilor sarmani. Macar sa stie si sarmanii aia cui ii dau pomene si ce face Pomohaci cu ele.

 

Zona 1 – strada Horea 33, un apartament

 

Pomohaci deţine de peste 8 ani un apartament în imobilul de pe strada Horea 33. La etajul întâi, apartamentul numărul 12, situat în blocul lipit de clădirea Facultăţii de Litere este ideal pentru a fi închiriat.

 

 

Zona 2 – strada Motilor 71-73 – 4 apartamente

 

Preotul suspendat Cristian Pomohaci a achiziţionat patru apartamente la numerele 3, 17, 25 şi 33 situate pe strada Moţilor 71-73. Imobilul se află la nici 5 minute de centrul Clujului, iar pentru 3 dintre ele Pomohaci a plătit în 2008 nu mai puţin de 480.000 de euro.

Citește continuarea aici...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.