Salina Turda a fost declarată cel mai frumos loc de sub pământ de către publicaţia americană „Business Insider”. În topul celor mai spectaculoase locuri subterane din lume realizat de jurnaliştii americani, Salina Turda a depăşit obiective celebre precum Peştera Cristalelor din Mexic şi Biserica San Clemente din Roma. Gazeta de Cluj vă prezintă istoricul şi felul în care a fost pusă în valoare această mină devenită ea însăşi a bijuterie naturală.
Zăcământul de sare de la Turda are peste 13 milioane de ani şi cântăreşte peste 38 de miliarde de tone. Exploatarea sării a început din perioada romană, iar la începutul secolului al XVIII-lea, minele de sare de la Turda erau cele mai importante mine de sare din Transilvania.
Prima atestare documentară a extragerii sării în Turda datează din anul 1271. În trecut exploatarea era organizată în aşa-numitele Cămări de Sare, care erau de doua tipuri: unele în care se făcea exploatare, depozitare şi transport până la apă, iar altele efectuau transportul pe apă şi vânzarea sării. În anul 1786 exploatarea şi valorificarea sării devin monopol de stat, dar încep să apară unele probleme privind transportul sării pe drumul abrupt ce cobora de la salină. Pentru rezolvarea acestei situaţii se construieşte începând cu 1853 galeria Franz Josef şi sunt modernizate minele Terezia şi Rudolf. Galeria Franz Josef, între 1948 şi 1992, a avut rolul de depozit de brânză. În toata perioada cat a funcţionat, la Salina Turda nu s-a folosit munca deţinuţilor. Sarea era extrasa de către muncitori specializaţi în tăierea sării. Pentru exploatarea sării nu s-au utilizat substanţe explozive şi nici utilaje mecanice pentru tăierea sării. Operaţia de scoatere la suprafaţă a sării se făcea cu ajutorul unei instalaţii numită crivac, acţionată cu ajutorul forţei cailor. Crivacul construit la 1865 se mai află şi acum expus în salină, crivacul şi moara de sare fiind două utilaje medievale bine conservate unice în Europa.
Arhitectura naturală a minelor uimeşte prin caracterul spectaculos
”Galeria Franz Jozef, mina Rudolf, mina Terezia, mina Ghizela, cascada de sare, camera altarului, camera ecourilor, scara bogaţilor, puţul Anton, reprezintă punctele de atracţie ale salinei.
Închisa în 1932, Salina Turda a intrat o perioadă lunga de timp în uitare. Natura a avut grijă să conserve cele lăsate de om. Salina a fost redeschisă pentru public şi pentru pacienţii cu boli respiratorii în 1992. Vizitatorii puteau admira imensitatea golurilor cu o acustică deosebită, balustradele lustruite de mâinile miilor de muncitori, balcoanele perfect conservate şi inscripţiile săpate în sare care consemnează înaintarea în timp odată cu avansarea exploatării. Generoasa natură a adăugat cascade împietrite de sare de un alb imaculat, „draperii şi valuri” de sare fină, ghirlande de stalactite care încântă ochiul, la care se adaugă mici lacuri subterane, adevărate ”crescătorii” de cristale cubice perfecte şi de mari dimensiuni. Toate aceste minunăţii natural au fost protejate şi mai mult, scoase în evidenţă prin proiectul de reamenajare”, ne povesteşte ing. Mirela Adam, din echipa de management al proiectului.
Proiectul de arhitectură pentru reabilitarea Salinei a fost realizat de firma clujeană PROATRIUM.
”Elementul de atracţie principal al acestui ansamblu turistic îl reprezintă lacul subteran, cel mai sărat lac subteran din Europa, şi plimbarea cu barca sub bolta cerului de sare, precum şi panorama asigurată din balcon asupra structurilor spaţiale iluminate, cu care a fost mobilată insula de sare. Prin proiect s-a amenajat un ponton cu bărci pe lacul subteran şi o zonă de promenadă deosebită prin arhitectura elementelor ce o compun: florile, ariciul, arca. Legătura între insula de sare şi zona de acces de la baza liftului a fost realizată prin executarea unui pod din lemn lamelar cu o deschidere de 40m, un pod subteran – la 120m, a cărui execuţie sigur merită includerea în cartea recordurilor”, explică ing. Adam.
[…] Vezi articolul integral, aici. […]