Radu Lucian Paşcalău, „Antrenorul”. Dorit în Anglia şi-n câteva oraşe ale ţării, pe nedrept ignorat în Cluj-Napoca!

3061

L-am cunoscut pe fostul boxer  Radu Lucian Paşcalău – actualmente antrenor de box şi de sporturi de contact şi preparator fizic – la I.M.L. Cluj, într-o situaţie care acestuia, om de bun simţ, i-a părut penibilă. Mie, dimpotrivă, fiindcă reflecta o poveste, reală, de viaţă. Omul avea julituri serioase la palme pentru că a refuzat să lovească un bărbat care-l atacase după o altercaţie în trafic. Astfel, în ochii mei a dispărut subit imaginea consacrată a boxerului instinctual, a „fiarei” care îşi doboară pe loc oponentul, aşa cum o întâlnim permanent în mass-media. Apoi, după ce Radu m-a plimbat prin lumea boxului şi kick-boxing-ului, vorbindu-mi de personalităţi precum  Mihai Leu, Mighty Mo sau Ernesto Hoost am fost deja sigur că povestea vieţii sale merită consemnată!

 

Crescut în jurul Stadionului Municipal şi a Parcului „Babeş”

Curând aflu că avem cunoştinţe – şi chiar amici comuni – din lumea sportului clujean, astfel că îl rog pe Radu Lucian să ne întâlnim a doua zi, pentru un dialog de profunzime, într-un „decor” mai puţin intimidant pentru el. Ceea ce respectivul a acceptat imediat – cu deschiderea şi francheţea unui ins direct, iubitor de oameni,  interesat de tot ce se petrece în jurul său. Aşadar, a doua zi, la ora şi locul de întâlnire stabilite – cu o punctualitate specifică oamenilor de modă veche – sportivul mă aştepta. Apoi, după ce intrăm într-un bar şi luăm loc la o măsuţă, omul îşi începe relatarea vieţii, parcă intrigat că experienţele sale ar putea interesa pe cineva: „M-am născut în urmă cu 48 de ani în Cluj şi am crescut în cartierul Grigorescu, cartier relativ liniştit pe atunci, situat aproape de „Parcul Babeş” şi stadion, locurile de atracţie pentru clujenii îndrăgostiţi de mişcare.  Totuşi, mai existau pe atunci găşti de cartier: de pildă cea din Mănăştur, unde „Sthyx”-ul era şeful dar şi cele din Gheorgheni, Iris sau de pe strada Horea. Ţin minte, de multe ori ieşeau „scântei”,  în special la „Lemnul”, în Piaţa Muzeului dar şi la Clubul „Armonia”, la gară, unde se organizau şi gale de box”. Mărturiseşte că de mic s-a apucat de sport – fotbal, handbal şi ateltism – însă pe la 14 ani, la o participare la „Daciadă”, ca atlet, a apărut antrenorul Ioan Botezan care, văzându-l mai puternic decât colegii săi, l-a întrebat dacă n-ar dori să vină la box. „Să-mi rupă nasul”? – a fost întrebarea lui naivă, la care, dezamăgit, Botezan i-a spus antrenorului lui Radu Lucian: „E la fel ca ceilalţi”! Totuşi, răzgândindu-se brusc, tânărul l-a întrebat în secunda următoare pe Botezan: „Când sunt antrenamentele”?  Apoi, a doua zi se prezenta la parterul Stadionului Municipal, unde se afla sala de  box. Explică acesta, cu un aer de melancolic: „Am avut norocul să întâlnesc sportivi renumiţi, care din fericire m-au plăcut din prima clipă: Dănuţ Lugigan, Vasile Florian, Gavrilă Ţentea – vicecampion balcanic, Delu Tripon – campion naţional. Acesta, Delu, îmi era şi vecin şi trăgea de mine mereu şi mă lua la antrenament. Primul meci jucat pe ring l-am pierdut într-un mod de-a dreptul incredibil: fără să dau – dar şi fără să capăt vreun pumn. L-am pierdut pe motiv că făceam eschive încontinuu şi arbitrul s-a enervat pe lipsa mea de combativitate şi a închis meciul. În continuare însă am progresat şi am început să câştigat pe lângă meciuri cu boxeri de la noi şi meciuri internaţionale, înainte de limită  – două, unul după altul, la Dej şi Cluj – la „Voinţiadă”, cu doi boxeri de la Spartak Budapesta”. Încurajat de aceste victorii au urmat altele, astfel că în 1986, Radu Lucian este selecţionat în lotul olimpic pentru Campionatul mondial de juniori din Cuba, împreună cu viitorii mari campioni Mihai Leu, Francisc Vaştag şi Leonard Doroftei. Nu ajunge la „mondiale” din cauza unor jocuri de culise, care îi „găsesc” întotdeauna victime pe sportivii dinafara capitalei – motive pe care, din delicateţe, nu ni le dezvăluie. La fel se întâmplă şi la Olimpiada de la  Seul din 1988, în locul său pleacă din nou altcineva. De altfel, pe tot parcursul discuţiei noastre remarc o anume retractibilitate şi multă rezervă atunci când e cazul să facă dezvăluiri. „La ce-ar servi acestea, ar putea repara ceva din frustrările îndurate sau din necazurile pe care le-am avut”? – mă întreabă acesta, cu aerul că ştie mult-mult mai multe decât spune…

Junior, cu antrenori şi coechipieri

„Am luat calea Occidentului”

Totuşi, „încolţit”, îmi mărturiseşte motivele retragerii sale din box, la doar 21 de ani: „Am jurat că în momentul când o să-mi sparg arcada sau o să încasez primul knock-out părăsesc boxul. Şi unul din acele două lucruri s-a întâmplat – din nou datorită ghinionului meu proverbial: ”Înaintea unui meci important împrumutasem unui coleg casca mea de protecţie, iar acesta mi-a stricat-o. Aşa că am fost nevoit să împrumut la rândul meu una, dar cu care nu eram obişnuit. Aceasta însă m-a „trădat” era prea ridicată şi astfel m-am trezit cu arcada spartă. S-au adăugat apoi – tocmai mie, clujean, îndrăgostit de locurile natale – ofertele de a mă muta în capitală şi de a cunoaşte consacrarea adevărată. Eu am refuzat să plec la Bucureşti, preferând să boxez la Târgu Jiu. Apoi la scurt timp, întors la C.S.M. Cluj am mai participat la două turnee – unul la Kiev şi altul la Paks, în Ungaria – după care mi-am pus, efectiv, mănuşile în cui”. Curând, odată cu ascensiunea pe plan mondial a colegilor şi prietenilor săi de lot Mihai Leu, Francisc Vaştag şi Leonard Doroftei se petrece o cotitură în viaţa lui Radu Lucian: „Mihai Leu avea tot ce-i trebuie: caracter, seriozitate, cultură. Ne-a legat o frumoasă prietenie încă din adolescenţă, de pe la 14-15 ani – şi aşa am rămas până în ziua de astăzi. La fel a stat situaţia şi cu ceilalţi mari campioni Francisc Vaştag, Leonard Doroftei sau Rudel Obreja, de care am rămas apropiat până astăzi. Aşa că după 1991 am abandonat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi am luat calea Occidentului. Am ajuns la Viena, unde am început să mă ocup de promovarea boxerilor români. Dădusem deja de bani mulţi şi – aşa cum se întâmplă îndeobşte în lumea boxerilor – nici cazinourile şi viaţa de noapte nu m-au ocolit, mai ales că mă aflam în anturajul unor supervedete ale vremii, cum era  clujeanul nostru Paizs Miklos – fost vicempion mondial de juniori, la categoria grea – un adevărat star, adulat şi curtat de toată lumea. Mai târziu, după anul 2000 – când deţineam deja licenţă WBC (World Boxing Council), emisă chiar de vicepreşedintele său, dl. Palatini – desoperisem un mare sportiv de la Bacău, Roland Gavril, pe care i l-am recomandat clujeanului Bill Cenan, fost mare impresar în SUA, care adus mulţi boxeri români în Occident. De pildă, Gavril s-a bătut cu David Benavidez în urmă cu o lună,  a pierdut, dar mai are la dispoziţie o luptă pentru titlul mondial WBC, la categoria semimijlocie. Cert este un lucru: după ce s-a despărţit de Cenan a ajuns la James Toney – un fost mare campion american – şi acum este impresariat de Floyd Mayweather, astfel că sunt sigur că are în faţă un mare viitor”!

Cu Ernesto Hoost Exercitii la bară

În lumea kick-boxingului şi a altor sporturi de contact

Mărturiseşte că trecerea sa de la promovarea boxului la cea a kick-boxing-ului a avut loc după anul 2008 , când s-a împrietenit cu renumitul promotor Eduard Irimie. „Am pregătit numeroşi sportivi şi am asistat totodată la pregătirea şi lansarea lor în K1, în special în România. Aşa m-am implicat în pregătirea fizică a lui Benjamin Adegbuyi, actualmente locul II în ierarhia mondială K1, versiunea „Glory”, m-am ocupat de el la începuturile sale, prin 2010 şi l-am fixat pe „orbita” K1. Acum a trecut la box profesionist şi, văzând cât de bine se antrenează la sălile campionilor din Occident, sunt sigur că va ajunge departe şi va fi capabil să atace şi o centură mondială la box”, explică el. Arată mai departe că printre marii campioni de K1 cu care s-a împrietenit de-a lungul anilor şi a rămas în permanent contact cu ei  se numără următorii: Mighty Mo, Ernesto Hoost, Eroll Zimmerman, Albert Kraus, Daniel Ghiţă, Cătălin Moroşanu, Ciprian Sora – şi mulţi alţii.  Adaugă Radu Lucian: „La un moment dat prin 2005 au venit la Cluj impresarii fraţilor Vitali şi Vladimir Klitchko, numai ca să discute cu mine despre meciuri de box de categoria grea. Ştiau că mă pricep şi mi-au oferit o perspectivă frumoasă. Dar n-am avut din păcate sportivi buni la această categorie, aşa că a picat planul. M-au ales pentru că fuseseră şi managerii lui Mihai Leu şi acesta m-a recomandat, după cum şi Leonard Doroftei şi Rudel Obreja m-au sprijinit, întodeauna. Important este însă un lucru, atunci când vorbim despre aceşti luptători: bărbaţi solizi, puternici, însă cu suflete de copii ei trebuie îndrumaţi spre o viaţă sănătoasă şi paşnică. Spun asta pentru că am văzut multe în deceniile de când mă aflu în această lume a sporturilor de contact şi chiar şi eu pot spune că m-am salvat pentru că am avut o voinţă de fier. Iar în concepţia mea atributul marilor campioni este faptul că în viaţa privată ei nu-şi folosesc puterea şi evită situaţiile complicate. Întotdeauna le-am spus, sportivilor cu care am colaborat, ce să facă şi ce nu, deşi apar situaţii în care eşti pur şi simplu provocat. Le-am explicat, tuturor, că e mai bine să se apere decât să riposteze fiindcă altminteri ar putea produce tragedii. Iar aceste provocări vin de multe ori din partea unor inşi care vin „din urmă”, intenţionează să te transforme în trofeu şi să-şi facă un nume luptându-se cu tine”. E limpede, face referire şi la incidentul de pe urma căruia s-a ales cu julituri la mâini.

 Împreună cu Mihai Leu Cu Lucian Doroftei

Dorit în Anglia, la Braşov şi Târgu Mureş – ignorat la Cluj

Îmi detaliază apoi latura persoanlităţii pe care şi-o dezvoltă încontinuu- paralel cu întreţinerea unei stări fizice de invidiat: „De mic am tot visat să fac lumea mai bună – prin sport şi prin alimentaţie sănătoasă – şi am avut compasiune pentru cei mai nejutoraţi decât noi. De pildă am fost în luna martie la Leicester, în Anglia, unde am elaborat pentru primăria oraşului un proiect de antrenamente şi dezvoltare musculară a copiilor, prin diverse programe de dezvoltare complementară. Edilii au fost foarte încântaţi, oferindu-mi spaţii ideale pentru a-mi desfăşura activitatea, chiar în centrul oraşului – şi numai în clădiri de cinci stele. Puteam începe demult „experienţa britanică” dar dragostea pentru Cluj şi locurile natale mă ţin, în continuare, inexplicabil, aici. Şi la Cluj am venit cu proiecte dar m-am trezit respins şi ideile mele repede copiate şi preluate apoi de către apropiaţii celor cărora le-am propus proiectele. Plus că la Cluj nu auzi decât de perceput chirii şi de construcţii de blocuri, nicidecum de investiţii în sport. Prin comparaţie cu Clujul meu, am fost foarte bine primit la Târgu Mureş şi Braşov, unde am colaborări frumoase cu oameni din sport. La Mureş am fost chemat de un patron care are o investiţie de un milion de euro în domeniu. Mi-a spus doar atât: „Vino la mine”! A fost antrenor de baschet, dar e pasionat de box şi e extrem de priceput în pregătirea fizică a sportivilor. A văzut cum lucrez – nu numai cu boxeri, ci şi cu fotbalişti, atleţi şi tineri din alte sporturi – şi a priceput cât de importantă e metoda de dezvoltare a corpului”. Pentru o clipă se revoltă, ieşind din calmul său proverbial: „Eu deţin şi certificat de legumicultor european, am studiat bine problema alimentaţiei în ani de zile de studiu şi practică mi-am însuşit cultura plantelor. Încă de prin 2000 le arătam oamenilor, la o simplă examinare a fructelor şi legumelor, în piaţă, locul lor de provenienţă. Chiar şi acum pot duce orice inspector OPC din Cluj în magazinele unde se vinde brânza care n-a văzut lapte sau  măslinele date cu sulfat de cupru, care n-au văzut vreodată măslinul. De asemenea, încă o absurditate: din zece români opt sunt nutriţionişti şi „personal traineri” –  deşi aceştia, dacă văd o urzică spun că e o păpădie”. Îşi încheie apoi cu tristeţe pledoaria, referindu-se la boxul profesionist românesc, distrus permanent de aceleaşi interese meschine, tipic româneşti. „Păcat că la noi nu e definit, prin legea sportului, boxul profesionist – astfel că nu putem desparte profesionismul de amatorism. Depinde de federaţie, dar aceasta e imobilă datorită legilor în vigoare, astfel că mulţi români boxează cu licenţe I.B.F., cea mai mică, sau cu licenţe ungureşti sau cehoslovace. Tot „rude” sărace ale europenilor am rămas, deşi ne bucurăm de un potenţial de invidiat”.


Junior, la Paks - ungaria, cu un grupde colegi

Întâmplări din perioada de boxer: „Prin 1986 am fost cu lotul naţional la Tunisia. Şi, înainte de deplasare, ai noştri s-au interesat de la unul dintre antrenorii noştri, dl. Năstac, ce se vinde mai bine pe acolo. Şi antrenorul, mai şmecher de felul lui, i-a zis acestuia: foile de dafin se vând ca pâinea caldă! Şi colegul a adus cu el o geantă mare plină de foi de dafin. Şi când i-a arătat marfa lui Năstac, acesta i-a zis doar atât: „Hai cu mine”! Şi, ajunşi în faţa unui arbore, i-a zis:  „presară-le pe toate în jur, că ăsta-i dafin”! Şi încă una: mă aflam prin 1990, cu C.S.M. Cluj şi cu dragul de antrenor Mârza, în Ungaria, la un turneu – şi urma altul în Polonia. Acolo, un coleg se bătea cu un danez gras care avea trei rânduri de burţi. Înainte de meci l-a văzut fumând în vestiar şi a zis că-l dă gata din câţiva pumni. Şi, în timpul meciului, i-a ars la un moment dat danezului un pumn în ficat, puternic, iar mâna i s-a înfipt până-n cot în grăsimile lui. Iar replica danezului a fost o „ghiulea” care a trecut pe lângă capul colegului. Dar, deşi pumnul nu l-a nimerit, acesta a rămas la pământ. Iar când Mârza i-a strigat: „Ridică-te, mortule, că n-ai fost lovit”, colegul i-a răspuns: „Păi, maestre, cine mai vinde marfa în Polonia dacă mă nimereşte ăsta”. Aşa a fost atunci. Eram săraci lipiţi şi abia deschideam şi noi ochii prin străinătate.

6 COMENTARII

  1. Cum sa te lauzi in halu asta , si cineva sa iti mai si publice minciuna :)))
    Omul asta Radu Pascalau este un retard mincinos , care toata viata lui a mintit :)))
    Omul asta habar nu are ce inseamna box profesionist, el se tot pozeaza cu Leu si Doroftei , dar oamenii aia isi fac poze cu el ca nu mai scapa de el .Omul asta are probleme mintale . Se baga in seama peste tot .
    El este un furunc pe dosul clujului . Nimeni nu il ia in serios . Ma mir ca cineva ia publicat povestea mincinoasa :))
    El are relati in lumea boxului profesionist :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    Omul asta nici macar nu il cunoaste pe Roland Gavril ….doamne fereste :))))))
    Credeam ca acest gazeta de cluj este un site serios :)))

  2. Omu asta e un mincinos , tot cluju stie asta , toti antrenori , toti sportivi de contact , cum sa promovezi asemenea om . Fereasca dumnezeu
    atata lauda si folosirea unor nume mari din box si federatii pentru un om care habar nu are pe ce lume e !
    Omul asta se lauda in 1990 ca a dat probe ca bodyguard la Silvester Stalone si Sharon stone sa dat la el
    omul asta spunea ca are pont sa trimita oameni in America punand bani in gura la delfini :))))
    Acum i sa pus pata sa se laude cu WBC si sportivi grei si multi nu mai scapa de el mergand cu japca in coltu acestora .
    Omu e dus rau , cine il cunoasta stie ca e adevarat tot ce am spus eu !!!!!!!!!!

  3. De acest „om ” le era teama foarte multor fete ,le lua cu japca ,le batea,le ameninta daca nu mergeau cu el …aveti impresia ca era un model de sportiv ?
    …dupa 1990 vindea rosii in piete ,ce vorbeste el de marii boxeri ?
    … inainte de a publica ,de ce nu va documentati ?..a fost boxer si atat…si nu e cazul sa-l comparati cu Doroftei sau cu Mihai Leu

LĂSAȚI UN MESAJ