Raportul final al Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticoruptie a fost votat joi. Președintele Comisiei, senatorul PSD Viorel Salan, a concluzionat că ministrul Justiţiei de la acea vreme, Monica Macovei, a încălcat legea, potrivit evz.ro.

Comisia parlamentară a investigat dacă din arhiva SIPA au fost copiate ilegal documente confidențiale privind viața privată a magistraților. Ministerul Justiției a spus anul trecut că au fost vizitatori în arhiva SIPA care nu aveau certificate ORNISS și că peste 3.000 de pagini din dosarele SIPA au fost copiate la xerox. EVZ a publicat în 2017 un raport secret care arată nereguli grave: după desființarea SIPA, informații confidențiale din arhiva acesteia ar fi ajuns la fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, iar alte documente ar fi dispărut fără urmă, după mai multe vizite care au avut loc în incinta arhivei.

Comisia şi-a desfăşurat activitatea în 19 şedinţe, a fost solicitată audierea a 57 de persoane, dintre care s-au prezentat în faţa comisiei 46; 4 au transmis răspunsuri scrise şi 7 persoane nu s-au prezentat. Au fost transmise 71 de adrese către 21 de instituţii pentru a pune la dispoziţie date şi informaţii cu privire la obiectivele comisiei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.