Şase bărbaţi din Cluj, arestaţi pentru trafic de droguri. Aceştia au fost urmăriţi din 2015

158

În urma a 14 percheziții efectuate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj, au fost arestate 6 persoane și au fost ridicați peste 10.000 de euro și 19.650 de lei, susceptibili a proveni din operațiuni cu substanțe ce ar avea efecte psihoactive.

La data de 6 octombrie, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj au efectuat 14 percheziții la locuințele mai multor persoane, din Cluj-Napoca, Baciu și Oradea, bănuite de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate au rezultat indicii că, în perioada 2015 – prezent, cei în cauză ar fi achiziționat și distribuit substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive pe raza municipiului Cluj-Napoca.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 9,9 grame de amfetamină cu cofeină, 545 de grame substanță cristalină (4 CEC), 287 de grame substanță cristalină (3 MMC), 9 comprimate de culoare roz (4 CEC), 113 plicuri transparente cu zip-lock conținând substanță pulverulentă de culoare albă, 6 grame de cannabis, 4 timbre LSD, 1grinder, 17 telefoane mobile, 2 laptop-uri, cartele SIM, carduri SD ș.a..

De asemenea, au fost descoperiți și ridicați 19.650 de lei și 11.000 de euro.

În urma probatoriului administrat, 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore. Alți 5 bărbați sunt cercetați în stare de libertate. La data de 7 octombrie cei șase au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Activitatea a fost efectuată cu sprijinul Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Oradea și al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

De asemenea, la activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Sursa: gherleanul.ro