Consilierii locali supun astăzi la vot rectificarea bugetului general al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2009. Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, bugetul local urmează să se modifice de la 790.000.000 lei la 794.771.364 lei. Această rectificare urmează să fie folosită pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor din satele Pădureni şi Gheorgheni, asfaltarea străzilor Liviu Rebreanu, Braşov şi Paul Ioan, întreţinerea sistemului rutier şi repararea trotuarelor de pe Calea Dorobanţilor. Consilierii locali propun ca o parte din suma alocată prin rectificare să fie folosită pentru reabilitarea sistemelor de alimentare cu energie termică, mai exact 2.200.000 de lei. Rectificare bugetară mai prevede şi lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, modernizarea şi automatizarea centralelor termice şi extinderea iluminatului public.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.