Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a afirmat miercuri seară că Brexitul nu se va constitui într-un impact semnificativ pentru România, parteneriatul strategic cu Marea Britanie urmând a fi regândit dintr-o altă perspectivă, pentru a continua această relaţie bilaterală la parametri maximi.

„Nu cred că, în momentul de faţă, pentru noi, Brexitul are, ca ţară, un impact semnificativ. Sigur, dacă e vorba de Uniunea Europeană, e cu totul altă arhitectură. E o arhitectură mai complexă, însă din punct de vedere a relaţiilor bilaterale, noi ne pregătim în continuare de un parteneriat consolidat cu Marea Britanie pe zonele pe care îl avem deja – mă refer la politică externă, apărare, schimb de informaţii, securitate naţională – dar şi la aprofundarea acestui parteneriat pe zona economică, pe zona de investiţii, pe zona universitară, a studiilor. Şi, din acest punct de vedere, lucrăm la un nou document de parteneriat strategic. Noi avem un parteneriat strategic cu Marea Britanie, dar acel document trebuie regândit, pentru că el era creat din perspectiva statutului Regatului Unit ca membru al Uniunii Europene şi acum trebuie să-l regândim dintr-o altă perspectivă, ceea ce facem. Şi poate că, în primăvara anului viitor, sigur, în funcţie şi de evoluţiile care vor exista, – vedeţi că e o situaţie economică foarte fluidă în Marea Britanie, apropo de deciziile privind Brexitul -, vom vedea anul viitor ce soluţie vom găsi pentru a continua această relaţie bilaterală la parametri maximi”, a declarat diplomatul pentru AGERPRES.

Referindu-se la recepţia oficială organizată de Camera de Comerţ Româno-Britanică (BRCC), miercuri seară, la ICR Londra, Dan Mihalache şi-a exprimat speranţa ca BRCC să stabilească „un dialog cu Camera de Comerţ şi Industrie a României astfel încât să existe un anumit mod de coordonare” a acţiunilor acestora.

„E o întâlnire pe care o organizăm în fiecare an, o petrecere de Crăciun organizată de Camera de Comerţ Româno-Britanică (BRCC), în care încercăm să adunăm oameni împreună, să prezentăm anumite produse, să aibă un anumit tip de relaţionare. E o tradiţie deja şi sper că această tradiţie va continua, după cum sper, în acelaşi timp, că poate în anul viitor vom imprima un nou dinamism relaţiilor comerciale dintre Marea Britanie şi România, utilizând inclusiv acest instrument al Camerei de Comerţ Româno-Britanice pe care sper să o aşez în dialog cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, astfel încât să existe un anumit mod de coordonare, un plan de acţiune, un plan de idei, oportunităţi a ceea ce poate fi făcut împreună”, a mai spus ambasadorul.

La rândul său, preşedintele BRCC, Neil McGregor, a subliniat că după ieşirea Marii Britanii din UE, relaţiile economice dintre România şi Marea Britanie nu se vor schimba.

„Nu va fi nicio diferenţă. Cred că mai important decât calitatea de membru în Uniunea Europeană este aceea de membru NATO a României şi Marii Britanii. Şi e o înţelegere foarte bună în domeniul apărării între ţările noastre. Şi pentru că eu sunt căsătorit cu o româncă, sper că relaţia dintre România şi Regatul Unit va fi foarte bună pentru stabilitatea domestică. Lăsând gluma la o parte, eu cred că românii şi britanicii au o înţelegere foarte bună la nivel personal. Nu pot să cred că va fi altceva la nivel diplomatic. Noi am fost prieteni înainte ca România să devină membru al Uniunii Europene, vom rămâne prieteni şi după ieşirea Marii Britanii din UE”, a declarat Neil McGregor, pentru AGERPRES.

Colin Lovering, vicepreşedinte al BRCC, a afirmat că românii sunt deja recunoscuţi şi căutaţi în Marea Britanie ca specialişti în diverse domenii.

„Facem o diferenţă între români şi România. Românii sunt deja recunoscuţi şi căutaţi în Marea Britanie ca specialişti în diverse domenii, mai ales în IT. România, în timp mai are de lucrat pe partea de promovare în UK. Dar sperăm că în cinci ani de acum încolo nici să nu se mai ştie despre acest mister România, ci să se ştie despre România ca fiind o ţară unde există posibilităţi, unde se poate investi. E ca şi vinul românesc, pe care trebuie să-l bei, ca să-ţi dai seama că este foarte bun. Aşa şi cu România. Trebuie să vii acolo şi să-ţi dai seama câte oportunităţi oferă”, a declarat Lovering, pentru AGERPRES.

Şi fostul ambasador al Marii Britanii în România, Paul Brummel, s-a declarat încrezător în privinţa continuării optime a relaţiilor economice româno-britanice.

„Prietenia dintre Marea Britanie şi România rămâne. Trebuie să dezvoltăm această prietenie, inclusiv în sectorul de business. Avem foarte multe de făcut împreună, pentru că suntem prieteni. Există un foarte mare interes pentru produsele româneşti în Marea Britanie, aşa cum foarte multe produse britanice au perspective în România. Personal am cumpărat o nouă maşină Dacia Duster. Şi este foarte bună şi pentru străzile britanice”, a spus Brummel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.