Proiectul „Sistem informatic integrat pentru Dosarul Electronic de Sănătate” a fost finanţat prin programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară III. Valoarea proiectului se ridică la 83.343.767,80 lei, din care UE a dat 68.025.183, 28 lei, iar restul sumei vine de la Guvernul României. Dosarul electronic de sănătate trebuie implementat după 24 mai, dată la care trebuie finalizat sistemul informatic.

 

Dosarul electronic de sănătate va conţine informaţii medicale relevante privind starea de sănătate a pacientului, informaţii care au ca obiectiv sprijinirea medicului în activitatea sa de îngrijire a pacientului. Acesta reprezintă o colecţie de informaţii medicale ale pacientului, consolidate la nivel naţional, colectate de la toţi furnizorii de servicii medicale cu care acesta a intrat în contact.

Datele sunt organizate pe criteriul relevanţei medicale – datele cele mai relevante sunt în plin plan. Dosarul de sănătate este organizat pe 5 secţiuni: sumar pentru situaţii de urgenţă, istoric medical, antecedente declarate de pacient, documente medicale, şi date personale.

Detaliile privind fiecare informaţie medicală sunt de asemenea disponibile, inclusiv sursa de unde provine informaţia. Se poate ajunge astfel până la accesarea documentul medical din care provine informaţia astfel încât medicul sau pacientul să înţeleagă contextul în care aceasta a fost creată.

 

Date medicale relevante

Odată cu implementarea Dosarului Electronic de Sănătate, toate datele medicale, începând de la consultaţii, trimiteri, analize, reţete, foi de observaţii, dar şi antecedente şi istoric evenimente, vor fi colectate permanent în siguranţă. Medicul va avea acces la informaţiile pacientului doar dacă acesta îi oferă acest drept sau poate consulta dosarul medical doar în prezenţa lui.

Având acces la Dosarul Electronic de Sănătate, se poate urmări evoluţia unei probleme medicale de la stadiul de boală până la stadiul de vindecare. Pacienţii pot astfel vedea oricând consultaţiile, medicaţia şi indicaţiile de tratament recomandate de medici, sau pot pune aceste informaţii la dispoziţia medicului personal, pentru o clarificare a unei probleme medicale recente.

 

Creşterea eficienţei sistemului de sănătate

La orice consultaţie, medicul înregistrează în dosar noi informaţii despre starea de sănătate, investigaţii, trimiteri pentru consult dar şi tratamentul prescris. Acestea rămân în istoricul medical şi pot fi vizualizate de către alt medic doar cu acordul pacientului. Orice modificare apărută în orice secţiune este însoţită de data, ora şi parafa doctorului care a operat modificări în sistem.

Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului este un preambul la implementarea cardurilor de sănătate, care reprezintă un proiect mai vechi al Ministerului Sănătăţii şi a cărui lansare a fost amânată în repetate rânduri. Obiectivul său specific este de aliniere cu tendinţele existente în Uniunea Europeană, dar se urmăreşte şi creşterea eficienţei sistemului de sănătate din România şi a calităţii serviciilor medicale oferite cetăţenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.