De astăzi a început o nouă ediție a festivalului de muzică Jazz in the Park. În seara asta, evenimentul va fi marcat de un concert de excepție care va avea loc în curtea Muzeului de Artă. Vor cânta Teodora Enache și Benny Rietveld Quintet.

Concertele și activitățile pe malul Someșului vor avea loc marți, miercuri și joi între orele 16:00 şi 22:00. În Parcul Central vor fi amplasate trei scene: una principală, una secundară și Classic Stage, scena dedicată muzicii clasice. Vineri concertele în vor începe la ora 18:00 în Parcul Central, iar în weekend, de la ora 12:00. Aici vor concerta trupe și artiști din țară și străinătate printre care Hindi Zahra, AaRON, Kovacs, Neil Cowley Trio, Naked, Bogdan Vaida, Ours Samplus, Blazzaj, Platonic Band.

În fiecare noapte, după ce se termină concertele de pe malul Someșului și din parc, publicul e invitat la jam session în Colin’s Gastro Bar.

Pe lângă concerte, la Jazz in the Park vor avea loc diverse alte evenimente și activități: proiecții de filme, jocuri pentru copii, tiroliană, escaladă, minigolf, lansări de carte, expoziții de pictură și sculptură, workshopuri, prezentări de modă.

Chill zone e locul unde grijile și stresul dispar. Clujenii pot veni cu hamacul sau cu pătura sau să pot să folosesească beanbag-urile pe care organizatorii le pun la dispoziție.

Sport zone: tiroliene, un perete de cățărat și chiar cu un concurs de cățărat pe… lăzi. În plus, se poate juca minigolf indiferent de vârstă și de pregătirea într-ale sportului.

Bike zone. Festivalierii vor putea închiria o bicicletă sau vor putea participa la ateliere pentru amatorii de transport pe două roți. Există și două surprize pregătite: Pegas își prezintă colecția 2016 sâmbătă, 2 iulie, la ora 18:00., iar Disco Sigaretta va face un DJ Set special pentru bicicliști.

Kids zone. Celor mici li se pregătesc ateliere de pictură și ceramică, jocuri de la Happy Color, iar școala de muzică The Beat, formată din copii și adolescenți, va susține un recital atât sâmbătă, cât și duminică între orele 12:00-14:00.

Movie zone. După o zi de relaxare în parc, noaptea vor rula scurtmetraje în Parcul Central. Cluj Shorts au pregătit o selecție de drame, filme de animație, comedii și filme horror care vor fi difuzate în Parcul Central, de vineri până duminică, între orele 23:30-01:00.

Despre stil. Echipa revistei GLAMOUR vine la Jazz in the Park să descopere cele mai cool look-uri de festival.

Fashion zone. Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca vine la festival cu expoziții de pictură și sculptură, workshopuri și cu o prezentare de modă.

ART in the Park. Expoziție de Pictură – Sculptură a studenților UAD la Pavilionul de Pictură al UAD din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Program vizitare expoziție: Vineri (1 iulie): 17:00 – 23:00, Sâ-Du (2-3 iulie): 12:00 – 23:00;

FASHION in the Park. Eveniment organizat de Absolvenții MODĂ UAD 2016, duminică, 3 iulie, între orele: 21.00 – 22.00, la Casino.

Târguțu Vintage. Și în acest an, peste 40 de expozanți vin cu lucrușoare făcute de mâini iscusite pentru a le expune și comercializa celor interesați.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.