Conform unui comunicat de presă, liberalul clujean Mihai Seplecan acuză administrația județeană de proasta gestionare a afacerii centrului de management al deseurilor. ”

Să nu uităm câte luni au trecut de la momentul în care am cerut public rezilierea contractului de execuție și până la momentul în care decidenții din CJ Cluj s-au ostenit să o facă – timp pierdut, bani pierduți. Căci, în încercarea de a salva aparenţele, sau partipriurile politice, în vara anului 2014, se încăpăţânau să anunţe că s-au reluat lucrările la Centrul de Deşeuri, „lucrările la acest obiectiv de investiţii urmând a fi reluate de îndată”. Atât de deîndată încât lucrările nu au mai fost reluate, iar peste câteva luni contractul a fost reziliat.

În tot acest timp s-au cheltuit bani și s-au încasat bani pentru conformitatea lucrărilor, pentru ca mai apoi să aflăm că acestea nu au fost deloc conforme. Motiv pentru care am cerut (degeaba) să se constituie o comisie care să analizeze cum s-au cheltuit acești bani publici. Să știm cine se face vinovat de ascunderea adevărului cu privire la realitatea execuției lucrărilor dintre cei care au fost angajați în acest proiect și au primit bani pentru a da expertiză de calitate. Să-i știm pe cei care au preferat să ascundă mizeria sub preș,preferând să-și încaseze banii ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Poate returnează sumele încasate degeaba. Căci CMID este un obiectiv departe de a fi finalizat, cu grave probleme de execuție și pentru care s-ar putea să ajungem în situația să returnăm banii europeni folosiți fără justificare. Mai mult, avertizez că riscăm să rămânem cu gunoaiele în drum, nu numai cu banii luați. Căci și rampele temporare de gunoi au o anumită capacitate legală de stocare a deșeurilor. Când se atinge capacitatea, vin inspectorii de mediu și le închid.Ceea ce s-a mai întâmplat și sper că nimeni nu a uitat imaginile cu deșeuri nestrânse de pe străzi după ce s-a atins și limita de stocare a autogunoierelor . Nu cred că avem nevoie de asemenea imagini în Capitala Culturală a Tineretului.

Cert este că, de mai bine de trei luni, decidenții CJ Cluj se chinuie să organizeze o nouă licitaţie pentru finalizarea acestui obiectiv. Mai întâi au anunțat că vor organiza una pe data de 10 sau 12 decembrie 2014. A trecut termenul și s-a anunțat că „se estimează”reluarea procedurii de achiziţie publică în ianuarie 2015, termen care s-a reportat către luna februarie 2015 – asta în condițiile în care CMID a primit o păsuire pentru finalizare până în 31 decembrie 2015. Ca și în cazul rezilierii, este un fel de “scârț-scarți, până marți”… Întreb din nou: cât timp și bani s-ar fi scutit dacă eram ascultat din momentul în care am cerut prima dată rezilierea contractului păgubos pe CMID? Acest obiectiv vital județului Cluj trebuie salvat, nu îngropat. Să nu uităm cum s-au aruncat la gunoi 4,7 milioane de euro din bugetul Consiliului Județean prin afacerea Power Pack prin care, în 2002, s-au achiziționat, fără licitație, utilaje destinate prelucrării deșeurilor menajere. Atât de fiabile au fost aceste utilaje încât, în 2005, erau deja uzate și depășite moral și fizic. Nu-mi doresc o reeditare a afacerii Power Pack”, explică Mihai Seplecan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.