Ruşii au stat in spatele evenimentelor din aprilie 2009 de la Chişinau

 

Au trecut trei ani de la evenimentele violente din Chişinau, cand manifestarile paşnice ale tinerilor nemulţumiţi de rezultatele alegerilor din 5 aprilie 2009 au devenit violente, soldandu-se cu devastarea cladirilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Deşi nu exista rapoarte oficiale care sa explice turnura pe care a luat-o „revoluţia Twitter”, exista voci care cred ca implicarea Kremlinului a fost scanteia care a aprins conflictul.

 

 

Sambata 7 aprilie s-au implinit trei ani de la evenimentele din 2009, cand protestele paşnice ale tinerilor nemulţumiţi de rezultatele alegerilor din 5 aprilie, au degenerat in proteste violente, soldate cu devastarea cladirilor Parlamentului şi Preşedinţiei şi cu sute de tineri torturaţi prin comisariate. Politicienii moldoveni au promis ca vor face tot posibilul sa dezvaluie cetaţenilor adevarul despre cele petrecute la inceputul lunii aprilie 2009. S-au creat comisii parlamentare, s-au deschis zeci de dosare penale, dar nu au fost facute publice numele celor care au comandat devastarile.

 

Bani pentru victime

Chiar daca au fost intocmite liste cu peste 600 de tineri batuţi in comisariate, pana acum nu exista nicio sentinţa definitiva de condamnare la inchisoare a vreunui poliţist torţionar. In plus, judecatorii au decis achitarea fostului ministru de Interne, Gheorghe Papuc, şi a fostului comisar al Chişinaului, Vladimir Botnari, responsabili direct de acţiunile poliţiştilor din acele zile.
La trei ani de la tragicele evenimente din aprilie 2009, Republica Moldova poate numara doar banii cheltuiţi pentru indemnizaţiile oferite victimelor evenimentelor de atunci. Potrivit arena.md, din 2009 şi pana in prezent, Guvernul şi Primaria Chişinau au acordat aproximativ 1,8 milioane de lei persoanelor care au avut de suferit in urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.

Nici raportul procurorului general nu a facut mai multa lumina in aceasta speţa.

Evenimentele de la 7 aprilie 2009 „par sa ateste o conspiraţie de proporţii. Acesta este secretul lui Vladimir Voronin, care ascunde o urzeala a fostei guvernari PCRM impotriva Romaniei şi a democraţiei moldoveneşti, menita sa readuca ţara pe orbita Moscovei, sa demoleze sistemul constituţional şi sa legitimeze dictatura comunista ce se prefigura la orizont”, se arata in cartea „Revoluţia Twitter, episodul 1. Moldova”, aparuta inca in 2010 la editurile Arc şi Ştiinţa, printre ai carei autori se numara editorialistul Petru Bogatu. In aceasta lucrare se arata cu lux de amanunte ca manifestaţiile paşnice de dupa alegerile parlamentare din primavara anului 2009 au fost deturnate de serviciile secrete ruse la comanda regimului Voronin şi ca in complotul cekisto-comunist au fost antrenate diverse grupari de provocatori controlate de Ambasada Rusiei in Republica Moldova, reprezentanţi activi sau in rezerva ai forţelor de ordine de la Chişinau, diverşi aventurieri din stanga Nistrului etc.

 

Obiectivele serviciilor secrete

 

Intr-un material preluat de Romanian Globa News, Petru Bogatu povesteşte ca de-a lungul ultimilor trei ani, mass-media a prezentat şi multe alte dovezi care incrimineaza guvernarea PCRM şi serviciile secrete ale Federaţiei Ruse. „Patru obiective au urmarit complotiştii acum trei ani de zile: demonizarea Romaniei şi instalarea la Prut a unei noi cortine de fier, compromiterea opoziţiei democratice şi eliminarea din jocul politic a liderilor ei, legiferarea, prin amendarea Constituţiei, a verticalei puterii şi instaurarea unui regim de tip putinist şi justificarea lucrarilor de reconstrucţie a sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei care urmau sa fie date in exploatare in ajunul jubileului de 70 de ani de la naşterea lui Vladimir Voronin”, arata Bogatu.

Acesta este de parere ca toate aceste scopuri au fost atinse: expulzarea ambasadorului Romaniei, timorarea opoziţiei, dezmaţul poliţiei impotriva tinerilor dadeau impresia ca evenimentele se deruleaza conform scenariului prestabilit. „Nu dosarul care ii inculpa pe Voronin şi Putin impresioneaza. Acesta exista de mult timp şi e doldora de probe. Ceea ce conteaza este incapacitatea procurorilor de a-l pune pe rol. Se pare ca spaţiul lor de manevra este ingustat serios de limitele suveranitaţii politice reale a Republicii Moldova, de gradul ei de desprindere efectiva de fosta metropola sovietica”, mai subliniaza jurnalistul.

Ancheta referitoare la evenimentele din 7 aprilie 2009pare sa dispuna de suficiente probe pentru a demonstra fara putinţa de tagada implicarea ruşilor in debandada de la Chişinau din urma cu acum trei ani de zile. „Goniţi de o spaima desperata, ortacii lui Voronin se vede ca au dat alarma, cerand la Moscova ca Baghirov sa se dezica de acuzaţiile lui anterioare la adresa PCRM. Cred ca acesta a fost supus unor presiuni, de vreme ce s-a vazut silit sa faca pe paiaţa fara minte şi sa renunţe la nişte declaraţii incriminatorii pe care le-a reiterat obsesiv de-a lungul ultimelor luni.

Cine putea sa-l determine pe „omul de incredere al lui Putin” sa se lepede de dezvaluirile facute anterior? Este evident ca doar superiorul sau care i-a incredinţat sa-l reprezinte in campania electorala recent consumata in Rusia”, considera Bogatu. In plus, acesta arata ca arestarea acestuia la Chişinau n-avea cum sa se faca doar in baza unor marturisiri laudaroase privind antrenarea sa in evenimentele din primavara lui 2009. Exista se pare dovezi indubitabile ca el poarta vina pentru incitarile la violenţe in cursul manifestaţiilor anticomuniste de acum trei ani.

„Pe de alta parte, e la mintea oricui ca nu Baghirov a tras sforile provocarilor de la 7 aprilie. Acesta a fost un actor important in spectacolul terifiant jucat de ruşi la Chişinau. Nu el insa l-a montat. Baghirov e o gura sparta, un agent de teren care urma sa bage strambe in mijlocul protestatarilor. Adevaraţii regizori ai vandalizarilor insa se ascund in culisele spionajului rus. Faptul ca ambasadorul Moscovei la UE, Vladimir Cijov, se caznea la Bruxelles, in dupa-amiaza zilei de 7 aprilie 2009, sa inculpe Bucureştiul, invocand arborarea tricolorului inainte ca drapelul Romaniei sa apara efectiv pe sediul preşedinţiei, demasca, neindoios, Kremlinul şi serviciile sale speciale”, dezvaluie editorialistul.

 

Ţapi ispaşitori

 

Acesta considera ca intreaga diversiune impotriva Republicii Moldova a fost conceputa şi coordonata de generalul Veaceslav Uşakov care acum trei ani de zile era director adjunct al Serviciului Federal de Securitate (FSB). Printre obligaţiile sale de serviciu, intre altele, se numara utilizarea in operaţiunile secrete a resurselor mediatice. Totodata, el era responsabil de activitaţile spionajului extern rus pe direcţia moldoveneasca-transnistreana.

Bogatu scrie in jurnal.md: „Curios este faptul ca la finele lui 2001, ex-preşedintele Voronin l-a decorat pe generalul Veaceslav Uşakov, la pachet cu generalului Nikolai Patruşev, fost director al FSB, şi Serghei Lebedev, fost director al Serviciului de Informaţii Externe (SVR) din Rusia, cu Ordinul „Ştefan cel Mare”. Potrivit unei ipoteze, pe care subsemnatul a susţinut-o intr-un articol inserat in acest colţ de pagina acum doi ani, aceştia au fost remarcaţi pentru serviciile preţioase pe care le-au facut Partidului Comuniştilor. Mai intai, FSB a instalat PCRM la guvernare cu un an mai devreme, contribuind la provocarea de alegeri anticipate in 2001. Mai apoi, Uşakov a incercat sa-i aduca Transnistria pe tava lui Voronin printr-o tentativa de asasinare a lui Igor Smirnov, fapt despre care presa rusa din acea vreme a scris cu lux de amanunte”.

Concluzia acestor discuţii este faptul ca Republica Moldova se numara printre preocuparile prioritare ale generalului FSB Uşakov. Acesta a fost nu numai stimulat pentru vechile sale merite in faţa lui Voronin, ci şi platit in avans pentru devastarile sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei de la Chişinau. Cariera lui Uşakov s-a incheiat recent. In 2011, preşedintele Dmitri Medvedev l-a forţat sa se pensioneze, destituindu-l pentru „incalcarea eticii profesionale” prin manipularea abuziva a aceloraşi „resurse mediatice” despre care vorbeam mai sus.

„Cum parghiile conspiraţiei de la 6 şi 7 aprilie 2009 se pierd in tenebrele spionajului rus, intregul adevar despre pogromul din centrul Chişinaului nu va ieşi la iveala intr-un viitor previzibil. In principiu insa, implicarea FSB-lui şi a Kremlinului, ca şi a complicilor acestora de la faţa locului, poate fi demonstrata in instanţa. Daca acest lucru nu va fi facut, vom risca mult ca istoria sa se repete”, concluzioneaza Petru Bogatu.

 

Sabin Ripan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.