Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis marţi cu privire la situaţia aleşilor locali care şi-au schimbat partidul în baza ordonanţei 55/2014, supranumită „Ordonanţa traseiştilor”.
Deputaţii jurişti au decis că aleşii locali traseişti îşi păstrează mandatele. Comisia a dezbătut marţi ordonanţa de urgenţă 55/2014 care a permis aleşilor locali să plece de la un partid la altul şi a decis să iniţieze un proiect de lege care să respingă această ordonanţă declarată neconstituţională de Curtea Constituţională. Comisia juridică a respins două amendamente formulate de PNL care prevedeau ca primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni care şi-au schimbat partidul în baza ordonanţei 55 să îşi piardă mandatele în momentul în care legea de respingere a ordonanţei va fi publicată în Monitorul Oficial. Un alt amendament respins de Comisia juridică prevedea că schimbarea partidului de către aleşii locali în baza ordonanţei 55 constituie abuz în serviciu. Amendamentele au fost respinse cu 13 voturi împotrivă, 7 pentru şi două abţineri. Secretarul comisiei, deputatul PNL Gabriel Andronache, a declarat în cadrul dezbaterilor că ceea ce a decis comisia nu este în acord cu cerinţele Curţii Constituţionale.
Rareș Rusu, Andreea Morar și alți traseiști politici sunt în afara pericolului
Această decizie îi scoate pe aproximativ 20 de consilieri locali,județeni sau primari, din afara oricărui pericol. Rareș Rusu și Andreea Morar, ce de curând au făcut o alianță în CJC sunt cei doi consilieri ai județului Cluj care au migrat spre alte partide, în baza OUG 55/2014 în toamna anului trecut.

Mai jos, aveți lista cu aleșii locali din Cluj care au migrat spre alte partide, în baza OUG 55/2014, pe care decizia de astăzi îi lasă în funcție până la sfârșitul mandatelor.

1 Cluj-Napoca, Rusu Rareş, Consilier judeţean PMP
2 Turda, Morar Andreea Consilier, judeţean Independent
3 Turda, Bichiş Sorin, Consilier independent
4 Câmpia Turzii, Pantea Cornelia, Consilier PMP
5 Câmpia Turzii, Bretoiu Vasile, Consilier PMP
6 Jichişu de Jos, Moncea Ioan, Primar PSD
7 Bobâlna, Mureşan Augustin, Primar PSD
8 Călăţele, Vlaic Aurel, Consilier PMP
9 Gilău, Bâlc Virgil, Consilier PMP
10 Gilău, Vele Cristian, Consilier PMP
11 Gilău, Sfârlea Mihai, Consilier PMP
12 Jichişu de Jos, Pop Vasile, Consilier PSD
13 Jichişu de Jos, Deje Zeno, Consilier PSD
14 Jichişu de Jos, Pop Ariton, Consilier PSD
15 Jichişu de Jos, Prodan Alexa, Consilier PSD
16 Bobâlna, Petrescu Adrian, Consilier PSD
17 Bobâlna, Pop Ambrozie, Consilier PSD
18 Bobâlna, Rogojan Marinel, Consilier PSD
19 Bobâlna, Rusu Ioan, Consilier PSD
20 Bobâlna, Jurcan Ioan, Consilier PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.