Românii cărora le-a scăzut salariul

69

În luna mai 2018, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.494 lei, cu 0,4% mai mic decât în luna aprilie 2018. De asemenea, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.704 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 9 lei (-0,3%), conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică (INS).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 16,7% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 15,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 7,0% şi 12,0% în tranzacţii imobiliare, activităţi de servicii anexe extracţiei, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 3,0% şi 6,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, telecomunicaţii, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, construcţii. Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie 2018 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna mai au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizării de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice. Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
între 7,5% şi 8,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), extracţia minereurilor metalifere, silvicultură şi exploatare forestieră (incl. pescuit şi acvacultură); între 3,0% şi 6,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite). În sectorul bugetar3 s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (+2,1%), sănătate şi asistenţă socială (+1,1%), respectiv administraţie publică (+1,0%).

Câştigul salarial mediu brut lunar se determină prin raportarea sumelor brute plătite din fondul de salarii, din profitul net şi alte fonduri la numărul mediu al salariaţilor, informează cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ