Sevil Shhaideh: Suntem în pericol de a pierde bani europeni

80

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat vineri, la Brăila, că România se află încă în pericol de a pierde bani europeni.

”Ne-am propus, împreună cu Ministerul Agriculturii, care coordonează APIA şi PNDL, să ajungem la 31 decembrie 2017 să aducem în ţară 5,2 miliarde de euro. Faţă de zero cât a fost anul trecut, 5,2 miliarde e o sumă importantă, dar faţă de cât ar fi trebuit să avem noi astăzi aduşi în România, încă suntem în pericol de pierde bani europeni, în pericol de decomitere”, a declarat Shhaideh.

Vicepremierul a precizat că, din prima zi în care a venit la guvernare a pornit toate motoarele, a deschis toate toate liniile de finanţare şi, în momentul de faţă, sunt în dezbatere toate ghidurile de pe Programul Operaţional Regional. ‘Faţă de un an în care nu s-a întâmplat nimic, în trei luni, că lumea uită că noi suntem la guvernare de trei luni, am reuşit să deblocăm şi să deschidem toate liniile de finanţare. Ne-am asumat că la 1 iulie, toate autorităţile de management vor fi desemnate şi începem să aducem banii europeni în ţară’, a completat Shhaideh, conform Agerpres.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a participat, vineri, la Brăila, la o întâlnire de lucru cu autorităţile locale – primari şi viceprimari, consilieri municipali şi judeţeni, şefi ai serviciilor publice -, reprezentanţi ai oamenilor de afaceri şi ai agricultorilor, organizată la Consiliul Judeţean.

LĂSAȚI UN MESAJ