Simona Todea, o femeie în vârstă de 27 de ani din comuna Râşca aşteaptă răbdătoare joi, 11 ianuarie, pe coridoarele I.M.L.Cluj, să fie poftită în cabinetul de consultaţii. Prezintă urme de lovituri pe faţă şi ţine strâns în mână un plic în care-şi păstrează o parte din podoaba capilară smulsă cu ocazia ultimei “întâlniri” cu Ancuţa, cumnata ei cu doi ani mai în vârstă decât ea. Mărturiseşte că răbdarea ei şi a familiei a ajuns la capăt şi, după această nouă izbucnire a femeii îndărătnice, e hotărâtă s-o pună la punct prin toate mijloacele pe care i le oferă legea.

Întrebată despre natura agresiunii suferite, Simona se dovedeşte extrem de deschisă şi doritoare să relateze detaliat incidentul care a lăsat-o cu câteva urme pe faţă şi fără o parte din scalp.  Este însoţită de o soră mai mare şi o nepoţică, ambele vizibil îngrijorate de încercarea prin care trece Simona. Aceasta mărturiseşte că povestea conflictului său cu Ancuţa se întinde pe parcursul a câtorva ani şi, mai mult, de la o vreme s-a extins deja în rândul mai multor membri ai familiei. Explică aceasta: “De vreo doi ani de zile cumnata mă tot înjură şi mă face în toate felurile, dar am tot ezitat să reacţionez, ea fiind soţia fratelui meu, la care ţin mult. Cred că e vorba aici de un fel de invidie la adresa mea, care vine şi de la faptul că am reuşit, prin muncă, să-mi fac o stare materială bună. Am lucrat câţiva ani în Italia şi tot ce-am câştigat am investit în maşina personală şi în casa părinţilor – le-am schimbat acoperişul – lucru care nu-i convine deoarece intenţionează să-i scoată din propria lor gospodărie, în ciuda faptului că aceştia i-au dat o bucată de pământ unde fratele meu a construit o casă. După cum se vede. Ancuţa încearcă să stăpânească întreaga noastră familie şi la fiecare din cei cinci fraţi ai soţului său caută să-i găsească o hibă. Şi încă ceva: invidia ei pe mine a juns atât de departe încât îmi sparge periodic încuietorile de la şura unde-mi ţin maşina şi mă amenininţă că-i dă foc. N-am ce face, acum voi fi nevoită să-mi instalez până şi camere de supraveghere şi să-mi sporesc vigilenţa, că nu se ştie ce-i mai trece prin minte”. Descrie apoi împrejurările în care s-a petrecut cea mai recentă confruntare dintre ele, când a încasat din partea cumnatei o bătaie serioasă, chiar sub ochii nepoţelei sale: “Miercuri, pe la ora 16.00 tocmai mă întorceam de la preotul din sat unde fusesem să-i cer un sfat legat de modul în care să-i fac faţă acesteia fără să depăşesc limitele credinţei. De patru ori am mai fost la părinte şi acesta m-a sfătuit tot timpul să ne împăcăm şi să ajungem la o bună înţelegere, lucru pe care l-am încercat în permanenţă, dar nu mi-a ieşit. Şi, în timp ce mă întorceam spre casă, la vreo zece metri de intrarea în curte m-am trezit că-mi trece milimetric, pe lângă faţă, un lemn gros. Cred că dacă mă nimerea mă nenorocea. Apoi, cu o energie de care n-am crezut-o capabilă a sărit efectiv pe mine şi m-a apucat de păr. M-a învârtit şi mi-a smuls părul din cap, lovindu-mă şi-n faţă. Am reuşit să scap cumva însă toată noaptea n-am putut dormi din cauza durerilor de cap, aşa că a doua zi am sunat la 112. La faţa locului s-a prezentat repede şeful de post iar eu am scris o declaraţie despre cele întâmplate şi am făcut şi plângere penală. De asemenea, pentru că durerile erau insuportabile, l-am rugat pe un unchi să mă aducă la Cluj, la U.P.U. ca să mă consulte medicii. Iar acum am venit din nou la Cluj ca să-mi scot certificat medico-legal având în vedere că n-o să mai stau cu mâinile în sân şi o să reacţionez, altminteri nu se ştie ce mai pot păţi din partea ei. Vreau totodată s-o dau în judecată, ca să-mi plătească fiecare lovitură sau fir de păr smuls din cap. Nu pot accepta să fiu bătută şi umilită când eu n-am făcut rău nimănui. Plus că, din păcate, fratele meu e de partea ei, o apără şi, mai mult, deşi au primit terenul de la părinţi acum ei fiind în proximitatea lor refuză să le dea declaraţie de vecinătate pentru întabularea terenului acestora”. Tânăra este poftită în cabinetul de consultaţii de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între două şi trei zile de îngrijiri medicale.

“La data de 10 ianuarie a.c., o femeie din Râşca a sesizat Poliţia cu privire la faptul că a fost agresată de către cumnata ei, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

1 COMENTARIU

  1. Dupa obtinerea certificatului medico-legal sa o dea in judecata pe agresoare sa se invete minte altadata ca problemele de orice fel nu se rezolva prin violenta si sa ii ceara cu aceasta ocazie si o suma consistenta daca e posibil pentru vatamarile corporale suferite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.