România a început cu Matia Corvin. Astăzi se împlinesc 575 de ani de la naşterea lui

O eroare de sistem (Matia) a generat „perturbaţia” (Dacia) din care s-a născut „anomalia” (România). Nici maghiarii, nici românii de astăzi (din raţiuni diferite, sigur aparent) nu au voit să audă de această ultimă diată a regelui Matia, amânată precum Dieta pe care o convocase chiar înainte să se stingă. Fusese de fapt suprema sa aroganţă: despărţise apele Răsăritului pentru a le face să curgă împreună.

Liviu Man: De unde interesul pentru regele Ungariei, Matia Corvin, interes care a dat naștere acestei cărți – Al treisprezecelea apostol. Valachorum regulus – (Regișorul valahilor)?

Alexandru Simon: Interesul este dat, prima dată, chiar de numele celui care – după cum bine se știe – nu trebuia să ajungă vreodată rege. În mod convențional, în România s-a impus numele de Matei Corvin. Este o greșeală, o greșeală justificată pare-se de prin forma Mateiaş folosită de Stolnicul Cantacuzino, formă care are, a primit în mod sigur în ultimele secole, o valență de românizare. Matia, evident, nu suna foarte românește. Matei, în schimb da, ca la Matei Basarab.

De fapt, numele regelui în documente, „cu actele în bună regulă”, era Matia. Cine a fost Matia? A fost cel chemat să-l înlocuiască pe Iuda drept apostolo, după ce Iuda l-a trădat pe Iisus. De aici și al treisprezecelea apostol.

 

L.M: Matia Corvin este considerat de maghiari cel mai mare rege al lor

A.S: Evident la concurență cu Sfântul Ștefan și cu Ludovic cel Mare, dar, într-adevăr, este socotit cel mai importat rege al secolului al XV-lea, înaintea sfârșitului Ungariei prin bătălia de la Mohács și prin apariția Principatului Transilvaniei.

 

L.M.: În cartea pe care ai scris-o despre Matia Corvin ai vorbit foarte mult despre legăturile lui Matia Corvin cu mediul românesc, cu domnii Țărilor Române. Inclusiv, tatăl regelui, Iancu de Hunedoara s-a intitulat voievod din mila lui Dumnezeu al Țarii Românești, în timp ce era regent al Ungariei, și a emis acte de donație ca orice voievod. Care este, după părerea ta, trăsătura dominantă în relația lui Matei Corvin cu mediul românesc pentru că – altfel – Matia Corvin a fost mult mai interesat de relația sa cu Vestul? Să nu uităm că a intrat în Viena ca și cuceritor.

A.S.: Exact. Din acest motiv și subtitlul cărții – Valachorum regulus, adică „înjurătura” la adresa lui Matia, formulată pe de-o parte de unii, destui poate, membrii ai elitei maghiare, pe de altă parte de către elita germană, austriacă, din acea Vienă pe care el până la urmă a cucerit-o în 1485.

Valachorum regulus înseamnă însă mai mult. Ultimul cronicar oficial al regelui, Antonio Bonfini, a transformat „înjurătura” într-un titlu de glorie, din care a extras romanitatea regelui, valahii, românii, fiind urmașii romanilor. Iar, după moartea lui Matia (1490), același cronicar „i-a acordat” titlul lui Ștefan cel Mare al Moldovei (1492). Astfel, de la bun început, titlul acesta – prin modul în care el a fost consemnat și păstrat – are o altă valoare, tocmai pentru că este un titlu folosit pentru două personaje de către același autor, un autor care era profund îndatorat și chiar îndoctrinat în spiritul și în limitele dorințelor și puterilor lui Matia. Este acel rege care a donat la Cozia, locul de veci al lui Mircea cel Bătrân (1473), acel rege, de origine umilă, dar de Casa di Valacchia, după Veneția, care a cucerit Valahia strămoșilor săi, după Curtea Franței.

 

L.M.: Cum ai caracteriza astfel relațiile dintre Ștefan al III-lea al Moldovei, Ștefan cel Mare, și Matia Corvin? Ștefan l-a recunoscut ca suzeran pe Matia, ceea ce nu era nicio rușine cum avem noi impresia să credem acum.

A.S.: Două aspecte mai puțin cunoscute ale acestei relații delicate şi sinuoase, chiar de la capătul domniei lui Matia, sunt de amintit aici. Înainte de a-i da lui Ștefan domenii în Transilvania (1489), Matia a reconvocat „parlamentul Transilvaniei” (1488), pentru prima oară – după 20 de ani – de la rebeliunea de la 1467. In al doilea rând, la Putna, în centrul lui Ștefan cel Mare, Matia a fost singurul neortodox, singurul personaj nelegat oficial de familia lui Ștefan, fie prin sânge, fie prin alianță, a cărui memorie a fost pomenită de călugării lui Ștefan.

 

L.M.: Și care ar fi explicația, după părerea ta, acestui lucru că este singurul suveran care nu este al Moldovei, nici nu este ortodox, ci este catolic după cum bine știm și care este pomenit de către călugării ortodocși ai Moldovei?

A.S.: Explicația, singura care ne-o permite deocamdată istoria, este cea dată de către acei călugări: Matia l-a dăruit pe Ștefan în Țara Ardealului, așa cum Ștefan mai apoi l-a dăruit pe cuscrul său, Bartolomeu Dragffy, voievodul Țării Ardealului, fostul paharnic al lui Matia. La Putna, în cele mai vechi cronici pe care le avem noi din Moldova acelor vremuri, restul fiind copii târzii, nu se vorbea de Bizanț, nu se vorbea de alte ambiții, se vorbea despre Țara Ardealului. Este de reținut că acești călugări, la 1498, la un an de la bătălia de la Codrii Cosminului, au șters din cronică trădarea făptuită de latini prin Unirea de la Florența (1439). Ea dispare. Memoria lui Matia rămâne. Iar la 1498, pentru regii Spaniei, pentru Casa de Habsburg, Ștefan domnea peste jumătate din Ungaria. La Putna, sigur acolo, Matia îi lăsase Ardealul lui Ștefan, numit contele Transilvaniei de Viena, Veneția și Bavaria (1494-1496), după ce Dragffy devenise voievodul Transilvaniei (1493).

 

L.M.: În carte ai accentuat faptul că Ștefan cel Mare a ajuns unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri, atât la nivelul Transilvaniei, cât și la nivelul Regatului Ungariei.

A.S.: Da, în Transilvania era sigur în „top trei”, poate chiar pe locul întâi. La nivelul Ungariei, era sigur în „top zece”. Sunt date cunoscute atât în Ungaria, cât și în România din anii 1890.

La fel ar fi trebuit să fie și regele Daciei care apare prima oară la 1489 în cifrul folosit de Matia și Ducatul Milanului, unicul fiu, nelegitim, Ioan, al lui Matia fiind căsătorit cu nepoata ducelui Ludovico il Moro Sforza.

 

L.M.: Tu aici susții ipoteza că este vorba despre Ștefan cel Mare

A.S.: Este singura variantă. Nu poate fi vorba de Danemarca (numită Dania sau chiar Dacia în Evul Mediu) pentru că cifrul așează această Dacie lângă Ungaria și Polonia, nu în zona vestică a Europei. Regele Daciei nu era nici Ioan Corvin, care figura separat în cifru.

Mai sunt și cruciaţii daci care trebuiau sa pornească împotriva Imperiului Otoman, alături de cruciaţii ungari si polonezi, la moartea lui Matia (1490). Dar, poate cel mai important element „uitat” este formula Hungaria, Polonia, Dacia et Crouatia (Ioan Corvin reușise să se impună drept duce al Croatiei), care – din primăvara anului 1496 – a marcat vreme de peste trei decenii, până după Mohacs, registrele secrete ale Veneţiei.

Sunt date care alcătuiesc cea poate mai importantă moștenire a lui Matia peste timp: Dacia. O Dacie care premerge căderea Ungariei medievale (1526-1541) și care este cu un secol anterioară Daciei lui Sigismund Bathory și Mihai Viteazul. O eroare de sistem (Matia) a generat „perturbaţia” (Dacia) din care s-a născut „anomalia” (România).

 

L.M. Are vreun loc Matei Corvin în istoriografia românească?

A.S.: Din punctul acesta de vedere, dacă este să ne uităm la început, hai să zicem la ideea de Dacia, ea începe cu Matia. Sub el, Dacia apare, este acceptată și prin el – și prin Ștefan – supraviețuiește. Din acest punct de vedere, Matia este – măcar – la fel de mult al românilor cum este al maghiarilor.

 

1. Textul cifrat, elaborat în cancelaria milaneză, de la începutul anului 1489, trimis lui Matia Corvin, regele Ungariei, socrul nepoatei de frate a ducelui Ludovico Sforza.

 

 

„Coloana I” (Biserica <şi forme de politeţe>)	„Coloana a II-a” (Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană)	„Coloana a III-a” (Europa Răsăriteană <şi structura ei>)	„Coloana a IV-a” („Restul” lumii <şi cuvinte cheie>
Papa [Inocenţiu al VIII-lea]	Imperatore [Frederic al III-lea de Habsburg]	Re de Hungaria [Matia Corvin (co-rege de iure îi era – din 1463 – Frederic al III-lea de Habsburg)]	Re de Franza [Carol al VIII-lea de Valois]
Cardinale [Ascanio Sforza, fratele lui Ludovico il Moro, ducele Milanului]	Electori [(termen folosit aici, probabil, pentru a desemna Reichstag-ul) 7 la număr: arhiepiscopii de Köln, Mainz şi Trier, regele Boemiei, contele-palatin de Rin, ducele Saxoniei şi markgraf-ul de Brandenburg	Re de Polonia [Cazimir al IV-lea Jagiello]	Re de Ispagna [Ferdinand de Aragon <şi Isabella de Castilia>]
Cardinali [cu sens, probabil, de colegiul cardinalilor]	Duca de Austria [Sigismund de Habsburg, vărul primar al lui Frederic al III-lea]	Re de Dacia [Ştefan al III-lea cel Mare al Moldovei]	Re de Inghilterra [Henric al VII-lea Tudor]
Vescovo Varadino [Ioan Filipecz, episcop de Oradea]	Re de Romani sive Maximiano [Maximilian I, fiul lui Frederic al III-lea, viitorul soţ al Anei de Bretagna şi al Biancăi Maria Sforza, ales „rege al romanilor” în 1486 (adică viitor împărat de drept)]	Re de Boemia [Vladislav <al II-lea> Jagiello, fiul lui Cazimir al IV-lea (co-rege, de facto şi de iure îi era – din 1471/ 1479 – Matia Corvin)]	Re de Napoli [Ferdinand de Aragon, tatăl Beatricei, soţia lui Matia Corvin]
Protonotario [(probabil) milanezul Giovanni Alimento Neri, unul din protonotarii apostolici, începând din vara anului 1484]	Conte Palatino [Filip I cel Drept de Wittelsbach]	Duca Zoanne Corvino [fiul regelui Matia, Ioan Corvin, din 1479 duce de Liptov şi de Glogov, din 1487 soţul – prin procură – al Biancăi Maria Sforza, fiica lui Galeazzo Maria Sforza († 1476), fratele ducelui Ludovico]	Venetiani [cu sens de toată administraţia veneţiană]
Archivescovo [Ippolito d’Este, fiul lui Ercole şi al Eleonorei, arhiepiscop de Estzergom (în toamna anului 1484 Matia îl arestase pe Petru Váradi, arhiepiscopul de Kalocsa)]	Duca de Saxonia [Frederic al III-lea cel Drept de Wettin (viitorul protector al lui Martin Luther)]	Baroni [magnaţii (Ştefan Báthory, voievodul Transilvaniei, Paul Kinizsi/Pavel Chinezul, comite de Timiş, Ştefan Szapolyai, comite de Zips şi guvernator al Austriei huniade, ori Laurențiu Újlaki, ducele Bosniei)]	Turco [Baiazid al II-lea (poate şi fratele şi rivalul său Djem, care avea să sosească la Roma, pe 13 martie 1489, şi pe care Matia îl considera „ruda sa de sânge”, tot aşa cum îl socoteau Djem şi Baiazid pe Matia)]
Sua Santita [formulă destinată papei/ papilor]	Duca de Bavaria [George cel Bogat <şi> Sigismund de Wittelsbach]	Signori [nobilii (aici cu sens probabil de Dieta Ungariei)]	Duca de Bretagna [Francisc al II-lea de Dreux-Montfort († 9 septembrie 1488) <i.e. fiica sa Ana, viitoarea soţie a lui Maximilian I, Carol a VIII-lea şi Ludovic al XII-lea>]
Sua Maiesta [formulă destinată regelui/ regilor]	Marchiso de Brandeburg [Ioan Cicero de Hohenzollern]	Citta [oraşele (cu posibil sens de „stare parlamentară”)]	Duca de Ferrara [Ercole I d’Este, soţul Eleonorei, sora Beatricei]
Sua Signoria [aici, formulă pentru duce/ duci şi Republica veneţiană]	Arhiepiscopus Coloniensis [Hermann al IV-lea de Hessa, arhiepiscop de Köln]	Castelle [cetăţile (cu accent probabil pe cele ţinute de tânărul – de nici 16 ani – Ioan Corvin)]	Pace [pace (cu sens de acord ferm scris)]
Vostra Signoria [adresare pentru duce/ pentru duci şi Republica veneţiană]	Archiepiscopus Moguntinus [Berthold de Henneberg, arhiepiscop de Mainz]	Populi [supuşii de rând]	Guerre [războaie (şi chiar orice tip conflict armat)]
Vostra Excellentia [adresare pentru duci şi prelaţi (în general, pentru membrii unei elite)]	Archiepiscopus Trevirenesis [Ioan al II-lea de Baden, arhiepiscop de Trier]	Gentedarme [oştenii (dar şi cu sens de „miliţie populară”)]	Tregua [armistiţiu (cu sens de înţelegere nesigură]
Vostra Celsitudine [adresare pentru monarhi (de rang regal şi imperial)]		Denari [bani (indiferent de moneda folosită)]	Per mare [pe cale maritimă]
		La Regina de Hungaria [Beatrice de Aragon]	Per terra [pe cale terestră]

 

2. Structura teritorială şi tematică a cifrului pe cuvintele sale cheie

(pe „subiecte”)

 

„Coloana I”	„Coloana a II-a”	„Coloana a III-a”	„Coloana a IV-a”
Papa [Papa]	Imperatore [Împăratul]	Re de Hungaria [Regele Ungariei)]	Re de Franza [Regele Franţei)]
Cardinale [Ascanio Sforza]	Electori [Principii electori]	Re de Polonia [Regele Poloniei]	Re de Ispagna [„Regele Spaniei”]
Cardinali [Colegiul cardinalilor]	Duca de Austria [Ducele Austriei]	Re de Dacia [Regele Daciei]	Re de Inghilterra [Regele Angliei]
Vescovo Varadino [Episcopul de Oradea]	Re de Romani sive [Regele romanilor, i.e.]	Re de Boemia [Regele Boemiei]	Re de Napoli [Regele Neapolelui]
	Maximiano [Maximilian I]
Archivescovo [Arhiepiscopul de Esztergom]		Duca Zoanne Corvino [Ioan Corvin]	Venetiani [veneţienii]
Protonotario [Protonotarul]	Conte Palatino [Contele Palatin]	Baroni [magnaţii]	Turco [(sigur) sultanul]
Sua Santita [Sfinţenia Sa]	Duca de Saxonia [Ducele Saxoniei]	Signori [nobilii]	Duca de Bretagna [Ducele de Bretania]
			Duca de Ferrara [Ducele de Ferrara]
Sua Maiesta [Maiestatea Sa]	Duca de Bavaria [Ducele Bavariei]]	Citta [oraşele]
			Pace
Sua Signoria [Domnia Sa (Ei)]	Marchiso de Brandeburg [Markgraful de Brandenburg]	Castelle [cetăţile]	Guerre [război]
Vostra Signoria [Domnia Voastră]	Arhiepiscopus Coloniensis [Arhiepiscopul de Köln]	Populi [supuşii]	Tregua [armistiţiu]
Vostra Excellentia [Excelenţa Voastră]	Archiepiscopus Moguntinus [Arhiepiscopul de Mainz]	Gentedarme [oştenii]	Per mare [pe cale maritimă (pe mare)]
Vostra Celsitudine [Iluminăţia Voastră]	Archiepiscopus Trevirenesis [Arhiepiscopul de Trier]	Denari [Bani]	Per terra [pe cale terestră (pe pământ)]
		La Regina de Hungaria [Regina Ungariei]

 

3. Structura teritorială şi tematică a cifrului pe cuvintele sale cheie (pe „rânduri”)

Pe de o parte, merită reţinut caracterul convenţional al noţiunii „rânduri”, „subiectele” primând în mod evident prin însemnul cifrat aferent. Pe de altă parte, se cuvine notat că singurele poziţii ad personam din acest cifru le reveneau lui Ioan Corvin şi Maximilian I.

 

4. Cruciaţii „daci” ai Papalităţii din vara anului 1490

 

Hungaria, Polonia et Dacia <et Crouatia>

 

 

5. Archivio di Stato di Venezia, Venezia, Senato Secreti, Deliberazioni, reg. 36. 1496-1497 [1 martie 1496-28 februarie 1498], <c. 5r> [„pagina” 11].

(disponibil şi la http://www.archiviodistatovenezia.it/divenire/ua.htm?idUa=138#)

Birocratic, inserţia Croaţiei pare să fi fost dictată de faptul că singurele date de la rubrica Hungaria, Polonia et Dacia îl priveau pe Ioan Corvin, deşi în toate cele trei „componente de bază” multe se întâmplaseră după martie 1496. Aparent însă nu şi pentru senatul venet.

Hungaria, Polonia, Dacia et Crouatia

6. Archivio di Stato di Venezia, Venezia, Senato Secreti, Deliberazioni, reg. 39. 1502-1503 [1 martie 1502-29 februarie 1504] , <c. 4r> [„pagina 10”].

(registrul nu este deocamdată disponibil online)

Abia din acest registru, Croaţia a devenit „membră cu drepturi depline”. Două explicaţii pot fi avansate, ambele legate de Ioan Corvin: 1. El se distinsese în luptele cu trupele oto-mane. 2. Ioan părea să aibe o şansă la tronul Ungariei. Vladislav al II-lea Jagiello, nedoritul urmaş al lui Matia Corvin, tot nu avea copii.

7. Inscripţia romană adusă de la Sarmisegetusa Ulpia Traiana şi încastrată în zidurile Cetăţii de Scaun de la Suceava în vremea lui Ştefan al III-lea cel Mare

Lespedea funerară, una dintre cele mai neglijate „ciudăţenii” ale istoriei medievale a ro-mânilor, este grăitoare pentru „ciudăţenia” timpului lui Matia, cel mai mare promotor al romanităţii românilor pe când naţiunile şi naţionalismele moderne nu existau încă. De-scoperită la începutul anilor 1950, pe când timpul curgea altfel în România, „piatra” a in-trat cu adevărat în atenţia arheologilor în anii 1970, când România a primit preşedinte cu sceptru, fiind apoi deturnată – ştiinţific sigur – la mijlocul anilor 1980, când o epocă şi un stat se găteau de sfârşit, şi în anii 2000, când „eresurile medievale” nu mai erau de bon ton.