În Valea Timocului, autoritățile sârbe par să fie extrem de incomodate de minoritatea română. În urma sfințirii unei troițe din Podgoroț, românii participanți la ceremonie au fost anchetați de securitatea sârbă. În Banatul Sârbesc, în schimb, un eveniment asemănător a fost primit cu spectacole și voie bună. Autoritățile din România sunt în continuare incapabile să rezolve problemele din Timoc, drept dovadă stând faptul că sârbii nu s-au deranjat să ofere lămuririle solicitate de MAE.

Credincioși români din Serbia au participat la sfințirea unei troițe din Podgoroț, în Valea Timocului, Serbia, motiv pentru care sunt anchetați de securitatea sârbă din Bolievaț, arată Romanian Global News. Oamenii, speriați de acțiunea securității sârbe, reclamă acest abuz, precizând că sunt anchetați de Zoran Dinici, angajat al Securității sârbe din Bolievaț.

”Permanent suntem presaţi aicea, oamenii apropiaţi de Biserica Ortodoxă Română, credincioşii, membrii asociaţiei noastre. Acum ne anchetează securitatea din Serbia. De când s-a mediatizat faptul că ridicăm o troiţă, am fost contactaţi din partea securităţii sârbe de domnul Dinici. S-a dus la oameni care au dat câţiva ari de la ei pentru terenul din jurul troiţei, pentru locul în care românii să se poată ruga la Dumnezeu în limba maternă, un loc în care să se facă şi slujbă, pentru că e un sat destul de mare”, scrie Zavisa Jurj, președintele Asociației Ariadnae Filum, asociaţia pentru cultură a românilor şi vlahilor din Serbia.

 

Reacția autorităților române

MAE s-a sesizat cu privire la acțiunile securității sârbe împotriva românilor din Estul Serbiei și cere demersuri spre clarificarea situației din Valea Timocului, pentru a nu fi afectate relațiile bilaterale București-Belgrad.“Ministerul Afacerilor Externe este la curent cu situaţia creată în urma sfinţirii unei troiţe româneşti în localitatea Podgorac, în Valea Timocului, Serbia. Ambasada României la Belgrad a întreprins demersuri imediate pe lângă autoritățile sârbe vizând clarificarea situaţiei.

(…) În contextul actual al evoluţiei Serbiei în direcţia deschiderii negocierilor de aderare la UE, Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă regretul faţă de situaţia creată, de natură să pună într-o lumină nefavorabilă bunele relaţii bilaterale dintre România şi Serbia. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe manifestă speranţa că autorităţile sârbe vor întreprinde demersuri concrete în sensul respectării angajamentelor asumate în plan european şi bilateral cu privire la respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române de pe teritoriul Serbiei”, se arată în comunicatul MAE. Pe scurt, se așteaptă un răspuns, pentru că de acțiuni concrete nici nu se pune problema.

 

Reclamați la UE

Parlamentarii români aleși de românii din diaspora au avut reacții mai ferme. ”În calitate de deputat ce îi reprezintă pe românii din Serbia, voi adresa o scrisoare comisarului european pentru Justiție, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, doamna Vivian Reding, pentru a atrage atenţia Comisiei Europene asupra tratamentului abuziv pe care autorităţile sârbe îl aplică minorităţii româneşti din Valea Timocului. Este obligaţia României să acţioneze în vederea apărării şi promovării identităţii, culturii şi credinţei românilor, oriunde s-ar afla aceştia”, a declarat deputatul Eugen Tomac.

Și senatorul Viorel Badea a menționat reacția UE în cazul în care asemenea demersuri ale autorităților sârbe nu încetează. ”Atrag atenţia autorităţilor sârbe să nu mai facă presiuni asupra românilor, să respecte legile date de Parlamentul Serbiei în ceea ce priveşte libertatea religioasă şi să creeze un context favorabil dezvoltării spirituale şi culturale a românilor din statul vecin. În caz contrar, eu sunt convins că toate forţele politice din România vor amenda acest comportament neconform al autorităţilor sârbe şi vor atrage atenţia Bruxelles-ului pentru a putea să ţină cont de o asemenea atitudine în momentul în care Serbia va dori să se integreze în Uniunea Europeană”, a declarat Badea.

 

Troița din Lăpuș

În urmă cu două săptămâni, un grup de lăpuşeni a donat o troiță românilor din satul Mesici din comuna Vîrşeţ, Serbia, o aşezare cunoscută prin mănăstirea ridicată în anul 1225 de către călugărul Arsenie Bogdanovici. Aici, inițiativa lor a fost primită cu un spectacol folcloric şi literar, care a urmat ceremoniei de sfințire a troiței. Însă la Mesici nu a fost anchetat nimeni, pentru că românii din Banatul Sârbesc nu sunt în mod constant agresați de autorități, cum este cazul în Valea Timocului, unde au fost reclamate nu numai anchete abuzive ale securității, ci chiar atacuri fizice la adresa liderilor minorității române.

Recent, premierul sârb a fost primit la Palatul Victoria de omologul său român, Victor Ponta, iar la finalul discuţiilor, cei doi şefi de guvern au făcut declaraţii comune de presă. Premierul român a reiterat sprijinul României în vederea integrării Serbiei în Uniunea Europeană, iar primul ministru al Serbiei a vorbit, printre altele, despre relaţiile economie dintre cele două ţări, subliniind că România este al treilea partener economic al Serbiei din Uniunea Europeană, după Italia şi Germania.

 

Dacic umblă cu fofârlica

La scurt timp după întoarcerea sa în Serbia, ancheta împotriva românilor la securitate a început, iar angajamentele luate de statul vecin în urma presiunilor României au fost uitate. De altfel, în ultima sa întâlnire cu Victor Ponta, Dacic a ținut să-l ”lămurească” în legătură cu problema ”vlahilor”, care ”este o problemă de stat şi vom depune toate eforturile să găsim soluţii pentru aceste probleme, problema vlahilor în toate domeniile, atunci când este vorba de educaţie, de mass-media”, subliniind astfel că aceștia ar fi diferiți de români.

Sârbii sunt împăcați că România nu-i mai are la mână, după ce atât Președintele Traian Băsescu, cât și Premierul Victor Ponta au anunțat că vor sprijini aderarea Serbiei la UE. Amintim că la începutul lui 2012 Senatul, prin Biroul Permanent, a aprobat amânarea discutării proiectul legii de ratificarea a Acordului de stabilizare şi de asociere al Serbiei la Uniunea Europeană în Comisiile de specialitate ale Senatului. Preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senat, senatorul Viorel Badea, a arătat că propunerea de amânare a dezbaterii proiectului a fost înaintată de preşedintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlăţean, ca urmare a faptului că discuţiile cu autorităţile sârbe privind respectarea drepturilor comunităţii românilor din Serbia nu au avut nici un rezultat.

 

Diana Gabor

2 COMENTARII

  1. Asta-i cea mai mare rusine actuala a Romanei, faptul ca lasa fratii de la sud de Dunara de izbeliste. De aproape 200 de ani romanii din Timoc sunt abuzati si batjocoriti de ocupantii sarbi in toate felurile imaginabile. Iar „diplomatia” romaneasca de canalizeaza pe probleme infint mai putin grave, precum spatiul Schengen. Romanii din Timocul bulgaresc sunt intr-o stare si mai deplorabila. Acolo represiunea a inceput mai tarziu, prin anii 20 ai secolului trecut, dar a fost si mai brutala, si, fiind un grup mai mic si neavand pavaza muntilor, au rezistat mai putin decat fratii lor de peste granita bulgaro-sarba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.