Vasile Secară, fostul șef al CFR Cluj și fostul preşedinte al Directoratului CFR Călători a fost pus sub control judiciar pentru șantaj. Timp de aproape doi ani Gazeta de Cluj a bătut toaca în șinele CFR-ului arătând neregulile flagrante care aveau loc sub conducerea lui Secară. Anchetatorii susţin că Vasile Secară urmărea să îl ajute pe Gheorghe Rădulescu să-şi păstreze funcţia în care tocmai fusese numit, evitând astfel o posibilă reintegrare în funcţia de director al SRTFC Braşov a lui Ioan Stegaru. În perioada în care se află sub controlul judiciar, Vasile Secară are interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu mai multe persoane indicate de procurori. Conform unui facsimil prezentat în cadrul acestui articol, fostul șef al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a făcut lobby pentru menținerea lui Secară în funcție însă, în final, amândoi au fost suspendați de procurorii DNA.

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pentru 60 de zile, până în 3 aprilie, faţă de Vasile Secară, preşedintele directoratului SNTFC „CFR Călători” SA la data faptelor, cercetat pentru şantaj.

„Începând cu luna august 2014, în calitate de director al SNTFC «CFR Călători SA», în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul Rădulescu Gheorghe – directorul SRTFC BRAŞOV (cercetat în aceeaşi cauză în stare arest la domiciliu), a efectuat acte de constrângere morală (ex. convorbire telefonică din care rezultă  ameninţarea cu evacuarea din locuinţa de serviciu şi cu desfacerea contractului de muncă) asupra unui angajat al SRTFC Braşov, cu scopul de a-l determina pe acesta din urmă să renunţe la un litigiu de muncă înregistrat la Tribunalul Braşov, prin care solicita să fie repus în funcţia de director al SRTFC Braşov”, au scris procurorii în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

Anchetatorii susţin că Vasile Secară urmărea să îl ajute pe Gheorghe Rădulescu să-şi păstreze funcţia în care tocmai fusese numit, evitând astfel o posibilă reintegrare în funcţia de director al SRTFC Braşov a lui Ioan Stegaru.

În perioada în care se află sub controlul judiciar, Vasile Secară are interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu mai multe persoane indicate de procurori. De asemenea, Secară este obligat să se prezinte la DNA Braşov ori de câte ori este chemat, să meargă la poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere şi să anunţe procurorii dacă îşi schimbă locuinţa.

Vasile Secară a demisionat luni din funcţia de preşedinte al Directoratului CFR Călători, pe care o deţinea din aprilie 2014. Fostul director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Braşov, Gheorghe Rădulescu, este din 29 ianuarie în arest la domiciliu, fiind acuzat că l-a şantajat pe fostul şef al serviciului, Ioan Stegaru, cu care are pe rolul Tribunalului Braşov un litigiu de muncă.

 

Un audit degeaba

Conform unor informaţii, cireaşa de pe tortul fostului director Secară ar fi un contract de închiriere încheiat între CFR Călători Cluj și SC Energobit care a fost prelungit cu de la sine putere de către directorul Secară, care nu a mai organizat o licitație, iar cei de la Energobit au ocupat mai mult decât terenul respectiv şi l-au şi întăbulat. Spre exemplu, un alt lucru care i se poate reproşa fostului director, este faptul că, dacă anul trecut, CFR Călători Cluj a avut alocate fonduri în valoare de 543.000 de lei, însă a reuşit să cheltuiască 300.000 de lei.

Reprezentanţii CFR de la Bucureşti au fost extrem de lacunari în ceea ce priveşte motivul controalelor, iar conform raportului de audit pe anul trecut, principalele nereguli depistate au constat în “- nereguli privind pregătirea tehnică a trenurilor de călători;- deficiențe privind respectarea și punerea în practică a ordinelor, dispozițiilor , instrucțiilor, reglementărilor în vigoare;- neconformități privind efectuarea controalelor la nivelul organelor cu sarcini de îndrumare și control din cadrul STFC, superficialitate privind întocmirea notelor de constatare și a rapoartelor de remediere;- aspecte privind nerespectarea programului de lucru și a disciplinei în serviciu; – nereguli privind repararea și întreținerea în exploatare a materialului rulant. În urma neregulilor constatate cu ocazia acestor controale s-au luat o serie de măsuri organizatorice, de remediere a neconformităților sau de tratare disciplinară a personalului vinovat, funcție de gravitatea faptelor”, se arată în raportul de audit pe anul 2012 al CFR Călători.

 

Milioane de euro “trimise cu nașul” la CFR Cluj

Conform unui raport oficial al Curții de Conturi, se știa că la CFR Cluj se fac afaceri cu terenuri. Conform raportului respectiv, la CFR Cluj, prejudiciul a fost constat prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a contravalorii terenurilor din patrimoniu, deşi acestea au fost evaluate

“La SRCF Cluj Curtea de Conturi a depistat plăţi nelegale pentru lucrări neefectuate, cheltuieli indirecte şi cota de profit aferentă acestora  la obiectivele “Reparaţie pasaj trecere la nivel km. 12 + 908, linia CF Apahida-Dej, între staţiile Jucu-Bonţida” şi “Reparaţie pasaj trecere la nivel km. 8 +582, linia CF Apahida-Dej, între staţiile Jucu-Bonţida”.  În timpul controlului prejudiciul constatat a fost recuperat  şi virat în contul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”. Tot la CFR Cluj, inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că managerii nu au evaluat şi  nu au înregistrat în evidenţa contabilă terenurilor în suprafaţă de 167.453 m.p.

La nivel naţional s-a descoperit că cei de la CFR au cheltuit ilegal 13,4 milioane de euro. La CFR Cluj, prejudiciul a fost constat prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a contravalorii terenurilor din patrimoniu, deşi acestea au fost evaluate

 

Traseul lui Secară 

În timpul unuia dintre aceste controale, Vasile Secară s-a îmbolnăvit brusc şi a intrat în concediu medical. După aceste controale, fostul președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a făcut lobby la CFR Călători SA pentru ca Secară să nu fie schimbat (vezi facsimil).

 

Cum strângea Secară ”șurubul” la Brașov

Rădulescu a mai fost șef al CFR Călători Brașov timp de opt ani, în perioada 1998 – 2006, iar în locul lui a fost numit Ioan Stegaru. În 2012, Stegaru a fost concediat, dar și-a recâștigat locul prin instanță, în ianuarie 2014. Acesta nu a stat însă mult în funcție pentru că, în iulie anul trecut, a fost din nou înlocuit cu Rădulescu. Stegaru a dat din nou compania în judecată, cerând să fie repus în funcție. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Brașov în 21 iulie 2014, având că obiect „litigii de muncă – anulare act”. Rădulescu a încercat să-l convingă pe Stegaru să renunțe la acțiunea în instanță, având susținerea șefilor lui de la București – Vasile Secară și șeful oficiului juridic al SNTFC, Nicolae Berindeanu, cercetați și ei în acest dosar.

Între cei doi există un conflict mai vechi, după ce Rădulescu l-a acuzat pe Stegaru că și-ar fi modernizat apartamentul, locuința de serviciu, cu banii CFR. În urmă cu câțiva ani, Gheorghe Rădulescu a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva lui Stegaru, pe care îl acuza de „gestiunea frauduloasă” a 10.000 de euro din bugetul sistemului feroviar. La aceste acuzații, Ioan Stegaru se apăra spunând că a fost vorba despre un bun comun, care rămâne în proprietatea statului. În urmă plângerii, Stegaru nu a fost trimis în judecată.

facsimil secara

5 COMENTARII

  1. Horica recomanda un Secarica !!! Un liberal recomanda un psdist ?? Cand e vorba de bani multi, nu mai conteaza… dar ,,un penal recomanda un alt penal,,. Sa le uram concediu placut si prelung la statiunea Gherla !!!

  2. Cine raspunde ca a ajuns Secara,, sef de directorat ,, la o companie nationala ?
    Nu se stia de el ca este pus pe adunat bani ? Asa a facut la Cluj, asa a crezut ca merge si la Buc…si cand te gandesti ca era cat pe ce sa fie pus MANAGER PRIVAT.

    • In urma cu ceva timp, compania CFR Calatori a incredintat, FARA LICITATIE , catre societatea Informatica Feroviara(UNDE ESTE MARE SEFA , SOTIA FOSTULUI MANAGER PRIVAT”SMART” DE LA CFR CALATORI, DOROBANTU VALENTIN), suma de 7.200.000 de lei pentru servicii informatice. De ce nu s-a facut licitatie?
      Numai bosul CFR Calatori, Vasile Secara, poate spune, dupa ce se va consulta cu stapana achizitiilor de la aceasta companie- Carmen Maria Popescu.
      Insa, nici pana in prezent, mersul trenurilor nu poate fi vizualizat on line, pe motiv ca site-ul este inactiv de un an de zile.
      Poate Corpul de control al ministrului Ioan Rus va verifica si achizitiile “in totalitate legale” de la CFR Calatori pastorite de Carmen Maria Popescu, dar si aranjamentele acesteia cu Vasile Secara si Elena Miu.
      Ori poate se verifica cum un teren extrem de valoros de la Cluj al companiei CFR Calatori, a ajuns la un om de afaceri din anturajul lui Ioan Rus?”

  3. Va mai amintiti?
    Perchezitii DNA la CFR si Ministerul Transporturilor: Prejudiciu de 5 milioane de euro…
    Insa, prejudiciul real se ridica la aproximativ 160 milioane de euro?
    “Comana Ctin(alaturi de Iorgu Ganea) era, in afara de Regiotrans, de asemenea acţionar la firma RC-CF TRANS SRL Braşov, societate care a pus la dispoziţia familiei Dragnea un autoturism Audi de ultimul tip ca sponsorizare.
    Prin intrarea in vigoare, pe 14 decembrie 2014, a noului mers al trenurilor, ministrul Transporturilor, IOAN RUS prin intermediul lui VASILE SECARA , a girat prabusirea companiei de stat- CFR Calatori, dar, in acelasi timp, a pus umarul serios la prosperitate operatorilor feroviari privati de transport persoane prin acordarea smechereasca, dar ilegala, de subventii uriase.
    De necrezut , directori plătiţi de stat, garantaţi de privaţi.
    Astfel, pe rutele Braşov-Bucureşti, Braşov-Constanţa, Braşov- Sf.Gheorghe, Braşov- Timişoara, Braşov- Iaşi, Braşov- Alba Iulia, Timisoara-Sinicolaul Mare, Arad- Naldac şi retur au fost introduse trenuri, de tipul automotoarelor, deţinute de Regiotrans.
    Aceste rute operate de către CFR Călători sunt foarte rentabile, fapt pentru care este ilegal să fie introduse şi trenurile private.
    Prin această manevră, regionalele CFR Călători Braşov şi Bucureşti sunt extrem de afectate de introducerea acestor trenuri private, întrucât practică un tarif mai mic ca urmare a subvenţiei, şi astfel, zilnic, compania de stat este păgubită din greu.
    De exemplu, un bilet pe distanţa Bucureşti- Ploieşti, costă 7,5 lei, numai că Regiotrans Braşov beneficiază de o subvenţie mult mai mare decât CFR Călători” Trebuie precizat că unul dintre fostii acţionari de la firma braşoveană- Costel Comana, era în relaţii excelente cu fostul manager privat de la CFR Calatori- VALENTIN DOROBANTU, care acum este angajatul firmei Regiotrans Brasov, dar şi cu unul dintre actualii directori generali ai companiei de stat Iosef Szenteş, unul dintre artizanii „ţesăturilor” din mersul trenurilor pentru interesul privaţilor. Totodata, Costel Coman era in relatii extrem de apropiate si cu cei doi tesatori ai mersului pe 2015, adica directorii de la CFR SA- Viorel Scurtu si Marian Cotofana.
    Mai trebuie subliniat ca Alexandrina Gatej a condus CA de la CFR Calatori inca de pe vremea lui Ovidiu Silaghi si ea in calitate de presedinte al bordului administrative a aprobat “performantele manageriale de execeptie”, cercetate acum de DNA, regizate de catre fostii directori Valentin Dorobantu si Vasile Secara. In plus, Ioan Rus a mentinut-o in CA de la CFR Calatori pe Dana Galbeni Rachila, cea despre care Curtea de Conturi a Romaniei a precizat ca este vinovata pentru acordare de indemnizatii ilegale de peste 1.300.000 de euro la companiile de sub tutela Ministerului Transporturilor.
    Tot Dana Galbeni Rachila este cea care in anii trecuti a avut afaceri impreuna cu “regina” achizitiilor de la CFR Calatori, Carmen Maria Popescu.
    Practic, prin aceste numiri, ministrul Ioan Rus a continuat campania de promovarea a oamenilor garantati de Ovidiu Silaghi si Relu Fenechiu, finalizand practic opera de garare pe linie moarta a CFR Calatori”

  4. DNA , sa controleze toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013 , 2014 si 2015 de la CFR Calatori?
    Ar fi interesant si nu numai…
    Aflati in plina ofensiva anticoruptie, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pe cale de a deschide un nou front de lupta, care va cutremura, cu siguranta, societatea romaneasca…
    …sa fie vorba si de CFR Calatori, oare s-a auzit de Szentes Iosef, Secara Vasile, Dorobantu Valentin, Carmen Maria Popescu, Miu Ileana ,Liliana Constantinescu, Claudiu Dumitrescu, Alexandrina Gatej, Dana Galben Rachila, Gavris Teodor Alexandru , Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu, Zaharia Adrian, Berindean Nicolae, Mantescu Cristina,Condulescu Corneliu,Mantoiu Cornel, etc ?
    Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a majoritatii celor de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie, pe unde sunt dosite rapoartele Curtii de Conturi sau cum s-a “construit” Mersul Trenurilor si de catre cine in decursul cel putin al ultimilor 4(patru) ani ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.