Asociația Platforma România 100 prin comunitatea locală Cluj-Napoca a implementat, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială și Medicală, un proiect original  care se adresează pensionarilor dornici să învețe lucruri noi, să se întoarcă la școală într-un mediu familiar.

Proiectul aparține Asociației Platforma România 100, prin comunitatea locală RO100 Cluj-Napoca, implementat în colaborare cu Direcția de Asistență Socială și Medicală, prin Centrul de Zi pentru Vârstnici nr. 1, str. Ștefan Octavian Iosif nr. 3.

Faza inițială a proiectului se va desfășura în perioada noiembrie – decembrie 2018. S-au înscris în prima fază a proiectului 25 de persoane, membri ai Centrul de Zi pentru Vârstnici nr. 1.

Prin Universitatea Vârstei a 3-a, voluntarii RO100 Cluj-Napoca vor susține cursuri teoretice și practice pentru persoanele interesate din cadrul Centrului de Zi, care după o viață în care au contribuit la dezvoltarea societății și la creșterea și educarea copiilor, doresc să acumuleze cunoștințe noi într-un mediu deschis și organizat.

Cursurile oferite sunt non-formale, diverse și interactive. Lista subiectelor este deschisă; aceasta urmează să fie completată în funcție de disponibilitatea voluntarilor și de interesele cursanților: Automeditație (avantaje si riscuri), economie (noțiuni de bază, religie si societate, presa de stiri (între informare si dezinformare), arta vizuală (pictura), fotografia.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.