Societatea Drum Construct, deținută de Dumitru Ardelea, Attila Szoboszlai și Remus Perșe, a început să intre pe “firul” licitațiilor și în județul Cluj. Mai précis, ei și-au adjudecat o procedură în comuna clujeană Ciucea în valoare de 635.422 de lei. Firma a fost acuzată de-a lungul timpului că a fost suținută de democrat-liberali, stârnind chiar controverse între PDL și PNL pe vremea când aceștia formau alianța DA. Aceștia sunt în relații de altfel și cu firma Construct Perom, alături de care au participat la o licitație în comuna Florești.

Reabilitarea drumului din comuna Ciucea a fost atribuită prin intermediul unei licitații publice societății Drum Construct. Contractul este intitulat “Reabilitare drumuri în comuna Ciucea, Cimitir-Piscoiești-Calea Lată, amenajare albie pârâu dude pe lungimea L=125 ML.” Firma a câștigat numai în ultimele trei luni licitații de 18 milioane de lei de la mai multe instituții publice. Culmea este că printer cele mai mari contracte este unul derulat prin intermediul primelor tipuri de fonduri europene, FEADR, care deși a fost inițiat în urmă cu doi ani abia acuma a fost atribuit. Contractul este chiar în localitatea unde societatea Drum Construct își are domiciliul, respectiv comuna Pericei din județul Sălaj.

Contractul adjudecat de firma din Pericei este intititulat “contract de lucrari având ca obiect elaborare proiect tehnic, lucrari de executie si dotare în cadrul proiectului FEADR, masura 322, intitulat „Modernizare drumuri si strazi în Comuna Pericei, Reabilitare camin cultural sat Pericei, Reabilitare cămin cultural”. Valoarea contractului fără TVA este de 10.116.259 de lei. Această procedură este de altfel singura achiziție public derulată de către comuna Pericei de la înființarea SEAP.

Un alt contract barosan câștigat de Drum Construct este pentru asfaltarea de drumuri și străzi în orașul Jibou și satele apărținătoare. Contractul este evaluat la 2,3 milioane de lei fără TVA.

 

Licitația de la Florești

Primăria Floreşti şi-a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea infrastructurii. Proiectul “Modernizarea drumurilor prin asfaltare şi extinderea reţelei de canalizare” a fost câştigat de către firma SC TCM NORD SA (Baia-Mare). Construct Perom, firma care se încăpăţânează de ceva vreme să pună beţe în roate primăriei Floreşti, a contestat în instanţă autenticitatea şi credibilitatea licitaţiei.

Comuna Floreşti a organizat procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de lucrări având ca obiect proiectarea şi execuţia pentru modernizarea infrastructurii, ce ar cuprinde: modernizarea drumurilor comunale prin asfaltare şi extinderea reţelei de canalizare, lucrări de construcţii de canalizare de ape reziduale şi lucrări de construcţii, de fundaţie şi de îmbrăcare a autostrăzilor şi a drumurilor. Această procedură face parte dintr-un proiect finanţat prin programul FEADR Măsura 3.2.2., numit “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”.

Primăria a ales ca şi procedură modelul licitaţiei deschise, iar criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziţie publică a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. În conformitate cu prevederile contractului de finanţare procedurile de achiziţie publică privind proiectul integrat, trebuie finalizate într-un an calendaristic, calculate de la data semnării contractului de finanţare. Deoarece acest termen nu a putut fi respectat s-a solicitat prelungirea lui cu patru luni iniţial, iar mai apoi cu încă cinci. Conform programului revizuit achiziţiile trebuie finalizate până la data de 25.08.2010. Primăria Floreşti poate formula ultima cerere de plată până la data de 01.06.2010, dată până la care trebuie executate în întregime lucrările, în caz contrar există riscul pierderii finanţării.

Şi-au depus documentele de participare la achiziţie în termenul limită următoarele firme: S.C. Panpetrol COM S.R.L. – S.C. Walhalla Invest Prodcomimpex S.R.L., S.C. TCM NORD S.A., S.C. Viarom Construct S.A. – S.C. Cridov S.R.L., S.C. Nord Conforest S.A. – S.C. Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii S.A. – S.C. Diferit S.R.L., S.C. Construct Perom S.R.L. – S.C. El Construct S.R.L. – S.C. Drum Construct S.R.L. şi S.C. Strabag S.R.L. – S.C. Instal Constrct Grup S.R.L.

Cine sunt asociații lor?

 

Licitaţiile in domeniu sunt caştigate in serie de firma bistriţeana de la municipalitate

Firma Construct Perom, preferata municipalitaţii bistriţene executa lucrari de mantuiala pe banii contribuabililor. Pentru astfel de lucrari, firma bistriţeana primeşte de la bugetul local circa patru milioane de lei.

Una dintre strazile din cartierul Petre Ispirescu, care are o lungime de circa 200 de metri, este plina de gropi, iar gurile de canalizare şi de scurgere a apelor pluviale sunt sub nivelul stratului de asfalt.

 

Lucrari de asfaltare pe bani grei, dar facute de mantuiala, cam asta s-ar putea spune in cateva cuvinte despre lucrarile derulate din banii proveniţi de la bugetul local.

An de an, primaria Bistriţa aloca sume importante de bani mai ales pentru peticirea strazilor, lucrari care au o durata de viaţa foarte scurta. In acest an, municipalitatea s-a gandit ca ar fi mai oportun sa mai şi reabiliteze cateva strazi din municipiu, şi ca urmare a alocat anul acesta patru milioane de lei in acest sens. Anul trecut, Primaria Bistriţa a cheltuit aproximativ trei milioane de lei pentru peticirea strazilor.

Şi anul trecut dar şi anul acesta regasim aceiaşi executanţi ai lucrarilor de reabilitare şi reparaţii ale strazilor din Bistriţa – SC Construct Perom, Lucrari Drumuri şi Poduri (LDP) şi Direcţia de Servicii Publice din cadrul Primariei Bistriţa.

 

Caştiga licitaţii dupa licitaţii

Construct Perom este una dintre firmele favorite ale Primariei Bistriţa, societatea bistriţeana avand multe din lucrarile lansate de municipalitate la activ.

Spre exemplu, in 2011, in cadrul unor lucrari de reparaţii şi asfaltare similare celor care se desfaşoara şi acum, Construct Perom a avut de reparat 56 de strazi şi pentru care a incasat de la municipalitate circa 800.00 de lei.

O alta lucrare al carei caştigator a fost aceeaşi firma bistriţeana a vizat reabilitarea a 11 strazi din municipiu – Moşilor, George Enescu, George Mateiu, secundara 10 Viişoara, Codrului, Secundara 9 Unirea, Mioriţei, Livezi, Matei Eminescu, Secundara 13 Viişoara, Secundara 6 Sigmirului. Alaturi de Construct Perom, executanţi ai lucrarilor de reabilitare sunt in acest caz LDP şi Strabag Bucureşti. Valoarea contractului a fost per total de 8.654.170 lei, bani de la bugetul local.

 

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

  1. astia de la firma DUM CONSTRUCT lucreaza si laSatu Mare,este o gasca de furaciune -au vindut materiale,mottorina ,atot ce era pe trotuarele vechi-dalel si boltarii de la bordura etc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.