Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, a participat marți, 4 aprilie 2017, la conferința de presă prilejuită de desfășurarea în județul Cluj, în perioada 4-6 mai 2017, a primei etape din acest an a raliului european Tour European Rally (TER).

Astfel, Clujului îi va reveni onoarea de a deschide Campionatul European de Raliuri TER din acest an cu o etapă la care este așteptată să participe elita europeană din motorsport, o pondere semnificativă a întrecerii urmând să se desfășoare pe drumurile județene administrate de Consiliul Județean.

Clujul este un partener vechi al Napoca Rally Academy, iar în acest an am devenit și partener TER. Ca și partener, vom acorda tot sprijinul necesar și vom pune la dispoziție drumurile județene și esplanada dintre Cluj Arena și Sala Polivalentă, pentru ca acest eveniment să se desfășoare la un nivel cât mai înalt și să demonstrăm că suntem la nivel maxim în Europa” a declarat domnul Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

În ceea ce privește această primă etapă TER desfășurată în județul Cluj și care este, totodată, a doua în Campionatul Național de Raliuri Dunlop (CNR), primele patru probe speciale ale acesteia vor avea loc vineri, 5 mai, după cum urmează: Tarnița (circa 25 km), Beliș 1 (circa 14 km), Râșca (22 km) și Florești (circa 7,2 km). În ceea ce privește ziua de sâmbătă, 6 mai, aceasta va cuprinde încă nouă probe speciale și o super specială, în următoarea ordine: Valea Fericirii 1 (circa 10 km), Beliș 2 (14 km), Mănăstireni 1 (9 km), Dângău 1 (12 km), Florești 2 (7,2 km), Florești 3 (7,2 km), Valea Fericirii 2 (10 km), Mănăstireni 2 (9 km) și Dângău 2 –Power Stage (12 km). Totodată, în după amiaza zilei de sâmbătă va avea loc o spectaculoasă super specială în zona Cluj Arena.

În completarea probelor speciale și superspeciale ale competiției, publicul clujean va putea participa și la o serie de evenimente conexe motorsportului. Astfel, pe esplanada dintre Cluj Arena – unde va fi locat headquarter –ul raliului și centrul de presă – și Sala Polivalentă vor putea fi urmărite evenimente culinare tradiționale, realizate de un faimos chef din Cluj, Adi Hădean, împreună cu piloții participanți în raliu, prezentări de demonstrații sportive, încercări de doborâri de recorduri naționale dar și o sumedenie de activități pentru copii.

În ceea ce privește competitorii care și-au confirmat deja participarea, două dintre echipele de top din motorsportul internațional, Toyota și Hyundai, care ani de-a rândul și-au adjudecat întâietatea în competițiile rally, și-au anunțat prezența la Cluj. De asemenea, campionii Italiei și multiplii campioni europeni Giandomenico Basso și Luca Rosetti vor participa în competiție. Lor li se adaugă campionul Franței Sylvian Michel și cel al Cehiei, Jaroslav Orsak. Din partea gazdelor, Simone Tempestini, dublu campion național al României și campion mondial la juniori este pilotul în care sunt puse cele mai mari speranțe pentru campionatul TER.

Seria TER debutează cu etapa de la Cluj, BT Transilvania Rally powered by Ford (4-6 mai), organizată împreună cu Napoca Rally Academy, urmată fiind de celebrul Ypres Rally din Begia (23-24 iunie). A treia competiție TER va fi Rali Vinho da Madeira (Portugalia, 3-5 august), fiind succedată de etapa austriacă, Skoda Rallye Lienzen ( 29 -30 septembrie), iar apoi evenimentul se mută în Elveția, la Rallye International du Valais. Ultima etapă TER din acest an va avea loc în Italia, odată cu Rally Tuscan Rewind (24-26 noiembrie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.