Şeful biroului urbanism din cadrul Primăriei Floreşti, Alexandru Lădariu, este acuzat că dă autorizaţii de construcţii chiar dacă există nereguli. El emite autorizaţii de construcţii pe numele unei firme la care este acţionar. Un locuitor din Floreşti explică modul în care comuna clujeană a ajuns o ”junglă” imobiliară. Anul trecut, el a fost şi în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), dar totul a rămas în coadă de peste.

 

Un floreştean povesteşte modul în care localitatea a ajuns o ”junglă” imobiliară. Printre cei vizaţi de plângerea lui se numără şi şeful Biroului de Urbanism din cadrul Primăriei Floreşti, Alexandru Lădariu. ”În anul 2010 o societate de construcţii, COMPA CONSTRUCT, face un proiect de construire a cinci case, pentru care primeşte de la Primărie o derogare de la normele şi regulamentele urbanistice. Nu se ştie cum şi în ce fel, informaţia pe care o avem noi de la angajaţii primăriei este că această derogare este respinsă de trei ori în şedinţa de consiliu local, iar a patra oară trece şi se votează favorabil. Această societate construieşte două case pe acest teren deşi la acel moment vecinii din zonă depun la Primăria Floreşti mai multe petiţii, cum că nu este în regulă cu acele case. La a doua casă chiar primarul actual Horia Şulea, pe vremea aceea viceprimar, vine şi sigilează şantierul şi opreşte lucrările pentru circa două ore, după care societatea rupe sigiliul şi îşi continuă lucrările, terminând imobilul cu intabulare cu tot. După ce construcţia a fost terminată nimeni nu a mai dat-o jos.

Între timp această societate comercială falimentează, iar terenul în cauza este însuşit de către Bancă Pireus, care o scoate la vânzare printr-un executor judecătoresc. În toamnă lui 2013 terenurile sunt vândute mai multor persoane, printre care D-lui Bartalis Botond, care a cumpărat prima parcelă după cele două case terminate iniţial. Vecinii au vrut să achiziţioneze acest teren pentru a construi parcări, dar preţul de 35 de EUR/mp cât cerea bancă era prea mult pentru o parcare. Începând cu Februarie 2014 locuitorii din vecinătatea terenului în cauza fac mai multe cereri care Primăria din localitate legate de situaţia terenului în cauză, solicită întrevederi şi chiar o înscriere la audienţa cu Primarul, întâlniri cu serviciul de urbanism, fără niciun rezultat povesteşte Szoverfi Francisc.

 

Se implică Inspecţia în Construcţii, dar degeaba

Floreşteanul explică cum oamenii din zonă au chemat Inspecţia în Construcţii, şantierul a fost sigilat, dar lucrările au continuat. ”În luna aprilie Bartalis Botond începe lucrările la fundaţie, iar vecinii de pe stradă Florilor trimit câte o petiţie atât Inspectoratului de Stat în Construcţii cât şi Consiliului Judeţean Cluj, dar şi la două ziare locale. În urma vizitei la Primăria Floreşti a vecinilor din zonă însoţiţi de către un arhitect , „se descoperă întâmplător” că terenul de pe proiect are o lăţime mai mare decât cel din realitate şi ca atare nu sunt respectate anumite condiţii de acordare a autorizaţiei. A doua zi apare ştirea cum că „Primarul Şulea conduce cu mână forţe de la Bucureşti şi că a sistat lucrările la construirea unei case de pe str. Florilor”, acesta fiind plecat în delegaţie la Bucureşti, în acel moment. Lucrările vor fi sistate circa trei săptămâni, până ce dl Bartalis îşi rezolvă cumva şi mai cumpără o cotă din drum.

Lucrările se reiau, iar pentru că au trecut două luni de la prima petiţie şi vecinii din zonă nu au încă un răspuns de la Primărie, se scrie a doua petiţie către ISC şi Consiliul judeţean. În data de 19.06.2015 se primeşte un răspuns de la Consiliul Judeţean, care spune foarte clar că Primăria Floreşti a încălcat flagrant toate normele de urbanism, emiţând acea autorizaţie de construire. Bineînţeles că între timp angajaţii primăriei au mai fost vizitaţi de către petenţi, aceştia având mai tot timpul un comportament „necioplit”. Sesizăm pe acesta cale toate organele abilitate în a lua măsuri atât cu privire la sancţionarea angajaţilor din primărie, care au făcut aceste ilegalităţi, în special de şeful urbanismului din localitatea Floreşti, Lădariu Alexandru, toţi inspectorii pe care dânsul îi conduce, directorul tehnic din cadrul serviciului, care şi dânsul cunoştea problema şi tot timpul se răţoia la petenţi.Solicităm totodată autosesizarea DNA în legătură cu aceste persoane, sigur este un caz de abuz în serviciu dacă nu cumva şi mai mult de atât, pentru că nu este un caz izolat în Floreşti, este deja o problemă generalizată”, mai spune floreşteanul.

 

Afaceri proaste

Alexandru Lădariu este acţionar la firma AG TEKTUM SRL din Cluj Napoca împreună cu MURESAN GABRIEL NICOLAE care este şi administrator. În mod bizar, exceptând anul 2014, firma a mer mereu pe pierdere, anul trecut înregistrând un minus de peste 50.000 de lei. O altă firmă de-a lui Lădariu, tot cu obiect de activitate în domeniul arhitecturii, LEXEL IMPEX SRL merge şi ea pe pierdere. Cu toate acestea, un alt denunţ la adresa şefului Biroului de Urbanism din Floreşti spune că ”domnul Lădariu este deja obişnuit să îşi acorde autorizaţii de construire. Dovada este cât se poate de publică. Inclusiv pe site-ul instituţiei. Emite autorizaţii de construite pentru firme ale căror administrator este Alexandru Lădariu. Are un verişor pe nume Gabriel Mureşan care deţine o firmă de proiectare şi care a proiectat 80% din clădirile construite din comuna Floreşti. Totul decurge prin mită. Dacă nu eşti de acord că proiectezi prin ei nu îţi trece proiectul în Consiliu Local pentru că scot documente de la dosar şi spun mereu că este incomplet. Sumele acordate drept mită nu sunt deloc mici. O altă dovadă este faptul că Lădariu şi Mureşan sunt asociaţi în alte firme. Aceste lucruri sunt cât se poate de uşor de probat”, arată denunţul.


Cercetat şi de ANI

Potrivit cluj24h.ro, Alexandru Lădariu este cercetat şi de Agenţia Naţională de Integritate. Publicaţia a prezentat cum în septembrie 2014 Lădariu şi-a eliberat o autorizaţie de construire pe o firmă a cărui administrator era chiar el. Mai exact, asociat în firma SC AG TEKTUM care are ca şi activitate principală, activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică. Greşeala cea mai mare a arhitectului şef al comunei a fost să îşi treacă firma şi în declaraţia de interese afişată pe site-ul Primăriei Floreşti. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate îl au în vizor pe arhitectul şef al comunei. Alexandru Lădariu este vizat pentru un conflict de interese. Este vorba de o evaluare privind respectarea regimului juridic al conflictului de interese în ce-l priveşte pe Alexandru Lădariu, dar şi că aceste verificări sunt în curs de soluţionare.

Sebastian Albescu

4 COMENTARII

  1. Capul mafiei e Muresan, cel din stg. din poza. El e smecherul firmei si cel ce preseaza sa fie cum vrea… Verificarile ce le faceti ca ziaristi sunt eronate pt ca ei lucreaza prin alte firme. Mai aveti de sapata daca vreti adevarul. DOar faptul ca se lucreaza pe minus e o dovada clara ca lucreaza prin alte firme. Mai cautati prin…dej…de acolo e firma prin care fac proiectele…mai multe nu va spun..mai cautati si voi..

  2. Verificati la euro regal dej. daca o firma de proiectare no name din dej are incasari pe 2015 de 700.000 de euro, inseamna ca toti suntem niste timpiti!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.