Noul Regulament al Cimitirelor din municipiul Cluj-Napoca are prevederi care reglementeaza ţinuta vizitatorilor, dimensiunea florilor şi regimul de zgomot, dar masurile care i-au pus pe jar pe politicieni ţin de favorizarea instituţiilor maghiare in cadrul Cimitirului Central.

Consilierii locali din Cluj-Napoca au decis in cadrul şedinţei de saptamana trecuta sa amane votarea noului Regulament al Cimitirelor din municipiu, la recomandarea Comisiei Juridice, care a considerat ca se impune, de dragul transparenţei, acordarea unei perioade de 30 de zile pentru dezbatere publica. La inceputul şedinţei, consilierii USL au cerut scoaterea proiectului de pe ordinea de zi, dar se pare ca scandalul iscat de regulamentul elaborat de UDMR i-a determinat pe aleşii de pe ambele parţi ale mesei sa-şi mai acorde timp de gandire pe marginea acestei probleme.

Fara muzica şi fusta scurta

Aspectul cel mai inedit al acestui regulament ţine de o serie de prevederi referitoare la comportamentul vizitatorilor cimitirelor, insa nu acestea sunt miza principala a modificarilor aduse. Printre punctele care au atras atenţia presei locale se numara obligativitatea unei ţinute decente inclusiv din partea vizitatorilor. De asemenea, vor fi amendaţi şi cei care asculta radioul sau vizioneaza un DVD in cimitir la volum ridicat. Cei care incalca noile prevederi risca amenzi de pana la 1.600 de lei.
Noul regulament prevede şi aspecte care ţin de amenajare. Un punct impune ca adancimea gropilor sapate in cimitire sa nu fie mai mare de 2,5 metri.  Este interzisa plantarea pe morminte a florilor de talie mare, iar cei care incalca aceasta prevedere sunt pasibili de amenda.
Emil Boc nu are deloc rezerve in legatura cu acest proiect. „Cred ca e bine ca intr-un oraş care aspira sa aiba statutul de capitala  culturala europeana sa aiba un regulament inclusiv cu privire la cimitire. E un regulament care se refera la toate cimitirele din oraş, am dat termen o luna tuturor formaţiunilor politice sa formuleze amendamente, dupa care sa discutam in forma finala regulamentul in şedinţa de consiliu. Eu cred ca puţina decenţa nu strica şi trebuie avut in vedere şi acest element”, a declarat Emil Boc.

Un cimitir doldora de monumente

Problema cea mai acuta ridicata de cei care se opun adoptarii noului Regulament este modalitatea de administrare a Cimitirului Central. Potrivit Cotidianul, la 7 februarie 2012, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, membru al Guvernului Romaniei condus de Emil Boc, a dat Ordin Nr 2054, privind clasarea in Lista monumentelor istorice, grupa valorica „B“, a monumentelor memoriale/funerare din cadrul sitului clasat monument istoric Cimitirul central, cod CJ-IV-s-B-07839, din str. Avram Iancu nr. 26-28, Cluj-Napoca.
Lista cuprinde 394 de pietre funerare, obeliscuri, morminte şi cripte, dintre care 370 sunt maghiare, doar 34 fiind ale unor persoane de etnie romana. Sursa citata evidenţiaza lipsa de pe lista a unor personalitaţi romane ca Tudor Jarda, dupa care a fost numita Şcoala Populara de Arte din Cluj şi academicienii Constantin Daicoviciu şi Ştefan Pascu, sau a monumentul Ostaşului sovietic, monumentului Eroilor din Revoluţia din 1989 sau monumentul ostaşului roman cazut in luptele cu armata hitlerista şi horthysta.
Leonard Horvath şi Tokes Erszebet au facut parte din comisia care a realizat aceasta lista, alaturi de alte nume preponderent maghiare. Iar Regulamentul Cimitirelor din Cluj a fost elaborat de viceprimarul UDMR Anna Horvat. Astfel, Cotidianul argumenteaza ca documentul protejeaza cu predilecţie Cimitirul Central şi favorizeaza cultele, iar monumentele istorice nu au fost predate. „Cimitirul devine un muzeu administrat de ONG-uri ce au ca obiectiv protejarea patrimoniului maghiar”, scrie publicaţia. In plus, angajaţilor li se impun reguli imposibil de respectat privind conservarea şi repararea monumentelor istorice şi exista posibilitatea ca expirarea concesiunilor sa fie anunţata doar la avizier, astfel ca pot obţine locuri de veci de cei care au acces la date, iar accesul la registre e permis doar angajaţilor.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.