Cu doar câteva zile rămase până la începerea anului scolar, apar schimbări majore la examenul de bacalaureat. Examenele orale vor fi date în februarie sau martie, nu la vară, ca până acum iar lucrările de la examenele scrise vor fi corectate online.

Ministerul Educaţiei Naţionale doreşte ca, din 2018, lucrările de la evaluările naţionale, dar şi de la examenele de definitivat şi titularizare să fie corectate online, iar cadrele didactice pot face acest lucru chiar şi de acasă.

Lucrările, arată ministerul, ar urma să fie criptate cu ajutorul STS ”Serviciile de Telecomunicații Speciale”.

„Se schimbă absolut tot ce înseamnă concursuri, că e vorba despre evaluările naţionale, ca este concurs de directori sau examen de definitivat şi titularizare, propunerea şi hotărârea ministerului a fost ca să se implementeze o evaluare online prin care toate evaluările să fie scanate, iar corectare se va face de evaluatori aleatori. Metodologia spune că această evaluare se poate face şi de acasă. Noi, ca reprezentanţi ai părinţilor, nu suntem de acord cu această evaluare deoarece nu există un cadru instituţional în care se poate face această evaluare”, a explicat vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi, Eugen Ilea, conform ANC, ”Autoritatea Națională pentru Calificări”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.