De două zile. Atât a stat Mihaela Rădulescu în România, însă nu s-a văzut nici măcar o clipă cu Dani Oţil, bărbatul cu care are o relaţie de patru ani. Să fie acesta un semn că lucrurile între ei nu mai stau ca odinioară?

Luni după-amiază, Mihaela Rădulescu a fost invitata lui Teo Trandafir la emisiunea „Teo Show„. Conform reporterilor WOWbiz, după ce a părăsit platoul Kanal D, vedeta s-a îndreptat către un luxos hotel din Capitală, acolo unde a fost cazată timp de două zile, cât a stat în România.Spre seară, după ce s-a odihnit puţin, Mihaela a ieşit din camera de hotel şi a plecat către nordul Bucureştiului, acolo unde a luat cina în compania unor prietene foarte bune. A petrecut câteva ore alături de acestea, a stat de vorbă cu ele şi, după zâmbetul de pe chipul ei, părea că s-a simţit cum nu se poate mai bine, şi asta fără Dani Oţil.

Marţi de dimineaţă, Mihaela a ieşit din hotelul unde a fost cazată şi s-a îndreptat către aeroport, de unde a luat avionul către Monaco, acolo unde locuieşte de când s-a despărţit de Elan Schwartzenberg, fostul ei soţ.

Nici de această dată, Dani Oţil nu a fost de găsit în preajma vedeti, chiar dacă de fiecare dată prezentatorul tv era nelipsit de la aeroport. În plus, de fiecare dată când venea în România, Mihaela obişnuia să doarmă la iubitul ei, aşa că alegerea de a se caza la hotel ridică un mare semn de întrebare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.