Înainte de a fi demis, fostul şef al CNADNR, Cătălin Homor, a aprobat plăţi în valoare de aproape 150.000 de lei către o firmă de consultanţă, care îi aparţine unui fost şef al Companiei de Drumuri, şi a acordat prime în valoare de aproape 40.000 de euro către şefii DRDP Cluj, care au făcut proiectul de acoperire a unei gropi apărute pe Autostrada Orăştie-Sibiu, în zona Cunţa. Pentru acordarea primelor respective, corpul de control al Ministrului Transporturilor a declanşat o investigaţie. Şeful DRDP Cluj, Eugen Cecan a încasat o primă în valoare de 14.186 de lei.

 

Cu câteva zile înainte de a fi demis pentru modul în care a gestionat deszăpezirile de pe drumurile naţionale şi sectoarele de autostrăzi date în folosinţă, Cătălin Homor, fostul şef al CNADNR, a făcut o serie de plăţi contractuale în valoare de aproximativ 150.000 de lei în conturile firmei Irimat Cons, companie deţinută de Florin Goroneanu, fost şef în cadrul CNADNR.

De asemenea, în aceeaşi perioadă de timp, Goroneanu i-a cadorisit cu prime pe o parte dintre angajaţii DRDP Cluj, în special pe şeful instituţiei clujene, Eugen Cecan, care a primit 14.186 de lei. Motivul acordării acestor premii financiare a constat în faptul că DRDP Cluj s-a ocupat, în cursul anului trecut, de refacerea unei zone surpate, cuprinsă între km 60+500 – 60+700 din cadrul tronsonului de Autostradă Orăştie – Sibiu, lot 3. Primele acordate celor de la DRDP Cluj au avut o valoare totală de 175.186 lei, adică aproximativ 38.000 de euro, iar 161.000 de lei au fost împărţiţi între cei care s-au ocupat de proiect, iar restul şefului DRDP Cluj, Eugen Cecan.

Însă, potrivit unor declaraţii făcute de Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, Corpul de control al ministerului de resort a inclus pe agenda de verificări, pe lângă lipsa contractelor de deszăpezire, şi verificarea acordării primelor primite de şefii DRDP Cluj.

Specialiştii DRDP Cluj s-au ocupat de reabilitarea a 200 de metri din segmentul de autostradă, o porţiune care s-a surpat aproape imediat după inaugurarea sectorului de drum.

Potrivit CNADNR, soluţia tehnică pe care DRDP Cluj a folosit-o pentru reabilitarea gropii a constat în „execuţia a şase tranşei drenante, la o adâncime de 7 metri, transversal amprizei autostrăzii, distanţa dintre acestea fiind variabilă: distanţele mai mici sunt în zona cu înălţimea de rambleu mai mare, crescând pe măsura reducerii înălţimii rambleului. (…) La capul aval al tranşeilor transversale cu lungimea de 65 de metri se montează cămine de vizitare. Între aceste cămine se realizează drenurile de evacuare. (…) Cele doua tranşei cu lungimi mai mari, respectiv 285 de metri, sunt necesare atât pentru evacuarea apelor drenate către pârâul din aval, cât şi pentru asanarea zonei mlăştinoase aflate în aval, la circa 200 de metri de autostradă. (…) Peste terenul astfel pregătit se va începe refacerea corpului rambleului din materiale granulare, ranforsate cu geogrile”, precizau în vara anului reprezentanţii Compania de Autostrăzi.

 

Eugen Cecan, şeful DRDP Cluj, specialist în orice, dar în drumuri nu

Este interesant de aflat care au fost ”specialiştii” care s-au ocupat de aceste lucrări, în situaţia în care, pentru realizarea centurii Vâlcele-Apahida, supranumită ”centura de diamant”, ei nu au fost consultaţi. La proiectul centurii, un singur angajat din cadrul DRDP Cluj era specializat în construcţiile de drumuri, dar el a fost schimbat din funcţie.  Profesiile de bază ale angajaţilor din cadrul DRDP Cluj care au semnat pentru avizarea centurii Vâlcele-Apahida, care la scurt timp după inaugurare, s-a surpat sunt de mecanici, ingineri sau ofiţeri. Spre exemplu, Eugen Cecan, şeful DRDP Cluj, este de profesie mecanic. Specialiştii DRDP Cluj care au semnat pentru centura Vâlcele-Apahida sunt următorii: -Ing. Mircea Pop – fost acţionar al societăţii S.C. D.P. CONSULT S.A. CLUJ – NAPOCA – Proiectantul lucrării – numit în iunie 2012 Director General Adjunct CNADNR – din septembrie 2012 Director General CNADNR cu preluare de atribuţii până în septembrie 2013; -Ing. Ioan PANTELIMON – Fost Director DRDP Cluj :APRILIE 2005 – MAI 2007, IANUARIE 2009 – IUNIE 2012 – de profesie inginer mecanic

-Ing. Eugen CECAN – Director DRDP Cluj : MAI 2007 – IANUARIE 2009, IUNIE 2012 – PREZENT – de profesie inginer mecanic; -Ing. Teodor Gorcea – Director Adjunct DRDP Cluj – de profesie inginer construcţii căi ferate, drumuri şi poduri; -Ing. Violeta Alexa – Şef Serviciu DRDP Cluj – de profesie inginer construcţii civile; -Ing. Ambrozie Fodor – Şef Serviciu DRDP Cluj – de profesie ofiţer; -Ing. Florin Alexa – fost Şef Serviciu DRDP Cluj – de profesie inginer construcţii civile (singurul membru al comisiei de manageriat care a fost a fost schimbat din funcţie, n.r).

groapa autostrada cunta

Fostul şef al CNADNR a fost angajatul unui milionar din domeniul construcţiilor

Înainte de ajunge la şefia CNADNR, Cătălin Homor a fost angajat la firma Comnord, care îi aparţine lui Sorin Creţeanu, un milionar implicat în Dosarul Poşta Română, în urmă căruia Tudor Chiuariu, fostul ministru al Justiţiei şi Zsolt Nagy , fostul Ministru al Comunicaţiilor au ajuns la închisoare. Practic, cei doi au fost condamnaţi pentru că au favorizat firma lui Sorin Creţeanu. Practic, omul de afaceri viza un teren subevaluat din patrimoniul CN Poşta Română. De asemenea, Creţeanu este unul dintre partenerii de afaceri ai lui Puiu Popoviciu şi Nicolae Badea, este unul dintre cunoscuţii fostului demnitar comunist Ion Dincă şi face parte din cercul de apropiaţi ai lui Adriean Videanu.

 

 

Corpul de control a mai ”buşit” DRDP Cluj

După eşecul centurii Vâlcele-Apahida, corpul de control al Ministerului Transporturilor a venit să facă o serie de verificări la DRDP Cluj. Reprezentanţii ministerului au găsit atunci orice, numai specialişti, nu. ”Au acceptat ca unul din cei doi antreprenori ai lucrărilor să renunţe la executarea lucrărilor aferente unui sector de drum, care avea probleme geologice Au organizat o procedură de atribuire neconformă, cu rezultate negative privind durata de execuţie a lucrărilor. Organizarea procedurii a fost contestată la CNSC, iar acesta a dat câştig de cauză contestatarului. Au urmărit în mod defectuos derularea contractelor încheiate pentru realizarea investiţiei, ceea ce a condus la depăşirea repetată a termenelor de execuţie. (…) Sectorul km 4+575 – km 6+982 pe care s-au montat parapeţi care nu respecta reglementările tehnice. Au permis antreprenorului să monteze parapet direcţional care nu respecta reglementările în vigoare nu au avut curajul să amâne darea în circulaţie, profitând şi de faptul că d-nul Şova şi d-nul Narcis Neaga nu sunt de profesie ingineri constructori de drumuri şi poduri au acceptat darea în circulaţie cu repercusiuni foarte grave asupra siguranţei circulaţiei, având în vedere că în urma unui posibil eveniment rutier CNADNR ar putea plăti daune foarte mari”, arătau o serie de informaţii din cadrul Ministerului Transporturilor.

Sebastian Albescu

7 COMENTARII

  1. Persoana care se lauda cu mari realizari in tot mandatului de director a executat lucrarile la ferma proprie cu personal din subordine, in principal soferi si muncitori de la districte, materiale cumparate prin Serviciul Aprovizionare si utilaje din dotarea SDN – urilor – Cluj, Zalau si Baia Mare. Pentru aceste fapte in luna decembrie 2015 a fost vizitat de catre DNA iar persoanele care au lucrat cu ziua au dat declaratii la DNA.

  2. In mandatul lui Cecan risipa banului public a ajuns la cote nemaiintalnite la predecesori – a se vedea raportul Curtii de Conturi, care a constatat ca numai pentru contractele reprezentand servicii de deszapezire pentru iarna 2014 – 2015 s-au efectuat plati nelegale de 12.260.341 lei proximativ 2,8 milioane de euro.

  3. In mandatul ,,domnului,, Cecan Eugen covoarele asfaltice s-au executat in mare parte de 2pana la 4 cm fata de 6pana la 8 cm. Ele au fost confirmate
    de d-na Mariana Pop având grosimea din proiect.

    Șanț milioane furate ….

  4. Costurile pentru repararea autostrazii au fost de 2,5 milioane de euro, rezultand un cost de 12,5 milioane de euro pe km. Foarte mult comparabil cu costul pe km a unei autostrazii in zona de munte. Acestea sunt rezultatele cand proiectele sunt implementate de specialisti de la DRDP Cluj, aceeasi care au realizat Centura de diamant .

  5. Balada lui Cecan
    Pusca si cureaua lata
    Ce director am fost odata
    Aveam ferma si boi (subalterni umili)
    Pana odata
    Cand soferi s-au suparat si la DNA s-au prezentat

  6. Acest Cecan-numit politic de PNL este orice numai manager NU. A se vedea toate angajarile facute de el, atat cele de personal cat si lucrarile la drumuri. Da, cin sa-l ancheteze, daca cine trebuie i-a mancat din mana ??? Aloo, Parchetul ?!?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.