Serviciile secrete la noi şi aiurea

Acuzaţiile aduse premierului Victor Viorel Ponta că a avut calitatea de ofiţer acoperit SIE, precum şi criticile făcute fostului director SIE Teodor Meleşcanu, care i-ar fi secretizat şi pe foştii ofiţeri acoperiţi, în rezervă sau în retragere, pe de o parte, iar pe de altă parte apariţia volumului lui Gordon Corera, tradus sub titlul „M16 – adevăruri secrete despre istoria serviciilor secrete britanice”, m-am gândit că ar interesa cititorii Gazetei şi din altă perspectivă decât cea vehiculată de canalele de presă interne, care au căutat să explice aspectul senzaţional al temei ofiţerului acoperit, unele luări de poziţie fiind pur şi simplu fără relevanţă.

Traian Băsescu ne ameninţa de mult că va deconspira numele unui ofiţer acoperit care figurează în lista candidaţilor la alegerile prezidenţiale. Între timp, într-o ieşire ciudată, dacă nu chiar melodramatică, la B1TV, Robert Turcescu şi-a prezentat livretul militar şi a declarat că a fost ofiţer acoperit al Armatei. Din declaraţia lui, care se dorea incendiară, n-a ieşit nimic, decât mult zgomot pentru nimic. Procurorii şi judecătorii nu l-au chemat la interogatorii şi, în afară de faptul că şi-a pierdut emisiunea de la televiziune, nu s-a întâmplat nimic. Ofiţeri acoperiţi sunt pretutindeni în lume, dar nu la fel de guralivi.

Declaraţia lui Băsescu despre actualul premier că a fost ofiţer acoperit, în vremea cât era procuror, se bazează pe prezumţii, de o valoare cu totul îndoielnică, prezumţii pe care nici un judecător cât de cât onest şi competent nu şi-ar putea întemeia o concluzie, cu atât mai puţin o hotărâre judecătorească. Chiar dacă ar fi reală această afirmaţie, şi acceptând că funcţia de procuror pe care a avut-o cândva era incompatibilă cu cea de ofiţer acoperit, nu cred că această situaţie în descalifică pe Victor Ponta din poziţia de a fi preşedinte al ţării. De altfel, o încercare a lui Gheorghe Funar de a împiedica accesul lui Ponta la alegerile prezidenţiale din acest motiv a fost respinsă de jurisdicţia constituţională. A fi ofiţer acoperit nu înseamnă că îţi trădezi ţara, linia pro-occidentală a actualei puteri este evidentă şi va rămâne aceeaşi şi după decembrie 2014. Dacă vom intensifica relaţiile economice cu China, aceasta este un lucru foarte bun. (Toate ţările occidentale încearcă cu îndârjire să-şi intensifice colaborarea cu marele gigant economic din Răsăritul lumii.)

Severele acuze aduse de Băsescu lui Meleşcanu mi se par, de asemenea, neîntemeiate. Nici un serviciu secret din lume nu îşi publică numele ofiţerilor acoperiţi, chiar dacă nu mai sunt activi. În cadrul serviciului de informaţii externe britanic M16 a existat un singur ofiţer care s-a autodenunţat, iar la Mossad, cel mai însemnat serviciu israelian de informaţii, unul din agenţi, care a vorbit despre înarmarea nucleară a acestei ţări, a fost răpit din străinătate, interogat într-un mod nu prea delicat, şi a executat ani grei de puşcărie. Este o regulă unanim acceptată că ofiţerii sub acoperire, agenţi, nu pot fi deconspiraţi. Ţara care face acest lucru i-ar expune la pericole extrem de mari dacă procedează astfel. Chiar viaţa le este ameninţată de ţara în care au acţionat, sau pe care au spionat-o.

De altfel, povestea cu ofiţer acoperit nu cred că va influenţa în mod semnificativ scorul electoral, după cum nici corupţia nu-i interesează prea mult pe români. Alegătorul român a rămas în continuare sclavul Antenei 3 cu marele politolog Mugur Ciuvică şi al televiziunii domnului Ghiţă. Acest gen de telespectatori consideră că pe Dan Voiculescu nu l-au condamnat probele de la dosar, ci preşedintele Traian Băsescu şi oamenii lui din justiţie.

Aş mai dori să fac câteva consideraţii despre cele două servicii secrete, SRI şi SIE. La SRI, mi se pare că domnul George Maior a avut o conduită în general fără reproş, a declarat că-şi va depune mandatul la viitorul preşedinte al României, conduită care ni se pare normală, deci firească. Este şi un universitar de elită, a scris mai multe cărţi, apoi prefeţe la biografiile unor oameni politici care, prin argumentaţia lor şi judecăţile de valoare enunţate, sunt adevărate monografii. Dacă nu va mai fi director SRI, voi reuşi să citesc şi mai multe cărţi semnate de George Maior, şi istoricii vor avea un specialist care va aparţine integral ştiinţei şi mediului academic. Ceilalţi doi directori ai Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan-Ungureanu şi Teodor Meleşcanu, probabil că au fost buni în profesie, dar, după retragerea din funcţii, au dezamăgit politic. Consider că ar fi fost bine să fi rămas în funcţiile lor cel puţin până după alegerile prezidenţiale. Alegerea carierei politice nu este întotdeauna un succes. M-am tot gândit cum putea crede Teodor Meleşcanu că va fi viitorul preşedinte al ţării!

Cartea lui Gordon Corera, pe care am amintit-o la începutul editorialului, spre deosebire de serialul ce apare lună de lună în Magazin Istoric, demonstrează convingător că serviciile secrete britanice, în decursul vremii, au avut şi izbânzi, şi că, în general, colaborarea cu serviciile americane de specialitate a fost una reuşită, chiar dacă nu au lipsit unele rivalităţi, într-un fel inevitabile. Ceea ce m-a impresionat în argumentarea cărţii este cum factorul politic face de aproape fiecare dată presiuni asupra serviciilor secrete să dea rapoarte şi informaţii care să servească demersurile politice ale puterii şi nu să reflecte realitatea pur şi simplu, adică adevărul. Dacă Tony Blair a dorit să intre în război alături de Bush împotriva Irak-ului, la începutul anilor 2000, nu prea au mai avut importanţă informaţiile serviciului extern M16, serviciu care nu era convins că defectorii irakieni trecuţi în Vest erau de bună calitate, şi apreciau că celelalte surse de informaţii erau nesigure şi contradictorii. Guvernul britanic a declarat, alături de cel american, război Irakului, pe motiv că ar derula un program de producere a armelor de distrugere în masă, inclusiv a armei nucleare. După ce aliaţii au cucerit Irakul, nu s-a descoperit nimic, absolut nimic. Irakul, după intervenţia militară, a devenit o sursă de instabilitate, a aprins focul în întreaga zonă, iar acum jihadiştii extremişti ai Statului Islamic îi ameninţă chiar existenţa. Situaţia este imprevizibilă, şi probabil nu este departe timpul când americanii vor trimite din nou trupe terestre acolo, deoarece acţiunile aeriene nu sunt suficiente. Este aproape o axiomă şi că factorul politici, şi cu cel informaţional, se întrepătrund şi o totală independenţă a unuia faţă de altul nu este posibilă, dar este necesar să existe şi un control efectiv din partea Parlamentului pentru ca intervenţiile Executivului să nu depăşească anumite limite. În România, ceea ce se remarcă, este modul cum SRI şi SIE produc informaţii şi probe care determină anchete judiciare. (Vezi afacerea Microsoft şi restituirea ilegală a zeci de mii de hectare de pădure.)

În acest context, şi în viitor, SRI şi SIE vor trebui conduse de profesionişti cu verticalitate, care să-şi asume răspunderea pentru tot ceea ce întreprind într-o zonă, în care atât pericolul extern şi intern este considerabil de mare, poate cel mai important din 1989 şi până în prezent.

30.10.2014

Adrian Man