Directorul APIA Cluj, căzut în lacul de la Fântânele – Beliş la finele săptămânii trecute, încă nu a fost găsit. Căutările continuă cu bărci cu sonar și scafandri, fiind așteptați unii care pot coborî la adâncime mai mare de 40 m.

Adrian Zaharia, director la APIA Cluj din anul 2013, a dispărut sâmbătă seară după ce a ieşit cu barca personală, singur pe lac. Pompierii au primit informații contradictorii cu privire la locul incidentului, iar căutările sunt extrem de dificile. ”Scafandrii nu pot coborî, cu echipamentele uzuale, decât la maxim 40 de metri. Apa lacului este apă de munte, foarte tulbure. Nu e vizibilitate decât la maxim 20 de centimetri, în raza de lumină a lanternei aprinse”, explică mr. Andrei Biriș, ofițerul de presă al ISU Cluj.

Duminică, două echipaje de scafandri au intervenit, unul de la ISU Arad și altul de la Serviciul Salvamont – Salvaspeo Cluj, însă fără a găsi ceva. Luni, a continuat scanarea lacului cu sonarul, în zona indicată, și se așteaptă disponibilizarea în zonă a unor scafandri de adâncime din cadrul MapN, care au fost solicitați. Azi se vor continuat căutările cu echipajul de scafandri Salvamont Salvaspeo.

Reprezentantul ISU susține că de-a lungul timpului au fost cazuri în care persoanele înecate în lac nu au mai fost găsite.

Șeful APIA Cluj, Adrian Zaharia are o casă de vacanţă pe malul lacului Beliș, iar cunoscuții săi susțin că îi plăcea mult să se plimbe cu barca. Se pare că acesta a ieșit cu barca împreună cu prietenii, apoi i-a lăsat pe aceștia acasă și a revenit pe apă, singur. Un martor a relatat că a văzut un bărbat care s-a dezechilibrat și a căzut în apă, din barcă, după ce a făcut o manevră pentru a evita o altă ambarcațiune, conform evz.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.