Marioara Ormenişan este o femeie în vârstă de 63 de ani din municipiul Câmpia Turzii, cu cinci copii mari răspândiţi în ţară, dar şi prin Spania şi Anglia. Zilele trecute, aceasta s-a gândit să scoată la vânzare, în Oserul din localitate, câteva hăinuţe rămase de la nepoţi, aşa că s-a prezentat de la prima oră ca să ocupe un loc unde să-şi expună marfa. Însă, spre disperarea ei, a fost „interceptată” de o tânără de etnie romă – posesoare, în vecinătate, a vreo zece metri de spaţiu – care a dat cu ea de pământ, rupându-i pe loc braţul.


Femeia mărturiseşte că o batjocură mai mare precum cea îndurată cu câteva zile în urmă în Oserul din Câmpia Turzii nu a îndurat de când se ştie. Povesteşte că, ajunsă acolo, a văzut la un moment dat un locşor lung de maxim un metru, pe pământul gol, unde i s-a părut potrivit să-şi expună, spre vânzare, cele câteva haine primite de la nepoţi. Aceasta, hipertensivă, lipsită în totalitate de orice venit – şi operată de fiere, tiroidă şi stomac – nici n-a apucat să-şi deşerte bine marfa că a şi fost abordată de o tânără de etnie româ, în vârstă de maxim 20 de ani, care vindea pantofi alături, pe o suprafaţă de o lungime de circa zece metri. Povesteşte d-na Ormenişan, cu faţa schimonosită de durerea ce-o măcina: „Mi-a urlat că-i ocupat locul de lângă ea şi nu am ce căuta acolo, după care m-a împins puternic. M-am prins de mâinile ei şi atunci tânăra – şi mai nervoasă – m-a împins pentru a doua oară, cu mai multă forţă decât prima oară. Abia atunci m-am prăbuşit la pământ – în râsetele tuturor de acolo, majoritatea romi şi ei – şi în cădere mi-am fracturat, instantaneu, braţul stâng. Mi s-a rupt ca un vreasc de foc sau ca o bucată de cretă. Apoi, în huiduielile lor m-am deplasat cum am putut, pe propriile picioare, la Urgenţă, unde medicii mi-au făcut film şi apoi mi-au pus mâna în ghips”. De atunci – povesteşte ea – stă numai acasă şi suferă în tăcere, fără să mai pună la socoteală şi cheltuielile făcute pe medicamente. „Despre tânără ştiu doar că-i din Turda iar bărbatul ei e un cuţitar notoriu şi puşcăriaş. Chiar după ce mi s-a acordat primul ajutor, la spital, m-am întors la Oser împreună cu domnul poliţist iar ea „dănţălea” şi „pontălea” doar ca să-mi facă în ciudă şi să-mi arate că nu-i pasă nici măcar de poliţie”.

Între timp femeia este poftită în cabinetul de consultaţii. Se întoarce după câteva minute cu un certificat medical în care i-au fost recomandate 45 de zile de îngrijiri medicale. „De aici mergem direct la Parchet şi facem plângere împotriva acestei femei, nu de alta, dar şi-a bătut prea tare joc de mine. De asemenea, cred că şi autorităţile le-au dat nas acestor romi, în mod exagerat, fiindcă au ajuns stăpâni pe toate locurile de vânzare din Oserul din Câmpia Turzii, deşi am auzit că ei sunt din Turda, astfel că localnicii pot să meargă să se spânzure, că tot n-au loc din cauza lor”, concluzionează femeia, după care părăseşte sediul I.M.L. Cluj.

Purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj ne-a declarat că până joi, 22 iunie, victima nu a depus plângere penală împotriva agresoarei sale, dar, oricum, mai are suficient timp la dispoziţie pentru acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.