ALDE muncește de zori la finalizarea listelor cu candidații pentru Parlament. În acest weekend, invitat la o emisiune TV, Călin Popescu Tăriceanu a scăpat porumbelul: nu condează că Steluța Cătăniciu a fost condamnată, așa ca din punctul său de vedere ,aceasta poate să îi reprezinte partidul la alegerile din iarnă.

mircea-irimie-2În altă ordine de idei, cei de la ALDE vor proceda astfel:

Senatorul Alexandru Cordoș va ocupa poziția întâi pe listele pentru Senat, Mircea Irimie va deschide lista pentru Camera Deputaților, iar Vicențiu Știr îl va urma, de pe poziția a doua.

Având în vedere că ALDE nu are nici o șansă să obțină doi senatori la Cluj, condamnata Steluța Cătăniciu va candida pentru  un nou mandat de parlamentar însă pe listele de la București.

Senatolul Vasile Nistor publică lista liderilor ALDE care au diferite probeme cu legea și care se fac vinovați de politica anti-justiție pe care o face partidul în acest moment. Printre numele enumerate de acesta, pe listă se situează atât Tăriceanu căt și clujeanca Steluța Cătăniciu.

 

”Mă simt onorat că, după o carieră politică în care am fost membru fondator şi vicepreşedinte timp de 5 ani al celei mai importante formaţiuni din România la acea vreme, 4 ani vicepreşedinte al Senatului şi copreşedinte executiv naţional, cu siguranţă voi fi exclus din rândurile ALDE pentru delict de opinie, o acţiune coordonată de unii colegi cu dosare penale, asemeni următorilor:

– Călin Popescu Tăriceanu (copreşedinte ALDE, preşedinte al Senatului României) – trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, audiat de DNA ca martor într-un dosar de corupţie.

– Cătălin Harnagea (copreşedinte ALDE Sector 3, copreşedinte ALDE Vâlcea) – cercetat pentru fapte de corupţie în dosarul Microsoft.

– Varujan Vosganian (senator ALDE) – scăpat de colegii din Senat de urmărirea penală pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi delapidare.

– Daniel Chiţoiu (deputat, fost Secretar General ALDE) – scutit prin votul parlamentarilor de urmărirea penală în dosarul „ASF.

steluta_cataniciu_0– Ovidiu Silaghi (deputat ALDE) – urmărit penal în 5 dosare.

– Eugen Durbacă (senator, vicepreşedinte ALDE, preşedinte ALDE Galaţi) – cercetat de procurori într-un dosar vizând săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

– Dorinel Ursărescu (deputat ALDE) – condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii şi cercetat de DNA într-un nou dosar.

– Adrian Ştef (preşedinte CJ Satu Mare, preşedinte ALDE Satu Mare) – acuzat de ANI de conflict de interese penal.

– Steluţa Cătăniciu (deputat ALDE, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor) – acuzată de ANI de conflict de interese administrativ.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.