Zilele trecute, la Cluj Napoca s-a înființat filiala USR care este susținută de activiști și militanți din spațiul public local. 
Chiar dacă până acum, Elek Levente, cunoscut ca fondator al Asociației Protecției Urbanistice Cluj-Napoca, a spus doar că va fi membru USR, dar că nu îşi doreşte să facă parte din structura de conducere, el a acceptat funcția până la urmă și a fost ales președintele filialei.

În cadrul aceleiași ședințe, au fost aleși cei 5 vicepreședinți ai filialei, Radu Chirilă, Florin Chereji, Radu Boloveschi, Bogdan Rădulescu și Mihai Chereji. Biroul include și secretarul general, în persoana lui Ovidiu Nistor și trezorierul, în persoana lui Cătălin Sălăgean.

A fost deasemenea aleasă comisia de arbitraj, compusă din Cristian Olinca, Horațiu Iuga și Bărăitaru Dragoș, precum și cenzorul Ana Mamut.

Ședința a avut loc în prezența secretarului general USR, Dumitru Moldovan.

„Am decis să mă implic în USR cunoscând activitatea desfășurată de echipa lui Nicușor Dan în domeniul urbanismului și convins fiind că activitatea mea civică poate fi completă doar prin implicare completă. Trebuie să ajungem în poziția din care sa putem stopa aprobarea de abuzuri, atât administrative, cât și legislative, de orice fel și acest lucru este posibil doar prin participare politică.” – Elek Levente, președinte USR Cluj-Napoca

„M-am alăturat USR Cluj din convingerea că proiectul inițiat la București de Nicușor Dan în 2012 este o șansă unică de a ne schimba destinul. Am fost alături de Nicușor Dan în București în 2012 și acum am revenit în Cluj unde vreau să continui acest vis, să nu ne mai lăsăm călcați în picioare. ” – Radu Boloveschi, Vice-Președinte USR Cluj-Napoca

„Susțin noile partide care apar și USR Cluj la alegerile din 11 decembrie, pentru că e cea mai bună variantă de vot. Sunt oameni care s-au implicat ani de zile în societatea civilă, pe care îi știu nu doar de la proteste, dar și de la dezbateri în care propuneau administrației politici publice mai coerente. Avem nevoie de o alternativă cu rădăcini civice la o clasă politică oligarhică și coruptă, care își reprezintă propriile interese de grup în defavoarea interesului public” – Adi Dohotaru, cercetător și activist, susținător USR Cluj

Uniunea Salvați România s-a format din Uniunea Salvați Bucureștiul după alegerile din 5 iunie când s-a clasat pe locul doi, obținând un procent de 25% din voturile Bucureștenilor.

Echipa USR Cluj a lansat și campania pentru strângerea de semnături necesare pentru a participa la alegerile parlamentare din 11 Decembrie. La nivel național USR are nevoie de aproximativ 200.000 de semnături pentru a depune candidaturi la Camera Deputaților și Senat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.