Procurorii care îşi încheie activitatea la DIICOT sau DNA vor fi nevoiţi, potrivit noii legi privind organizarea judiciară, să revină la parchetul de unde provin, fără a mai putea ajunge „la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii”, aşa cum era până acum.

Una din modificările semnificative aduse legii privind organizarea judiciară se referă la activitatea procurorilor din cadrul DIICOT şi DNA. În primul rând, criteriile de accedere în cele două structuri s-au schimbat. Astfel, în legea veche, procurorii încadraţi în Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism erau numiţi prin ordinul procurorului-şef al Direcţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. În noua lege, avizul trebuie să vină de la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. La fel este şi în cazul revocării din funcţie.

Totodată, în forma anterioară, alineatul 3 al articolului 79 prevedea că „Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop”, informează Mediafax.

Potrivit noilor prevederi, promulgate de preşedintele Klaus Iohannis, „Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 8 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop”.

Modificarea alineatului 3 aduce o condiție în plus pentru ca un procuror să fie numit în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, respectiv să nu fi fost sancţionat disciplinar. De asemenea, acest procuror trebuie să aibă o vechime de cel puţin 8 ani în funcţia de procuror sau judecător, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea o vechime de cel puţin 6 ani.

O altă prevedere importantă este cea care le interzice procurorilor să revină, odată ce şi-au încheiat activitatea la DNA sau DIICOT, la alt parchet în afara celui de unde provin.

Astfel, în forma anterioară a legii 304/2004 privind organizarea judiciară, alineatul 10 prevedea că „La data încetării activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii”.

În forma actuală a legii, alineatul este modificat: „La data încetării activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorul revine la parchetul de unde provine”.

Astfel, prin modificările aduse alineatelor 10 și 11, s-a stabilit că, la data încetării activităţii în cadrul DIICOT, procurorul va reveni la parchetul de unde provine, fără a mai exista posibilitea de a ajunge „la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii”.

Schimbarea este regăsită şi la nivelul DNA.

Modificările aduse Legii 304 din 2004 au fost contestate de reprezentanții Opoziției, atât USR cât și PNL sesizând Curtea Constituțională pe prevederile proiectului de lege, dar și de către președintele Klaus Iohannis, care a atacat legea de două ori la CCR.

Și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a contestat la Curtea Constituțională modificările aduse legii privind organizarea judiciară, prevederile fiind criticate dur și de către procurorul general Augustin Lazăr, care s-a declarat nemulțumit, printre altele, de înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Curtea Constituțională a respins sesizările pe proiectul de lege, acesta fiind promulgat săptămâna trecută de către președintele Klaus Iohannis, potrivit stiripesurse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.