Legea privind împrumutul de 150 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova a fost adoptată de Senat. Cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis, a fost însă, admisă parțial și a păstrat articolul privind impunerea de condiții Chișinăului, potrivit RGM Press.

În plenul Senatului, legea a fost adoptată cu un număr de 68 de voturi pentru și un vot împotrivă în forma adoptată de Camera Deputaților. Mai mulți senatori au susținut că România nu poate impune condiții Republicii Moldova pentru împrumut, dar raportul Comisiei de buget a fost respins.

Senatorul Eugen Teodorovici, fostul ministru român al Finanțelor publice, a declarat în timpul dezbaterilor din plen că țara noastră nu poate să impună condiții pentru că nu este normal și corect și că angajamentele luate de Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană trebuie respectate de Republica Moldova.

Reluarea votului a fost cerut de Senatorul Cristiana Anghel, deoarece mai mulți senatori au înțeles că votează pentru renunțarea la condițiile impuse. Președintele de ședință, Ioan Chelaru, a spus că senatorii au votat admiterea în parte a cererii de reexaminare trimisă de președintele țării.

La sfârşitul lunii trecute, deputaţii au respins cererea de reexaminare trimisă de preşedinte şi au adoptat legea cu amendamente. În 7 octombrie 2015, la Chişinău, s-a semnat acordul care prevede asistenţă financiară rambursabilă între România, în calitate de împrumutător şi Republica Moldova în calitate de împrumutat, în sumă de până la 150.000.000 de euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.