Ziua de sâmbătă, 3 februarie, a fost cu ghinion pentru un floreştean în vârstă de 38 de ani care, deşi intenţia lui era să-şi vândă maşina la Piaţa auto din comuna Gilău, a ajuns până la urmă la Urgenţă! Acesta şi-a expus maşina pe un loc liber aflat lângă mai multe automobile ale unui rom din Turda, însă nu a înţeles că intrase în „spaţiul vital” al respectivului. Aşa că, pentru a păstra distanţa şi a-l învăţa minte pe neavenit pentru gestul său, romul i-a aplicat, cu un box, trei lovituri în zona feţei. Doar intervenţia poliţiei, aflată în apropiere a oprit un incident ce putea deveni tragic.

Lucian 2

Lucian, de profesie mecanic în comuna Floreşti, păşeşte în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj. Îi observ faţa zbârcită precum o armonică şi aflu apoi că are şi un dinte rupt din pricina loviturilor încasate sâmbătă, 3 februarie, la Piaţa auto din Gilău. Mărturiseşte că a fost victima romilor-samsari de maşini care fac legea în piaţă, pentru un motiv pe care nu-l înţelege în ruptul capului: a îndrăznit să-şi expună spre vânzare maşina pe un loc liber aflat lângă maşinile ce-i aparţineau unui singur vânzător, din Turda, iar acesta îşi dorea locuri libere în jurul „mărfii” sale pentru o mai bună vizibilitate! „Am parcat regulamentar, între maşinile expuse spre vânzare, singurul loc unde se mai putea, piaţa fiind deja plină, la ora 10.45 când am ajuns acolo. La un moment dat, din grupul de romi care se afla acolo a ieşit propietarul şi mi-a ars, din senin, câţiva pumni în figură şi în ureche, cu un box pe care şi l-a pus pe mână. Îl ştiam pe individ doar din vedere, n-am avut niciodată vreo discuţie cu acesta, cât de mică, aşa că nu-i înţeleg în ruptul capului atitudinea. Norocul meu a fost că a apărut la timp poliţia, care a intervenit. Mie mi-a dat un avertisment, iar lui – nu mai ştiu – pentru că între timp a venit ambulanţa şi m-a transportat la U.P.U. Cluj. Am stat acolo – pentru primul ajutor şi pentru investigaţii – de la 11.00 până la nouă seara, desigur fără să fi apucat să-mi vând maşina, aşa cum intenţionasem. Însă, e limpede că în Piaţa auto din Gilău oamenii de rând nu-şi pot expune maşinile, spre vânzare, din cauza romilor care fac legea acolo. Eu am  căzut pradă violenţei lor pentru că n-am ştiut că locul era „rezervat” numai pentru ei”!. Mecanicul în vârstă de 38 de ani este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care i-au fost recomandate opt zile de îngrijiri.  De asemenea, medicii l-au îndrumat spre un cabinet stomatologic, pentru a-i fi luat  în seamă şi dintele rupt şi, ulterior, să-i fie suplimentate zilele de îngrijiri.

„Colegii au intervenit la faţa locului în momentul scandalului şi i-au sancţionat pe cei doi conform Legii 61/1991, articolul 3, pentru provocare şi participare la scandal în locuri publice. Niciunul nu a depus încă plângere, însă se află în termenul legal de 90 de zile pentru depunerea plângerii”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, ag. şef principal Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.