Schema folosită de patronii ”Toulouse” pentru a se sustrage de la plata impozitului la stat

1379

Inspectorii fiscali au luat la purecat societatea BDP Invest, care deţine restaurantul ”Toulouse” din centrul Clujului. În urma controlului, s-a stabilit că societatea are obligaţii fiscale de aproximativ 60.000 de euro. Oamenii de afaceri care controlează Toulouse nu au putut justifica în contabilitate cheltuielile despre care inspectorii fiscali spun că nu au legătură cu activitatea firmei. Pe banii societăţii comerciale s-au făcut excursii, s-a cumpărat o barcă şi s-au suportat cheltuieli care nu au fost în scopul dezvoltării afacerii.

 

În primul rând, trebuie să subliniem faptul că avantajul de a trece cheltuielile, făcute de un patron, pe societatea sa comercială constă în aceea că îşi poate deduce taxa pe valoare adăugată (TVA) aferentă. Astfel va „simţi” că produsele sunt mai ieftine.

Tot pe banii societăţii comerciale pot fi achiziţionate diverse bunuri sau servicii. Pentru ca aceste cheltuieli să fie deductibile, ele trebuie să ajute la realizarea obiectului de activitate al societăţii. Bineînţeles că bunurile achiziţionate trebuie inventariate, iar în cazul unui control al Gărzii Financiare sau al Administraţiei Financiare, va trebui să susţinute necesitatea lor în faţa inspectorilor care le controlează. Actualul Cod Fiscal nu interzice cheltuielile pe firmă, atât timp cât acestea sunt în scopul afacerii. Trebuie doar ca sumele cheltuite să fie numai în scopul dezvoltării şi eficientizării afacerii.

  

BDP Invest, verificată de Fisc

Societatea BDP Invest desfăşoară activităţi de alimentaţie publică de tip restaurant/bar/terasă în restaurantul ”Toulouse” din centrul Clujului. Localul este deţinut de omul de afaceri Simion Mureşan (patronul Electrogrup), alături de Vargancsek Radu şi Petru Bucsa, aceştia fiind totodată şi patronii Casei Boema (împreună cu Bogdan Gheorghiu). Vă prezentăm câteva dintre neregulile găsite de inspectorii fiscali.

Acum doi ani, societatea BDP Invest a fost controlată de inspectorii antifraudă pentru a verifica evidenţele contabile o perioada anterioară.

Organul de inspecţie fiscală a stabilit pentru societatea BDP Invest, obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă de 268.408 lei, adică de aproximativ 60.000 de euro.

La stabilirea obligaţiilor fiscale principale suplimentare, organele de inspecţie fiscală a considerat că o serie de cheltuieli ce nu au fost exercitate în scopul desfăşurării de operaţiuni taxabile, motiv pentru care nu a acordat societăţii drept de deducere a TVA, considerându-le a fi cheltuieli efectuate în favoarea asociaţilor şi impozitându-le ca atare cu impozitul pe dividende.

 

Schema decontării

Trei ani la rând, societatea BDP Invest a înregistrat în evidenţa contabilă diferite sume de bani aferente unor deplasări în străinătate efectuate, fie de asociaţii societăţii, fie de salariaţi sau alte persoane care nu au calitate de angajaţi ai SC BDP Invest pentru care au fost întocmite decontări de deplasare şi pentru care nu au fost prezentate documente justificative care să ateste că aceste cheltuieli au fost efectuate în scopul dezvoltării afacerii. În 2012 s-au cheltuit pentru deplasări în străinătate 18.892 lei fără TVA, în 2013 – 28.670, iar în 2014 puţin peste 10.000 lei. Cu alte cuvinte, oamenii de afaceri clujeni nu au putut justifica 57,5 milioane de lei, folosiţi pentru deplasările în străinătate în toţi cei trei ani.

Cu privire la acest aspect, societatea a precizat că ”deplasările au fost efectuate în scop de marketing şi în observarea tendinţelor actuale în domeniu şi în încercarea de a păstra şi a ţine pasul cu aspectele de referinţă în domeniul alimentar”.

 

Şmecherii se dau cu barca pe Tarniţa

La fel ca şi în cazul anterior, în 2013 societatea BDP Invest a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli de 2.286 lei reprezentând amortizarea unei bărci cu motor în valoare de 45.731 lei, bunul achiziţionat nefiind utilizat în scopul realizării de venituri impozabile. Aceeaşi poveste s-a repetat şi în 2014, când s-a înregistrat în evidenţa contabilă 9.144 lei, reprezentând amortizarea bărcii.

În ceea ce priveşte achiziţia bărcii cu motor, societatea susţine că a avut intenţia de a achiziţiona o pensiune situată lângă lacul Tarniţa, însă întrucât, s-au focalizat pentru deschiderea terasei-restaurant Boema de pe strada Taberei, achiziţia pensiunii a fost amânată.

 

Justificări nejustificate

De asemenea, societatea nu a putut justifica documente care să ateste că serviciile de telefonie mobilă în valoare de 3.703 lei au fost efectuate în scopul obţinerii de venituri.

Astfel, organele de inspecţie fiscală au stabilit suma de 72.830 lei ca fiind nedeductibilă fiscal la calculul profitului impozabil pentru care au calculat un impozit pe profit suplimentare în sumă de 11.653 lei.

toulouse sobolan

Lovitură dură aplicată de OPC

După amenda de 5.000 de lei dată de Direcţia Sanitar Veterinară şi confiscarea a 23 de kilograme de alimente păstrate în condiţii necorespunzătoare, restaurantul de fiţe Toulouse a mai primit o lovitură cruntă în iarna anului trecut din partea Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Cluj. Totul după ce în presă au apărut imagini cu un şobolan care îşi făcea veacul în localul din centrul Clujului.

În februarie 2016, OPC, DVS şi DSP au făcut un control la restaurantul Toulouse, acolo unde un şobolan a fost fotografiat. DSV a amendat localul, pentru a doua oară în mai puţin de 12 luni, cu 5.000 de lei.

Alimentele, 23 de kilograme, nu erau păstrate în condiţii corespunzătoare şi au fost confiscate.

În urma controlului şi a verificării actelor localului, procedură efectuată luni la sediul OPC, inspectorii au descoperit că restaurantul Toulouse a prestat servicii care pot pune în pericol sănătatea consumatorului.

LĂSAȚI UN MESAJ