În luna mai 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.226 lei, cu 3,2% mai mic decât în luna aprilie 2013. Salariil mediu net a fost de 1.611 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 50 lei (3%). Cele mai mari salarii nete au fost plătite în domenii precum extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.067 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (863 lei).

Indicele câştigului salarial real pentru luna mai 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 96,8%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 120,7%, cu 4,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna aprilie 2013.

În mai 2013, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, salariul mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a acordării în aprilie de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, pentru sărbătorile de Paşte ori de fidelitate), drepturi în natură, sume din profitul net, sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, respectiv cu 25,6%, s-au înregistrat la activităţile auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), urmate de diminură cu 22,6% pe segmentul intermedierilor financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii). Între 10 şi 14% au scăzut salariile în domeniile asigurărilor, reasigurărilor şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), dar şi al altor activităţi extractive şi fabricarea altor produse din minerale nemetalice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.