Salina Turda, minunea din adâncuri

25

Salina Turda este unul din cele mai importante şi interesante locuri de văzut din Transilvania. Aceasta constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor folosite la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni obiectiv turistic, au făcut ca istoria şi legenda să se împletească armonios aici. Numărul tot mai mare de turişti, sosiţi din cele mai îndepărtate arii geografice pentru a vizita salina sunt o confirmare a valorii turistice şi istorice.

 

Salina de la Turda excelează prin curăţenie, bun gust, îndrăzneală arhitectonică. Poate fi luată oricând ca exemplu de orice întreprinzător care are de oferit turiştilor de pretutindeni. De altfel, salina este printre puţinele locuri din ţară în care se regăsesc foarte mulţi turişti străini, peste medie. Slovaci, maghiari, polonezi, spanioli, nemţi, ruşi, portughezi sau indieni vin să viziteze minunea de sub pământ, aflată la 30 de kilometri de Cluj.

Modernizată în 2010, cu fonduri europene, Salina Turda a devenit parc balnear cu săli de tratament şi recuperare, dar şi cu terenuri de minigolf si badminton, bowling, tenis de masă, mese de biliard, un debarcader şi o biserică. In 2000, a fost declarată rezervaţie naturală de interes naţional, considerată un muzeu de istorie a mineritului de sare.

Pe lângă faptul că Salina Turda este un important obiectiv turistic este şi un important centru de tratament şi recuperare. Dat fiind efectul benefic pentru afecţiuni respiratorii, este recomandat celor suferinzi ca un mijloc de remediu natural.

Pe lângă beneficiile aduse sănătăţii şi locurile de distracţie amenajate pentru vizitatori, Salina Turda găzduieşte şi un număr mare de evenimente importante. În această lună Salina Turda a fost gazda unui eveniment cu tradiţie deja, Cupa Salina Turda la Tenis de Masă. Aflată la a VI -a ediţie, întrecerea a reunit un număr de 35 de participanţi veniţi din toate colţurile ţării.

De asemenea, în această lună turiştii pot viziona în mină, expoziţia de fotografie organizată de Photo Festival România. Expoziţia artistului Cristian Lipovan se poate viziona în Salina Turda- mina Rudolf, începând cu 5 Martie şi până la finalul acestei luni. Chernobyl&Pripyat face parte dintr-un proiect mai amplu al artistului ″Places Suffering″. Fotografiile tânărului fotograf surprind imaginea locului de după explozie, la 30 de ani de la dezastrul nuclear.

expozitie salina turda

Un alt eveniment de anvergură realizat în Salina Turda a fost cea de-a patra semifinală Eurovision România 2018 care s-a desfăşurat într-un decor spectaculos, în mina Rudolf, care măsoară nu mai puţin de 42 de metri înălţime, 50 de metri lăţime şi 80 de metri lungime. Show-ul din Salină a fost apreciat şi peste hotare, mai multe televiziuni din străinătate dorind să preia imagini din spectacol.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ