Inculpații din dosarul Mită la Consiliul Județean Cluj au cerut re-audierea martorilor denunțători Răzvan Pop și Ursache Ioan(nume de cod, martor cu identitate protejată) la același termen de judecată, întocmai pentru a se stabili dacă cele două declarații sunt făcute de două persoane distincte sau dacă Răzvan este în spatele declarației semnată cu numele Ursache.

Sursa Foto: Ziar de Cluj
Sursa Foto: Ziar de Cluj

Dacă în trecut, Tribunalul Cluj-instanța de fond în prezentul dosar- a refuzat acest aspect, completul de judecată a Curții de Apel Cluj a acceptat cererile inculpaților(în special Ioan Bene și Horia Uioreanu, protagoniștii faptelor relatate de martorii denunțători).

 


Pe aceeași temă:

Inculpații din dosarul MITĂ la CJ vor ca sifonarul Răzvan Pop…


Subit, pentru următorul termen ce va avea loc mâine, 26 aprilie, Răzvan Pop a trimis instanței o adresă prin care comunică faptul că nu va putea să se prezinte la termen pentru că este plecat din țară, dar că negreșit va veni la următorul. Lucru ce duce doar la audierea lui Ursache într-o cameră separată cu imaginea blurată și vocea schimbată. Iar Răzvan Pop va lipsi din camera de ședință publică, astfel neputând să ateste că el și Ursache nu sunt una și aceeași persoană. razvan pop document ca cluj wm

Majoritatea rechizitoriului DNA Cluj, construit în ”era Botezan Elena” se baza pe aceste două denunțuri făcute de Razvan Pop și pseudonimul Ursache Ioan. Inculpații din dosar au suspiciunea reală că aceste două denunțuri sunt făcute de aceeași persoană. Acesta a fost și motivul pentru care la apelul sentinței de fond, în primele termene avocații au cerut audierea celor doi autori ai deunțurilor la același termen.

Citește și:

Petran şi Davidescu reaudiaţi în Dosarul “Mită la CJ Cluj”

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.