Pe sediul PSD Neamţ au apărut desene tip graffiti cu mesaje precum „Liberte, egalite, m..e PSD”, iar la Iaşi, panoul din faţa sediului PSD, pe care se află fotografii cu aleşii locali şi parlamentarii, a fost vopsit, astfel încât să nu se mai vadă chipurile.

Pe sediul PSD Neamţ au apărut două desene tip graffiti, cu mesajele „Liberte, egalite, m..e PSD” şi „PSD fură”.

Şi la Iaşi, panoul din faţa sediului PSD Iaşi, pe care se află pozele aleşilor locali a fost vandalizat, chipurile politicienilor fiind vopsite cu vopsea de culoare maro. Rreprezentanţii formaţiunii politice spun că au anunţat Poliţia şi vor înlocui afişul.

„Vom înlocui afişul cu parlamentarii şi membrii conducerii organizaţiei. Din câte ştiu eu, a fost depusă deja la Poliţie o plângere penală pentru distrugere. Nu e prima oară când se întâmplă aşa ceva şi este regretabil”, a declarat Vlad Ciobanu, purtătorul de cuvânt al PSD Iaşi.

Nu este prima data când panoul din faţa sediului PSD Iaşi este vandalizat, La începutul lunii martie, sub pozele reprezentanţilor PSD a fost scris „DNA = Rule of Law” şi „Hoţia legalizată?!”, iar la sfârşitul lunii iunie, sub panou, a fost scris cu vopsea roşie mesajul „Partid de penali”.

La începtul săptămânii, un bărbat a încercat să incendieze sediul PSD din Focşani cu ajutorul unei sticle plină cu benzină, apoi a fugit de la locul faptei, fiind prins de poliţişti şi reţinut. Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, bărbatul a aruncat cocktailul molotov în curtea sediului PSD. Se pare că atacatorul era în stare avansată de ebrietate şi că nu a putut justifica gestul său.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.