Azi după-amiază, un scandal a luat amploare în fața Prefecturii Cluj. Marius Colceriu, expert superior la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj a fost protagonistului acestuia.
Potrivit unor surse, Marius Colceriu a agresat un cuplu în fața Prefecturii, motivul fiind unul stupid. Tânărul trecea prin zonă de mână cu iubita lui, iar Colceriu a încercat să-și facă loc printre aceștia. Când clujeanul i-a atras atenția lui Colceriu, acesta din urmă a sărit la bătaie, victima prezentând urme vizibile de sângerare în zona capului.
În urma conflictului, la fața locului a ajuns poliția, iar potrivit aceleiași surse, Colceriu nu și-a asumat vina pentru provocarea scandalului. Cei doi au ajuns în cele din urmă la secția de poliție pentru declarații, victima susținând că urmează să solicite un certificat medico-legal.
Mai mult ca sigur acel tanar a folosit cuvinte jignitoare si injurii, altfel nu se explica faptul ca domnul din fotografie sa fi procedat asa. Este cunoscut ca o persoana calma si corecta.
„Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj” – alți tocători ai banului public. I-aș pune pe toți să își găsească slujbe adevărate.
Vă dați seama cât de bine ar putea fi la noi, dacă sistemul nu ar fi parazitat?