Persoanele care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului şi se întorc în activitate mai devreme de expirarea termenului ar putea primi 50% din această sumă pentru toată perioada rămasă, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Senat.

Propunerea legislativă de modificare a OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost iniţiată de senatorul PSD Alexandru Cordoş şi înregistrată la Senat pe 23 mai.

Potrivit iniţiativei, persoanele beneficiare ale indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor, ce îşi reiau activitatea înainte de expirarea termenului legal al concediului pentru creşterea copilului, au dreptul la plata a 50% din indemnizaţia cuvenită pentru toată perioada rămasă în care ar fi încasat această indemnizaţie, fără stimulentul de inserţie, conform Agerpres.

Iniţiatorul precizează că, potrivit prevederilor în vigoare, persoanele care realizează venituri din salarii, din activităţi independente, din activităţi agricole beneficiază de concediu pentru creşterea copilului până la vârsta de un an sau până la 2 ani, iar, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani şi de o indemnizaţie lunară. Această indemnizaţie se stabileşte prin raportarea la indicatorul social de referinţă (ISR) şi reprezintă 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni. Cele care se întorc mai devreme în activitate beneficiază de un stimulent de inserţie în cuantum lunar de un ISR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.