România pierde valori științifice irecuperabile

178

România este țara în care se braconează absolut orice: de la vânat la obiecte de artă și de la vestigii istorice până la relicve antice. Dar „ultimul venit“ în acest domeniu sunt fosilele străvechi, adeseori niște veritabile comori științifice. Sustrase din siturile paleontologice, acestea iau calea străinătății, unde sunt vândute pe bani grei colecționarilor pasionați de acest domeniu.

Conform unor date oficiale, România ocupă, de câțiva ani buni, locul cinci în Europa în ceea ce privește traficul cu obiecte care aparțin patrimoniului științific și cultural național. Practic, țara noastră este victima unei veritabile „hemoragii“ de valori, în urma căreia milioane de euro se pierd fără urmă. Cu toate că nu afectează bunuri culturale de o valoare similară celei din traficul cu antichități, afacerile cu fosile sunt aproape la fel de păguboase: este vorba despre relicvele unor animale preistorice care, păstrate din vremuri imemoriale, dispar înainte de a putea fi cercetate de către oamenii de știință.

Legi șchioape

Conform specialiștilor, fosilele „sunt oase sau schelete de animale, cochilii de moluşte sau resturi de copaci care s-au pietrificat în decursul a milioane de ani şi au ajuns până la noi în această formă“. Pentru oamenii de știință, ele vorbesc despre modul cum au trăit și au murit vietățile respective, dar și despre condițiile de mediu de acum multe mii și milioane de ani. Teoretic, fosilele ar trebui să aibă doar o valoare strict științifică. Însă raritatea lor, dublată adeseori de aspectul straniu, le-au transformat în obiect al pasiunii unor colecționari.
Conform legislației în vigoare în România, legea interzice „braconarea“, precum și vânzarea de fosile autohtone. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 236 din 24 noiembrie 2000, modificată prin Legea nr. 462 din 2 august 2001, prevede:
Art. 30. – (1) „Bunurile patrimoniului natural existente in situ în afara perimetrului ariilor naturale protejate din categoriile stabilite la art. 5 alin. (1) respectiv peșteri, depozite fosilifere, formațiuni geologice, mineralogice, arbori seculari ori reprezentativi izolați și altele asemenea vor fi protejate prin stabilirea unor zone de protecție corespunzătoare, ca întindere scopului de conservare a bunurilor naturale.
(2) Pentru peșteri, zona de protecție se poate referi la o zona restrânsă în jurul intrării în peșteră și la o zonă al cărui perimetru de la suprafața terenului acoperă integral structurile subterane ale peșterii“. De asemenea, legea mai prevede, în Art. 32, lit. b: „colectările de faună, fosile sau de obiecte de interes arheologic, efectuate fără autorizație în peșteri“. Dar, în ciuda acestor prevederi, fosilele deosebit de valoroase pleacă din ţară ilegal şi ajung în colecţii particulare. Asta, în cazul în care nu se vând, pur și simplu, pe ebay.com.

Moș Martin din peșteră

Al doilea trofeu vizat și „vânat“ de către braconierii de fosile este ursul de peșteră. După cum îi spune și numele, această fiară a trăit în peșteri în vremea Erei Glaciare. Dispărut în urmă cu circa 42 de mii de ani, a lăsat în urma zeci și sute de mii de schelete, care acum sunt traficate în toată Europa vestică și nu numai. Pe site-ul ebay.com există nenumărate fosile de „Ursus Spaeleus“, în dreptul cărora este menționată originea: „Carpathian Mountain – Roumania“. Deosebit de spectaculoase, această categorie de fosile are prețuri pentru toate buzunarele. Spre exemplu, un schelet complet poate fi cumpărat de acolo pentru sume cuprinse între 120 și 150 mii de euro. Și să ținem cont de faptul că specialiștii sunt de părere că doar în ultimele două decenii au fost scoase din țară câteva mii de asemenea schelete.
Un craniu complet, dar de dimensiuni de-a dreptul impresionante, poate costa circa 15.000 de euro, în timp ce un maxilar, aproximativ 1.500 de euro. În schimb, dinți și măsele (care, din păcate, ajung să fie transformate în pandantive) pot fi procurate cu 10-15 euro. Cu câțiva ani în urmă, vameșii de la Nădlac au descoperit în portbagajul lui I.C. din București, geolog de profesie, două cranii complete de urs de peșteră. El le-a relatat vameșilor că respectivele obiecte nu sunt ale lui, ci ale unui prieten care le-a adus din Ucraina. Ambele fosile i-au fost confiscate, iar persoana în cauză a plătit și o amendă, dar nu deosebit de consistentă, după care a fost lăsat să plece mai departe. Dacă ar fi ajuns în străinătate, omul ar fi câștigat pe cele două relicve străvechi circa 30.000 de euro.

Ciolanele din debara

Spre deosebire de restul Europei, în țara noastră nu există prea mulți colecționari de „ciolane străvechi“. Astfel că, în această privință, nu putem vorbi despre o „piață internă“. În schimb, fosilele românești merg foarte bine „la export“. Iar pentru acesta s-au pus la punct adevărate „rețele specializate“. „Prada“ preferată a acestui tip special de braconaj sunt dinozaurii din Hațeg. Iar acest lucru, cu atât mai mult cu cât sunt unici în lume: din cauza unor condiții locale specifice, dinozaurii noștri sunt niște copii în miniatură ai uriașilor lor confrați care hălăduiau prin restul lumii. Iar unicitatea lor (și prețul bun care poate fi scos de pe urma lor) îi face cu atât mai căutați în lumea traficanților de fosile.
Ca urmare a unor condiții speciale de mediu din erele trecute, în Hațeg nu s-au descoperit niciodată schelete întregi de dinozaur. În schimb, adeseori s-au găsit oase, uneori în articulație anatomică. De asemenea, începând cu mijlocul anilor ’70, în localitatea Tuștea s-au descoperit ciudatele ouă de dinozaur pitic. Uneori a fost vorba chiar și despre cuiburi întregi, cu 10-12 ouă. O bună parte din aceste relicve au ajuns pe masa oamenilor de știință, iar mai apoi, în muzeele de specia­litate. Din păcate, există și multe cazuri în care braconierii, adeseori foarte bine dotați din punct de vedere tehnic, sunt cu un pas înaintea cercetătorilor. De fapt, asta nici nu este prea greu: de ani buni, bugetele alocate de către stat pentru domeniul cercetării sunt tot mai mici. De fapt, ca să fim corecți, și ele sunt pe cale de dispariție. Astfel, nu este de mirare că, adeseori, perseverența braconierilor este încununată de succes. Dar în ceea ce-i privește pe aceștia din urmă, autoritățile intervin deosebit de rar.

cacaca_(1)

Un asemenea caz s-a petrecut cu câțiva ani în urmă. În cursul unei percheziții, poliția a găsit acasă la hunedoreanul Florin Vulc 53 de fosile străvechi: oase și ouă de dinozaur și câteva carapace de broască țestoasă, toate vechi de peste 70 de milioane de ani. La acea vreme, ancheta s-a declanșat după ce câțiva geologi au găsit pe Internet anunțul: „Oua de dinozauri pitici, de vânzare“. În urma acestui anunț, oamenii legii au ajuns acasă la Vulc, unde au găsit acel veritabil „muzeu“ cu exponate provenite din alte vremuri. Anchetatorii au confiscat străvechile relicve și le-au depus acolo unde le era locul: la Muzeul de Istorie din Deva. Dar, surpriză, după doar câteva zile, fosilele cu pricina au dispărut și de acolo. Rămasă fără „corpurile delicate“, ancheta dosarului penal privitor la acest caz, în care mai mulți suspecți au fost anchetați pentru „braconaj și trafic de fosile“, s-a rătăcit prin labirintul justiției.
După circa un an de la declanșarea anchetei, pe fir au intrat autoritățile italiene, care au restituit trei ouă de dinozaur pitic, despre care ei aflaseră că au fost furate din România. Intervenția italienilor s-a produs după ce un colecționar de-al lor a anunțat că fusese contactat de către o româncă care prezentase o fotografie cu cele trei ouă de dinozaur pitic, furate din România.

Însă acesta nu a fost singurul caz descoperit. Tot în urmă cu câțiva ani, în cursul unei vizite în Austria, paleontologul Coralia Jianu de la Muzeul din Deva a identificat în vitrina unui muzeu vienez o fosilă de dinozaur despre care știa că, anterior, făcuse parte din exponatele muzeului la care lucra. Autoritățile austriece au ridicat din umeri, susținând doar că obiectul cu pricina făcea parte dintre exponatele muzeului. Și cu asta basta!
Iar zilele trecute, paleontologul prof. dr. Vlad Codrea, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, ne-a relatat că are informații conform cărora în zona localității Vurpăr țiganii din partea locului au început să facă săpături, exact în locurile unde se știe că există o serie de situri fosilifere. Să fi devenit țiganii niște mari amatori de paleontologie? Puțin probabil!

Peștii de piatră

Undeva în județul Dâmbovița, pe teritoriul comunei Suslănești, în zona pe care localnicii o numesc Mărlăuz, există un loc în care stratele de rocă se deschid asemeni paginilor unei cărți. „Pagini“ care sunt ilustrate cu efigiile unor viețuitoare străvechi care au trăit cândva, cu zeci de milioane de ani în urmă. Este un sit paleontologic foarte cunoscut de către specialiști, dar lăsat și el de izbeliște. „Secțiunea a III-a“ a Legii nr. 5/06.03.2000 include situl de la Suslănești între „zonele de interes naţional“, nominalizat ca rezervaţie paleontologică. Zona protejată conține roci din Oligocen, pe care sunt imprimate fosilele unor pești care au trăit în urmă cu circa 35 de milioane de ani. Dar, practic, asta nu este decât o literă moartă de lege care nu impresionează autorităţile, şi cu atât mai puţin pe oamenii care trăiesc acolo. Legile în vigoare prevăd că în orice rezervație paleontologică trebuie să existe un custode care să țină toată zona sub control. Probabil că Suslănești a fost singurul loc în care această prevedere a și fost respectată. Pantelimon Fleșaru, „Nenea Lică“, după cum îi spuneau consătenii, a îndeplinit această îndatorire până la o vârstă foarte îna­intată. De fapt, ani mulți la rând nici măcar autoritățile nu prea știau mare lucru despre comorile științifice ascunse în dealurile de la Suslănești. Cu vreo zece ani în urmă, „Nea Lică“ ne-a relatat un episod aproape comic privitor la competența oamenilor legii în această privință. „Vreme de mulți ani am fost ghid-custode la Mărlăuz, iar pentru asta primeam niște bani de la muzeu. Asta până când s-a găsit un consătean care m-a reclamat la miliţie că am niște câştiguri necuvenite. A venit un maior de la economic şi, nici una, nici alta, mi-a zis să-i predau cheile de la rezervaţie. Ce chei, băi, frate? L-am chemat sus pe Mărlăuz, ca să-mi arate el ce chei să-i dau. Când am ajuns pe coclauri, a rămas ăla cu gura căscată. Proşti, bă! Era maior de la economic, dar prost! O fi crezut că rezervaţia este aşa, un fel de magazie pe care o închizi cu cheia şi o păzeşti noaptea să nu-ţi fure hoţii inventarul din gestiune!“ Dar, cu șase ani în urmă, „Nea Lică“ a trecut la cele venșice și nimeni nu i-a mai luat locul. Alt custode? Cine să-l numească? Autorităţile care probabil că nici măcar n-au habar despre fosilele din Ologocen? Acum, scăpați de ochiul vigilent al lui „Nea Lică“, unii dintre tinerii satului s-au apucat de scormonit după „pești de piatră“. Dar nu o fac din cine știe ce pasiune: în fiecare vară, în sat vin niște francezi care-și umplu portbagajele cu tot ceea ce au găsit tinerii. Uneori a fost vorba și de circa o sută de kilograme de fragmente de piatră pe care se păstrează, fidel, imaginea peștilor care au trăit cu zeci de milioane de ani în urmă. Iar pentru toate, străinii oferă echivalentul în lei a circa 150 de euro. Ce fac cu fosilele acolo, la ei acasă? Nimeni nu știe. Dar nici nu este interesat să afle. Ei, asta este: „săraci în țară bogată“!

Sursa: cotidianul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ