Românul din Anglia care și-a ucis iubita în fața casei a dat detalii șocante despre crimă. Genu Armeanu a povestit cum și-a înjunghiat fosta iubită, din gelozie, și a plecat apoi liniștit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mărturia lui a fost înregistrată la poliție, înainte ca românul să fie condamnat la închisoare pe viață.

Românul din Anglia care și-a ucis iubita în fața casei a recunoscut în fața polițiștilor englezi crima și a oferit amănunte șocante. Genu Armeanu a spus că gelozia i-a întunecat mințile și a hotărât să o ucidă pe Elisabeta Lăcătușu, fosta lui iubită.

“Când am văzut că se ţine cu ălălalt, mi-am pus în gând să o omor şi am omorât-o. Atâta. Ce să se întâmple doamnă? Am omorât-o şi atât. Am omorât-o cu cuţitul. Îl aveam ca să o omor. Asta am vrut atunci când am cumpărat cuţitul. Dacă nu a vrut să fie cu mine, nici lu’ alălalt nu am vrut să o las” a spus, senin, Genu Armeanu.

 

 

Genu Armeanu de 45 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi va sta minimum 28 de ani în spatele gratiilor, fără posibilitate de eliberare condiţionată. Pe 3 ianuarie 2018 a înjunghiat-o mortal pe Elisabeta Lăcătuşu chiar în faţa casei ei din Londra.

Criminalul a fost surprins de camerele stradale în momentul când i-a luat viața fostei sale partenere. Femeia a apărut pe trotuar, venind de la serviciu, în dimineața de 3 ianuarie 2018 pentru că lucrase în tura de noapte. Au avut o discuţie de câteva secunde, apoi bărbatul a scos un cuţit şi a înjunghiat-o. Bărbatul a lăsat-o pe trotuar şi a plecat fără să se grăbească.

Sursa foto: vremeanoua.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.