Szasz Eva este o femeie robustă, în vârstă de 59 de ani, din comuna Tritenii de Jos, judeţul Cluj.  Miercuri, 25 ianuarie, aceasta  s-a prezentat la I.M.L. Cluj cu mâna ruptă, de Andor, fiul ei mijlociu în vârstă de 39 de ani. Repeta, disperată, oricui era dispus să o asculte că nu-i doreşte niciunui părinte din lume să treacă printr-o situaţie asemănătoare cu a sa. Totul, pentru că fiul său cheltuieşte permanent pe droguri, alcool şi păcănele, munca sa şi a soţului, iar recent – după o discuţie în contradictoriu – acesta  i-a rupt pur şi simplu mâna şi a umplut-o de vânătăi.

 

„Ne-a furat agoniseala pe şapte ani de muncă”!

Înainte de a-mi povesti, în detaliu, drama prin care trece, d-na Eva – care trăieşte de-o viaţă din cultivarea terenului agricol pe care-l deţine în Triteni-Colonie – rosteşte o frază impresionantă, demnă de romanul „Ion” al lui Rebreanu: „Nici nu ştiţi ce greu e lucrul cu pământul: te bagă, pur şi simplu, înapoi în pământ”! Apoi trece la subiectul, dureros şi ardent, care a adus-o la I.M.L. Cluj: „Să ştiţi că nu suntem nişte sărăntoci, acolo, în Triteni-Colonie, ci avem o gospodărie frumoasă, cu animale şi teren agricol pe care-l lucrăm de mulţi ani de zile, cu profit bun. Însă problema cea mare e fiul meu mijlociu, Andor care de când mă ştiu ne fură toată agoniseala: după ce vinde marfa la piaţa din Turda apoi pierde banii pe păcănele, droguri şi alcool, la discoteca din Triteni”. Adaugă că a tot evitat să facă demersuri pentru potolirea fiului ei fiindcă există un precedent nefericit: în urmă cu trei ani Andor l-a bătut pe soţul ei, însă după ce bătrânul l-a reclamat la poliţie a fost nevoit – tot el – să plătească o amendă de două milioane de lei vechi, ca să nu achite totalul de  zece milioane, stabilit de poliţişti – fiul fiind lipsit atunci de venituri. Continuă femeia, oftând amarnic: „Acum de la o vreme lucrează la construcţia unui bloc din Cluj, însă îşi cheltuieşte toţi banii pe viciile lui şi apoi vine „preparat” bine pe masa şi casa noastră şi ne terorizează. Dintotdeauna a fost hoţ şi mincinos: chiar şi când avea 16 ani l-am prins că a furat şi a ascuns în şosete un sfert din banii câştigaţi de noi, după ce am vândut un cal. Asta pentru că mereu a vrut să fie mai important decât fratele lui mai mare, Istvan, aflat acum în Spania şi cel mic  Szonyi – deşi, culmea, tot pe el l-am iubit cel mai mult. De altfel şi el a fost în Spania, unde are un băiat de 15 ani şi fostă soţie, care nu mai vor în ruptul capului să mai audă de el. Asta, pentru că atunci, după scandalurile şi bătăile din familie, poliţia din Spania l-a alungat din ţară”. Arată apoi că şirul de necazuri provocate de Andor a ajuns, realmente, nesfârşit: „În urmă cu două săptămâni m-a sugrumat, după ce i-am spus să pună jos pe masă banii luaţi pe vânzarea la domnul de la bufetul din sat a mai mulţi saci de cucuruz nesfărmat. Atunci mi-a spus că ar fi bine, în cazul în care mă îmbolnăvesc să mă bag singură într-un sac de plastic, iar el – după ce mor – să nu aibă altă treabă cu mine decât să mă arunce la gunoi. Vă întreb: asta-i vorbă de copil spusă mamei lui? Apoi, anul trecut când i-am zis că a jucat destul la păcănele – ani de zile, câştigul nostru pe şapte ani, miliarde de lei vechi – ne-a ameninţat că ne omoară, pur şi simplu. Ca să nu mai spun că la întoarcerea din Spania, în 2010 a cheltuit la jocuri într-o singură noapte 110 milioane, preţul unui teren pe care trebuia să-şi construiască o casă. Atunci m-am înnegrit şi am leşinat pe loc şi mi-am revenit cu mare greutate”.

 

„De două nopţi stau, de frică, la sora mea”

Despre recenta agresiune, suferită sâmbătă, 21 ianuarie, aceasta mărturiseşte următoarele: „Era ziua de naştere a soţului, împlinea 65 de ani. Iar băiatul vânduse nişte fasole cu 1.000 de lei şi mi-a adus acasă doar 50, restul i-a pierdut la păcănele. Atunci, supărată, i-am cerut să ne înapoieze banii cheltuiţi pe munca noastră din ultimii şapte ani, moment în care a început circul. A sărit la mine – iar eu, ca să mă apăr am luat, din reflex, un cuţit, fără să mă gândesc că aş putea să-l folosesc, ci numai ca să-l sperii. Atunci Andor mi-a răsucit mâna de trei ori şi mi-a rupt-o, după care mi-a tras un picior în burtă – eu fiind operată de fibron uterin. Apoi, așa căzută la pământ m-a călcat cu talpa pe faţă şi mi-a mai dat un pumn în timpan. Abia când a văzut că-s leşinată m-a lăsat în pace şi s-a întors la discotecă, să joace în continuare la păcănele. Eu am fugit din casă – aşa dezbrăcată cum eram – la Szonyi, care locuieşte în sat şi m-am adăpostit acolo, după care abia mai târziu m-am întors acasă”. Femeia arată mai departe că totuşi, duminică, s-a decis să meargă la poliţie – însă numai abia după ce Andor i-a promis că o omoară dacă-l reclamă la poliţie. „Am fugit din nou la fiul meu şi de acolo, luni am mers la poliţie şi am scris reclamaţie. Iar ei m-au trimis la I.M.L. Cluj, pentru certificat. Acum, de frică n-am mai dat de luni pe acasă şi stau la sora mea din Câmpia Turzii” – explică aceasta, în continuare cu ochii în lacrimi. Este poftită în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat 30 de zile de îngrijiri medicale. După ce iese, hotărâtă şi motivată precum un  tanc„Panzer”, aceasta îşi împătureşte cu grijă actul apoi tună şi fulgeră la adresa fiului: „Nu mă las şi fac în aşa fel ca să plece din casă! Destul i-am fost slugă atâţia ani. Şi dacă n-o să mai am ce face şi poliţia nu acţionează să-l ţinem la distanţă, vindem totul şi luăm avionul până la Valencia, unde ne aşteaptă fiul meu cel mare ca să ne ducă la Castellon, ca să trăim lângă el până la sfârşitul zilelor, fără teama că Andor ne omoară. Imediat după ce mi-a rupt băiatul mijlociu mâna i-am zis fiului din Spania ce-am păţit şi el mi-a transmis că vine repede la Cluj şi-l distruge pe Andor. Eu l-am oprit fiindcă vreau ca legea să-şi facă treaba, nu să mă trezesc cu un fiu mort şi altul  în puşcărie. Pentru că atunci când vrei să tai unul din trei degete la o mână – cum am eu trei fii – pe oricare l-ai tăia durerea rămâne mare şi ajungi să te doară întreaga mână. Acum, poate vă dați seama în ce situaţie mă aflu eu”.

„La Postul de Poliţie din Tritenii de Jos a fost depusă o plângere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Cercetările continuă sub coordonarea unităţii de parchet competente”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.