Șeful ANEVAR: Piața imobiliară din Cluj dă semne de slăbiciune

318

Piaţa imobiliară din Cluj-Napoca dă primele semne de slăbiciune după ce a avut o viteză dublă de creştere a preţurilor faţă de Bucureşti în ultimii trei ani, arată o analiză a Asociaţiei Evaluatorilor (ANEVAR), făcută pe baza evaluărilor de apartamente necesare pentru finanţare bancară.

Astfel, valoarea medie de piaţă a unui metru pătrat de apartament din Cluj a înregistrat în trimestru doi din 2018 prima scăderea de 0,1%, după creşteri conse­cutive din 2016 încoace.

„Indicele imobiliar a înregistrat o foarte uşoară scădere în ultimele trimestru a valorii de piaţă a apartamentelor din Cluj. Nimeni nu s-ar fi aşteptat. Am crezut că este o eroare de calcul, dar piaţa de la Cluj a ajuns la un maxim şi nici IT-iştii nu-şi mai pot permite preţurile solicitate. Să nu uităm că în România şi în Cluj trăiesc şi alte persoane decât IT-işti“, a spus Dana Ababei, preşedinte ANEVAR.

Preţurile apartamentelor din Cluj au crescut cu 35% din 2015 până în prezent, de când ANEVAR raportează agregat preţurile de evaluare ale apartamentelor evaluate şi urmăreşte evoluţiile în fiecare trimestru, pe când în Bucureşti cu doar 17% în aceeaşi perioadă.

Preşedinta ANEVAR a spus că se aşteaptă ca lucrurile să se reaşeze în Cluj, iar piaţa să se stabilizeze.

LĂSAȚI UN MESAJ