Ca urmare a condamnarii la un  an de închisoare pentru Liviu Dragnea, mâna dreaptă a premierului Victor Ponta, colegul acestora de  partid, consilierul județean Remus Lăpușan a transmis presei o declarație politică. Lăpușan explică astfel că nu doar Dragnea este vinovat pentru decizia de organizare a ultimului referendum pentru demintere lui Traian Băsescu. 
„Este o decizie simbolică de condamnare, a unei acţiuni politice. Decizia de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a fost luată de toţi liderii USL, toţi organizând legal această campanie. Mai mult decât atât votul celor 7,4 milioane de români a fost anulat de o altă decizie politică, cea a Curţii Constituţionale.Demisia dlui. Liviu Dragnea din funcţiile de ministru şi de preşedinte executiv al PSD este un act de demnitate.
Într-o democraţie normală, prezenţa la vot face parte din competiţia politică, nu poate fi considerată un folos necuvenit iar decizia de astăzi poate constitui un precedent periculos pentru democraţia din România, pentru oricine doreşte să facă campanie” a declarat dl. Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.