La sfarsitul saptamanii, elvetienii sunt chemati sa decida la referendum daca sa plafoneze sau nu salariile si primele marilor directori de companii sau de banci. Initiativa, numita Minder, dupa cel care a conceput-o, a fost deja extrem de criticata de sefii marilor companii. Totusi, ultimele sondaje arata ca majoritatea elvetienilor ar accepta ideea. In cazul unui „da”, actionarii vor fi cei care vor decide, de acum inainte, salariile directorilor. Iar daca respectivul director decide sa treaca peste decizia lor, risca inchisoarea, scrie RFI.

Vineri, presedintele demisionar al gigantului farmaceutic elvetian Novartis, Daniel Vasella, a renuntat la bonusul de loialitate de 72 de milioane de franci elvetieni. A facut-o degeaba, pentru ca raul a fost deja produs in ochii opiniei publice, noteaza publicatia economica franceza „Les Echos”. Afacerea e cu atat mai importanta cu cat, duminica, elvetienii vor merge la referendum, unde vor trebui sa raspunda la intrebarea „Acceptati initiativa contra remuneratiilor abuzive?”. Daca raspunsul majoritar va fi „da”, cum o arata de altfel ultimele sondaje, va fi o adevarata revolutie pentru tara bancilor si a marilor finante. Elvetia ar putea deveni astfel o campioana mondiala a democratiei actionariatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.