Scandalul Microsoft din România ajunge la Departamentului de Justiţie al SUA şi preşedintelui Donald Trump

28

Denunţul făcut la DNA, în septembrie, de fostul ministrul Gabriel Sandu, în care explică modul în care s-ar fi desfăşurat afacerea Microsoft, făcând referire şi la ambasadori ai SUA, a fost trimis Departamentului de Justiţie al SUA şi preşedintelui Donald Trump.

„Nu am primit încă bileţelul de confirmare că a ajuns acolo. În mod cert e pe drum, dacă nu cumva a ajuns deja. A fost trimis la Departamentul de Justiţie, mai exact la procurorul general al SUA, şi la domnul Trump. Situaţia este cu totul excepţională. Avem două companii mari, americane, între care una deţine un cvasimonopol mondial, companie care a mai fost cercetată în trecut de către autorităţile americane pentru practici nu tocmai ortodoxe din punct de vedere al corupţiei, al integrităţii. Pe de altă parte, avem doi ambasadori americani implicaţi. Toate chestiunile astea fac ca orice anchetă care s-ar limita pe teritoriul naţional să fie puţin probabil că va avea o soluţie în ceea ce priveşte plângerea pe care noi deja am depus-o de două luni. A trebuit să facem şi acest demers, în care am arătat şi câteva lucruri noi faţă de cele arătate în plângerea făcută la DNA. Am ataşat o traducere legalizata a plângerii făcute către DNA”, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Chitic, avocatul lui Gabriel Sandu.

În luna septembrie, Gabriel Sandu a depus o plângere la DNA în care explică modul în care s-a desfăşurat „afacerea Microsoft”, în cadrul documentului făcând referiri la Florian Coldea, ambasadori ai Statelor Unite ale Americii şi Germaniei, dar şi la Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea sau Sebastian Ghiţă.

Conform plângerii, Gabriel Sandu i-a denunţat pe ambasadorii SUA Nicholas Frank Taubman şi Mark H. Gitenstein şi ambasadorul Austriei, Martin Eichtinger, Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea, Dorin Cocoş, Claudiu Florică, Dinu Pescariu, Călin Tatomir, Sorin Eftene, Florin Pletea, Dragoş Nicolaescu, dar plângerea este îndreptată şi asupra companiei Microsoft.

 

LĂSAȚI UN MESAJ