Legea antifumat a fost modificată marţi 7 noiembrie, de senatori, prin refefinirea spaţiului public închis – acesta fiind încadrat de pereţi de jur împrejur, prin permiterea fumatului în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate.

„Prin spaţiul public închis se înţelege orice spaţiu accesibil public sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă”, potrivit unui amendament propus de Comisia juridică, adoptat în plen cu 76 de voturi „pentru”.

De asemenea, noile modificări presupun şi permiterea fumatului în spaţii special amenajate destinate exclusiv pacienţilor din spitalele de psihiatrie.


„Fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop”, prevede un alt amendament, propus de Comisia de sănătate, scrie Mediafax.

Cum s-a ajuns aici? Încercări timide, reușite sigure

Încă de la finalul lunii martie, după ce a fost promulgată la data de 17 a lunii menționate, senatorii din Comisia juridică au făcut un prim pas pentru oferirea unor condiţii mai bune pentru fumători, fiind de acord cu serie de amendamente potrivit cărora spaţiile închise unde nu se poate fuma sunt doar cele cu pereţi de jur împrejur, în schimb se va putea fuma în camere special amenajate.

Amendamentele au fost citite în Comisia juridică de senatorul PNL Steliana Miron, care a semnat în calitate de iniţiator alături de deputaţii Daniel Fenechiu şi Răzvan Tănase modificarea legii.

Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului unde se poate fuma, astfel potrivit articolului 2, spaţiul public închis este definit ca orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă.

În acest sens, ei au dat o nouă definiţie şi spaţiului închis de la locul de muncă, care este ”spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan, şi care este încadrat de pereţi, de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006, cu modificările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.