România, investigată de Comisia Europeană: Normele UE ar fi fost încălcate

44

Comisia Europeană (CE) a iniţiat, marţi, o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă diferitele măsuri de sprijin acordate de autorităţile române Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) sunt conforme cu normele UE, exprimându-şi îndoiala că acestea au fost respectate. CNU a primit un ajutor de aproximativ 95 de milioane euro, sub formă de granturi, subvenţii, anularea unor datorii şi conversie a datoriei în acţiuni, informează news.ro.

Comisia Europeană a anunţat, marţi, că iniţiat o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă diferitele măsuri de sprijin public acordate de autorităţile române Companiei Naţionale a Uraniului sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat pentru întreprinderile aflate în dificultate.

La 12 iunie 2017, România a notificat Comisiei un plan de restructurare a CNU care prevedea acordarea unui sprijin în valoare de aproximativ 95 de milioane euro (441 de milioane lei), sub formă de granturi, subvenţii, anularea unor datorii şi conversie a datoriei în acţiuni.

”Acest plan succede unui împrumut urgent sub formă de ajutor pentru salvare în valoare de aproximativ 13,3 milioane euro (62 de milioane lei), acordat pentru menţinerea întreprinderii pe linia de plutire, pe care Comisia l-a aprobat la 30 septembrie 2016 cu titlu temporar”, se arată într-un comunicat de presă.

Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit unui stat să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiţii specifice şi prevăd, în special, condiţia ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, care să asigure restabilirea viabilităţii sale pe termen lung, ca respectiva întreprindere să contribuie la costurile aferente restructurării sale şi ca orice eventuale denaturări ale concurenţei să fie limitate.

”În acest stadiu, Comisia îşi exprimă îndoiala că ajutorul pentru restructurare propus îndeplineşte aceste condiţii”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii Comisiei precizează că în cursul investigaţiei vor analiza dacă planul de restructurare propus ar putea restabili viabilitatea pe termen lung a CNU fără ca acesteia să i se acorde în continuare un ajutor de stat, dacă CNU sau investitori de pe piaţă contribuie suficient la costurile de restructurare, dar şi dacă România prevede măsuri corespunzătoare pentru a limita denaturările concurenţei generate de ajutor.
CNU este o societate deţinută integral de statul român, care are drept obiect de activitate exploatarea minelor de uraniu din România şi producţia de materii prime transformate în combustibil pentru centralele nucleare.

CNU extrage minereu de uraniu, îl procesează pentru a obţine octoxid de uraniu (U3O8) şi, după o rafinare ulterioară, îl transformă în dioxid de uraniu (UO2).

CNU are două unităţi de exploatare: o unitate de extragere a uraniului, cu sediul în Crucea-Botuşana (judeţul Suceava, regiunea Nord-Est), şi o uzină de procesare-rafinare, cu sediul în Feldioara (judeţul Braşov, regiunea Centru). În 2017, întreprinderea avea 772 de angajaţi.

CNU se confruntă cu dificultăţi financiare în urma pierderii principalului său client, producătorul de energie nucleară Societatea Naţională Nuclearelectrica.

LĂSAȚI UN MESAJ